Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Jazz – Artist in Residence. Alex Simu Quintet, cu ecouri din București

Seria concertelor jazz din cadrul celei de-a treia stagiuni “Artist in Residence” continuă cu „Echoes of Bucharest”, un concert susținut de Alex Simu Quintet astăzi, la Sala Mare, ARCUB.

Share

Maria Capelos 0 comentarii

Actualizat: 18.10.2018 - 21:50

„Echoes of Bucharest” este titlul albumului semnat de Alex Simu Quintet și urmează să fie lansat în anul 2019. Muzica și conceptul din spatele compozițiilor reprezintă o reflectare firească a experienței lui Alex Simu cu orașul său natal, legăturile sale emoționale și culturale primind astfel o dimensiune muzicală. Toate sunetele sunt inspirate de istoria Bucureștiului, de la întemeierea sa până la orașul contemporan și viitorul său. Sunete folclorice pure, influența dramatică a Imperiului Otoman, epoca fanariotă, cele două războaie mondiale, regimul comunist, Revoluția și Bucureștiul contemporan, toate aceste ecouri subtile ajung reflectate, prin spiritul muzicii, pe acest album și în concert. Influențele care au sculptat identitatea culturală a Bucureștiului în timp revin la viață ca melodii, teme ritmice și motive. Completând compozițiile originale, fragmente tematice din compozițiile lui George Enescu și Dimitrie Cantemir au fost special aranjate pentru a se armoniza cu limbajul contemporan de jazz și improvizație liberă.

Componența cvintetului este internațională, reunindu-i pe muzicienii Alex Simu (România - clarinet), Franz von Chossy (Germania - pian), George Dumitriu (România - violă/chitară), Mattia Magatelli (Italia - contrabas) și Kristijan Krajnčan (Slovenia - violoncel/tobe).

Clarinetist, saxofonist, compozitor şi aranjor de origine română, Alex Simu s-a stabilit la Amsterdam, în 2003. Printre cele mai recente recunoaşteri internaţionale se numără Premiul “Golden Calf” acordat de Academia de Film a Țărilor de Jos, pentru coloana sonoră a filmului „Beyond Sleep”.

Născut la München, Franz von Chossy a studiat la Conservatorul din Amsterdam cu Rob Madna, Karel Boehlee și Rob van Bavel. În 2003, s-a mutat la New York, unde a studiat la Manhattan School of Music, sub îndrumarea lui Kenny Barron, Garry Dial, Dave Liebman, John Taylor și Kenny Werner. Împreună cu trioul înființat de el, a ieșit câștigător la Dutch Jazz Competition 2006, unde a câștigat și Premiul pentru cel mai bun solist. În 2009, i-a fost decernat Premiul al II-lea la Montreux Jazz Solo Piano Competition.

George Dumitriu a studiat la București, Amsterdam și New York, fiind activ ca performer și compozitor de muzică de jazz și de teatru. A colaborat cu artiști importanți, precum Ambrose Akinmusire, Theo Loevendie, Michel Godard, Ack van Rooyen ș.a. Predă chitara, la Conservatorul din Amsterdam, și viola, la Prins Claus Conservatorium din Groningen. Este membru fondator al Romanian Jazz Network.

Kristijan Krajnčan a studiat percuția și componistica la Prins Claus Conservatory din Groningen și la Conservatorul din Amsterdam. A colaborat cu artiști recunoscuți la nivel internațional, iar ca percuționist și violoncelist a apărut în 26 de înregistrări și a concertat în peste 25 de țări din întreaga lume. Ultimul său proiect, „The Drumming Cellist”, a fost foarte bine primit de public și de critica internațională.

Preocupat la început de muzica populară, punk și rock, Mattia Magatelli a studiat în continuare contrabasul și jazzul și a colaborat cu Billy Cobham, Alex Sipiagin, Mark Gross, Michael More, Freddy Bryant, Owen Hart Jr., Franco Cerri, Massimo Manzi, Ares Tavolazzi. A luat parte, ca membru sau co-lider, la înregistrarea a mai mult de 50 de albume. În prezent trăiește în Treviso, din regiunea Veneto, și, pe lângă activitatea de instrumentist, realizează compoziții pop și jazz.

Comentarii

loading...