Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

INTERVIU. Matthew Stillman: ”Putem să atragem Amazon, Apple și Netflix în România”

Matthew Stillman este fondatorul Stillking, una dintre cele mai mare case de producție din lume, axată pe filme, seriale, publicitate și creații digitale, cu studiouri în 18 țări.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 03.07.2020 - 13:01

Matthew Stillman este fondatorul Stillking, una dintre cele mai mare case de producție din lume, axată pe filme, seriale, publicitate și creații digitale, cu studiouri în 18 țări.

Printre producțiile sale se numără The Bourne Identity (2002), Chronicles of Narnia (2005, 2008), Casino Royale (2006) și Mission Impossible - Ghost Protocol (2011).

 

“România liberă”: Care este impactul produs de Covid asupra industriei filmului?

Noi suntem un grup internațional, cu birouri în 18 țări, printre care și România. Producem conținut atât pentru divertisment cât și pentru industria publicității. În acest moment, am suspendat producția pe toate lungmetrajele și seriile tv. Nu a fost simplu, pentru că aveam opt mari producții în lucru. În ceea ce privește publicitatea, doar activitatea digitală nu este afectată, deoarece cererea de conținut digital rămâne ridicată. La capitolul reclame tv, proiectele sunt limitate la China, Japonia și câteva proiecte noi în SUA. Sperăm că Europa va reveni în curând.

 

“România liberă”:  Cum se derulează activitatea unei companii din domeniu în această perioadă?

Noi ne pregătim pentru reluarea activității și ne căutăm viitoarele strategii. Am încercat întotdeauna să fim cu un pas înaintea vremurilor și este clar că pandemia Covid va accelera în mod semnificativ transformarea într-o economie digitală și tehnică, astfel că trebuie să ne adaptăm rapid și tehnologia digitală să fie în centrul business-ului. Noi avem 500 de angajați și am reușit să ne păstrăm toți angajații, fără să fie nevoie să ajungem la concedieri.

 

“România liberă”: Cât de mari sunt pagubele cauzate de criza Covid-19?

Pe termen scurt, în mod evident, producția s-a oprit, dar cererea de conținut este încă acolo, așa că ar trebui să revină. Proiectele pe care le avem în producție cu Amazon (Carnival Row), Netflix (The Witcher), Sky (Das boot), Universal Pictures (seria tv Bourne), Warners (Miracle Workers) și Marvel au fost puse în așteptare, dar vor reîncepe. Pentru că aceste producții implică și investiții și cheltuieli de câteva miliarde de dolari, guvernele din întreaga lume au fost proactive în ceea ce privește creșterea profilului de țară și atragerea de noi proiecte de film, chiar și în timpul pandemiei. Multe țări europene, din Franța până în Ungaria și până în Slovacia, au fost proactive în ultimele săptămâni și au crescut stimulentele de film în speranța de a atrage proiecte gata de producție, ca aceste super producții să fie filmate în țările lor. Multe țări au sporit sprijinul statului pentru dezvoltarea infrastructurii și a capacității de studio necesare, astfel încât proiectele să poată să fie filmate în condiții optime.

 

“România liberă”: Ce planuri aveați sau aveți pentru anul curent?

Construim grupul atât organic cât și prin achiziții strategice în domeniile noastre de specialitate privind producerea de conținut. Am avut cel mai mare succes atunci când am fost creativi sau pionieri în strategiile noastre. Odată cu producția de filme și televiziune, am ajuns la Praga la mijlocul anilor 90 și am putut ajuta la dezvoltarea industriei de profil. Același lucru s-a întâmplat și în Ungaria, compania începând să activeze în Budapesta în 2008-2009.

Apoi am căutat să creăm o nouă bază de studiouri de producție în Europa Centrală și Est, întrucât cererea a crescut pentru conținut. La sfârșitul anului trecut eram deciși ca noul hub să fie în România, găsisem locul perfect chiar pe șoseaua de centură a Bucureștiului. Era o locație optimă. Avem nevoie de un nou hub de studiouri pentru că producem aproximativ 8-12 lungmetraje sau serii TV pe an. Noul hub gândit în România urma să se specializeze pe producția propriu-zisă de lungmetraje și serii tv, dar și pe producția digitală. După ce am realizat diverse proiecte în România în ultimii ani, am fost foarte mulțumiți de profesioniștii din România, de talentul și abilitățile lor, dar și de infrastructura locală existentă. Simțim potențialul țării și dorim să putem construi aici studiouri pentru producțiile noastre. Totuși, această inițiativă a noastră trebuie să fie susținută de un program de stimulare pe termen lung, de autorități care se angajează să sprijine industria locală, la fel cum este și în alte centre de film europene. Programul de stimulente pentru producția de film în România a încetat la sfârșitul anului trecut, dar se pare că guvernul dorește să-l restabilească. Dacă există un angajament clar, pe termen lung, pentru un astfel de program de sprijin, sperăm să putem anunța în scurt timp planurile noastre de dezvoltare.

 

O investiție din partea statului în domeniul filmului are rentabilitate 400 la sută

Matthew Stillman 

 

“România liberă”: Cum poate un stat să ajute antreprenorii din acest sector?

Ministerul Finanțelor din Marea Britanie a realizat un studiu care arată că fiecare liră investită de stat în industria filmului a generat 7 lire - valoare adăugată pentru economia britanică. Fiecare țară este ușor diferită în funcție de cotele locale de impozitare, dar toate studiile sugerează că orice investiție a statului în film generează 400 % rentabilitate în schimbul ajutorului. Și aici putem include locurile de muncă ce sunt create, impozitele plătite, creșterea turismul.

 

“România liberă”: Ce sprijin așteptați concret?

Orice industrie are nevoie de predictibilitate. Iar Ungaria este un exemplu de bune practici, de 10 ani au un sprijin constant pentru industria filmului. Autoritățile din toată Europa știu că există un grad de multiplicare al investițiilor. Un euro investit în film produce cel puțin 4,5 euro pentru stat. Toate țările europene investesc masiv în film, vin cu oferte pentru casele de producție. Sunt oameni minunați în România, buni profesioniști, oameni talentați, dar lipsește infrastructura. Noi suntem pregătiți să construim această infrastructură, dar trebuie să știm că avem un partener de dialog. Trebuie să știm că respectiva investiție poate să fie folosită la capacitatea maximă. Putem să atragem producții internaționale de film, seriale, conținut pentru tv și platformele online. Putem să atragem Amazon, Apple și Netflix în România, să realizăm producții în România pentru aceste platforme moderne. Vorbim de producții de ordinul sutelor de milioane de euro pe an, dar trebuie să avem și un partener în ministere, în Guvern, să știm că acel sprijin pentru industria cinematografică există.

 

“România liberă”: În ce stadiu sunteți cu proiectul deschiderii unui hub în România?

Când vorbim de un hub, mă refer la o investiție de zeci de milioane de euro. În construcția de la zero a platouri de filmare, aducerea de echipament, amenajări. Noi ne propunem ca în acest hub să lucrăm pentru proiecte majore, de la Netflix la Amazon și Apple, la creația de produse digitale. România e pe harta noastră de multă vreme. Am identificat terenul, am identificat oamenii cu care să lucrăm pentru construcția de la zero a acestor platforme cinematografice, știm și care sunt producțiile pe care le putem muta în cel mai scurt timp în România. Planul de afaceri este bine gândit încă de anul trecut. Am fost surprinși însă că au existat o serie de permutări în privința acestei scheme de ajutor de stat. În toată Europa există ”film incentive”, dar în România programul nu funcționează. Există promisiuni că va funcționa, dar nu am văzut pași concreți. În momentul asta, pare mult mai rezonabil ca investiția noastră să fie mutată în Ungaria sau Serbia. Noi suntem pregătiți ca de mâine să reluăm investiția, să o concretizăm, dar avem nevoie ca statul să ne spună că industria de film  e importantă și pentru Executiv. Aș putea să vă vorbesc despre cât de mult s-a dezvoltat Marea Britanie, Cehia, Ungaria. Odată ce un investitor vine în România, el rămâne. Construiește, se dezvoltă. Trebuie să priviți industria de film nu doar prin prisma filmelor și serialelor pe care le vom produce, filmul înseamnă angajați, contribuții, taxe plătite, investiții, reclamă gratuită pentru România în toată lumea, promovarea industriei turismului, industriei auto, industriei horeca, industriei IT. Acum totul se digitalizează. Aveți specialiști IT, îi putem folosi. Aveți toate ingredientele necesare, dar lipsește voința politică și guvernamentală în privința acestui sprijin pentru industria filmului.

Comentarii