Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ilona Brezoianu

Ilona Brezoianu: "Cu cât apa e mai mare, cu atât sunt eu mai tare"

“Pe cât de fermecătoare, pe atât de sigură pe mijloacele ei de interpretare”, așa cum o descrie critica, actrița Ilona Brezoianu a fost aplaudată pe scena Teatrului Național din București în “Viforul”.

Eva Tipaldos 0 comentarii

Actualizat: 20.03.2018 - 17:00

 “Viforul”, o montare contemporană semnată de Alexandru Dabija a unui text pe care Barbu Ștefănescu Delavrancea îl lansa cu o sută de ani în urmă.

 

Într-o poveste plină de intrigi shakespeariene, Ștefăniță (interpretat extraordinar de Marius Manole), un domn ros de neliniști și de ură, își croiește destinul din resorturi interioare tenebroase. Frustrat și nevrotic, nepotul lui Ștefan cel Mare își deapănă blestemata domnie, presărată de trădări și răzbunări sângeroase, alături de Doamna Tana (rol preluat de Ilona), coborâtoare din neamul Basarabilor, o femeie care se simte răspunzătoare pentru binele ţării și tocmai de aceea decide să curme şirul nelegiurilor comise de Ștefăniță. În aceeași crudă manieră. “M-am bucurat de rolul din Viforul, care este diferit de ceea ce am făcut până acum.

Am început să prind un pic de cheag și în zona dramatică”, spune Ilona, o tânără actriță distribuită mai ales în comedii, deși ea și-a câștigat, de fapt, gloria cu o performanță de care s-ar fi ferit și actorii cu multă experiență: seria monoloagelor din piesa “Fata din Curcubeu”, un text semnat de Lia Bugnar. “O astfel de provocare ar speria pe oricine. Ți-e frică de penibil, ți-e frică și că n-o să reușești să reții atâta text… sunt, totuși, 13 monoloage, te întrebi ce s-ar putea întâmpla, mai ales că ești singur pe scenă, fără niciun partener care să te poată ajuta în cazul în care uiți.

”Te temi că poate n-ai să reușești mereu să-ți accesezi motoarele emoționale”, spune Ilona Brezoianu. “Fata din curcubeu” a fost primită, însă, cu aplauze și cu cele mai calde descreri ale criticii, transformând-o pe Ilona într-un lider al generației sale. Ca de altfel mai toți actorii talentați din noul val, Ilona joacă mult, la Comedie, la Național sau în zona teatrului independent. Printre premierele lunii se numără, pentru ea, și spectacolul “Intriga”, un thriller polițist atipic în regia spaniolului Ricard Reguant, o producție a Teatrului Avangardia, care va avea premiera pe 22 martie, La Cinema Pro.

În acest spectacol – care are câteva nume importante pe afiș, de la Șerban Pavlu și Mihai Călin, la Medeea Marinescu sau Cristi Iacob – Ilona are rolul unei asistente medicale. “Nu trebuie să se aștepte nimeni la ceva gen Agatha Christie, acolo era vorba de o rețetă clasică de thriller. În cazul nostru, se întâmplă mai ales ce nu te aștepți. Totul se învârte în jurul unei mari sume de bani, zece milioane de euro, după care aleargă toată lumea. Apar tot felul de complicații, autorul se joacă cu mintea ta, astfel încât să nu mai știi cine e vinovat și cine nu”, spune Ilona.

Rep: În Viforul – spune cronica – Alexandru Dabija răstoarnă discursul istoric și încărcătura sa mitologică, și face o „cronică” a vremurilor despre slăbiciunea și nesiguranța statului, jocurile de putere, despre cum binele și răul ajung să se uzurpe reciproc. Un text vechi de o sută de ani tocmai a avut premiera la Teatrul Național din București. E felul tău de a marca Centenarul?

Ilona Brezoianu: Nu știu exact dacă intenția la montarea acestui spectacol a fost legată de Centenar, însă Alexandru Dabija a făcut o minunată adaptare a unui text vechi de exact o sută de ani, astfel încât povestea să fie accesibilă publicului contemporan. Intriga principală este, oricum, una perenă, respectiv conflictul dintre generații, iar mirarea privitorului de acum ar putea deriva din faptul că motivațiile profunde și manierele de expresie ale acestui conflict de demult nu diferă prea mult, de fapt, de cele de acum. Valoarea contemporană a acestui text este în totalitate intrinsecă. Spectacolul nu este adus forțat în contemporan prin costume sau decoruri. Fiecare element este bine gândit și în totalitate justificat, inclusiv proiecțiile, care nu apar pur și simplu din neant, ci sunt generate în mod organic, de un proiector care apare pe scenă. Ei bine, într-o montare plină de intrigi, shakespeariană, eu joc rolul Doamnei Tana, soția lui Ștefăniță, un rol care, de altfel, m-a ajutat să înțeleg multe lucruri despre mine. Unele, poate, aparent nesemnificative. Am început să-mi cultiv puțin vorbirea și să-mi conștientizez accentul, de pildă. M-am născut în Giurgiu și am un accent ușor muntenesc, o particularitate care i-a atras atenția lui Alexandru Dabija, mai ales că s-a dovedit a fi o bună soluție pentru a face diferența între membrii unei familii de moldoveni și o soție venetică. Regizorul a avut atâta grijă la detalii încât și-a dorit să pună în contrast inclusv asta, deși spectacolul nu este vorbit cu accent moldovenească de fapt. Iese, însă, în evidență felul în care rostesc eu cuvintele, mai sacadat, mai brutal, mai agresiv. Acest detaliu, care conține multă informație referitoare la relațiile dintre personaje și la istoria lor, poate fi înțeles, la un anumit nivel, ca un leitmotiv al acestui spectacol. A fost o experiență, nu mă așteptam. Este un spectacol foarte interesant. O dramă istorică, scrisă într-o minunată limbă literară, în timp ce abordarea aduce spectacolul într-o zonă shakespeariană. Asta m-a obligat și pe mine să fiu mult mai atentă la felul în care vorbesc, la felul în care frazez. Poate că în mod curent am diverse scăpări de limbaj, pronunț adesea “dă” sau “pă”, dar aici nu merge și dintr-o dată îți dai seama că nu merge. Am încercat, de asemenea, să aduc performanța mea actoricească la înălțimea celorlalți actori de pe scenă, cu toții cu o experiență mult mai mare decât a mea. Am foarte multe scene cu Marius Manole – care deține rolul lui Ștefăniță -, așa că m-am simțit puțin presată, pentru că mi-aș fi dorit și eu să fiu la nivelul lor. Este și Ana Ciontea, care are rolul Oanei… Cu unii dintre acești actori am mai jucat, ce-i drept, dar asta se întâmpla pe vremea facultății. Când am făcut “Două loturi” – tot cu Alexandru Dabija, în 2012, eram studentă în anul doi. Să spunem că majoritatea regizorilor m-au distribuit până acum mai ales în roluri de prostituate. O serie destul de lungă, fiecare cu temperamentul și istoria ei. Ai nevoie de o prostituată în film sau pe scenă? O iei pe Ilona! Sigur, m-am bucurat de rolul din Viforul, care este altceva. Am început să prind un pic de cheag și în altă zonă. 

Rep: Nu ești la prima colaborare cu regizorul Alexandru Dabija, care, de altfel, a și marcat debutul tău pe scenă, în cel de-al doilea an de facultate, când te-a ales în distribuția unuia dintre spectacolele sale… În funcție de ce oameni s-a dezvoltat, până acum, cariera ta?

Ilona Brezoianu: Probabil că povestea ar trebui să înceapă demult, pe vremea copilăriei, când mama mă ducea din când în când la teatru la București. La un moment dat, am văzut aici, la TNB, “Leul în iarnă”, cu Vlad Ivanov, Dragoș Ionescu, Rizea, Damian Crâșmaru, Carmen Stănescu și Medeea Marinescu. Iată că îmi amintesc și acum foarte bine distribuția de atunci. Știi, în perioada asta joc împreună cu Medeea Marinescu și chiar îi povesteam zilele trecute că am fost fascinată să o urmăresc pe scenă la primul spectacol pe care l-am văzut eu vreodată în viața mea, la zece sau unsprezece ani. Iar acum, iată că jucăm împreună pe aceeași scenă. E fantastic, sunt norocoasă. E o mare bucurie. Știi, te duci la teatru, vezi ceva care te impresionează și îți spui: uite, mi-aș dori să ajung ca oamenii ăștia! Și, peste ani, ajungi să joci chiar cu ei. E ca și cum ai trăi un vis. Visul nu a fost lin în totalitate, am picat în primul an la facultatea de teatru. Am dat a doua oară, după ce mă pregătisem un an întreg cu Teodora Câmpineanu, o perioadă în care am făcut naveta Giurgiu-București în Matiz-ul roșu al mamei. Maică-mea îmi promisese că îmi cumpără și o mașină dacă intru la buget. Ceea ce s-a întâmplat, un an mai târziu. Am intrat la clasa lui Adrian Titieni. Între timp, am muncit destul de mult încât am reușit și să schimb mașina pe care mi-a cumpărat-o atunci. În 2012, pe când eram în anul al doilea de facultate, se deschisese castingul pentru spectacolul “Două loturi”, la care eu nu am participat, însă m-a sunat Alexandru Dabija, care mi-a spus că a auzit lucruri bune despre mine și că ar vrea să mă cunoască. Știu că ne-am văzut la Cafeneaua Actorilor, o cafenea care era, până nu demult, lângă Teatrul Național. Am vorbit puțin, nu cine știe ce, eram convinsă că o să-l dezamăgesc. I-am spus ce am jucat în cursul facultății, deși roluri e mult spus, alea nu erau roluri, ci mai degrabă niște exerciții. Mi-a spus că o să vorbim, dar eram sigură că ori am spus vreo prostie, ori am făcut altceva și că nu mă va mai suna niciodată. Peste vreo două zile, însă, am fost sunată de la TNB și, mai apoi, am preluat rolul Chivuța din “Două loturi”.  Eram atât de emoționată că nu vorbeam destul de tare, eram cu o frică… am început să înțeleg rolul abia după ce am căpătat puțină experiență. Am fost foarte speriată de ceea ce urmează să mi se întâmple. Am intrat apoi la cursurile de master și, imediat după aceea, Lia Bugnar mi-a propus să facem “Fata din Curcubeu”….

Rep: … de altfel, unul dintre spectacolele care chiar a făcut istorie în București, primit cu cronici exatrordinare de critică și cu aplauze de public. Un one-woman-show, de fapt. Nu a fost o misiune prea grea pentru o actriță fără experiență?

Ilona Brezoianu: M-a sunat Lia, mi-a dat să citesc textul și bineînțeles că mi-a venit să o iau la fugă. Mi-a fost frică de un one-woman-show la vârsta mea. La experiența mea… de abia terminasem masteratul, eram proaspăt absolventă. Am intrat în panică, am ajuns cu textul acasă și nu scăpam de frică și de gândul că n- o să-mi iasă. Temerile în astfel de cazuri sunt de multe feluri. Ți-e frică și de penibil, ți-e frică și că n-o să reușești să reții atâta text… sunt, totuși, 13 monoloage, îți dai seama. Te gândești că ai putea să uiți și că ești singur pe scenă, fără niciun partener care să te poată ajuta în cazul în care uiți. Te temi că poate n-ai să reușești mereu să-ți accesezi motoarele emoționale – pentru că textul este destul de dramatic, mai ales în ultima parte. Nu știam cum să-mi modelez sentimentele și emoțiile ca să îmi iasă de fiecare dată la fel. Pentru că asta înseamnă, de fapt, experiența. Să știi să refaci un traseu emoțional anume chiar și atunci când nu ai o seară bună, când te simți rău. În astfel de cazuri, te bazezi pe reflexe. Cunoști bine atât traseele interioare, cât și pe cele exterioare, încât să poți reface totul la fel. Este un paradox în teatru. Fiecare spectacol este altul, dar trebuie să fie și la fel. Mă rog, sunt tot felul de întrebări pe care ți le pui în astfel de cazuri. Dacă în seara asta n-o să îmi iasă? Cum îndur chestia asta? Între timp am cunoscut-o mai bine pe Lia și am început să am mare încredere în ea. Ea stă de fiecare dată, la fiecare spectacol, sus la lumini și mă ajută. Îmi șoptește dacă se întâmplă ceva… Apoi, am descoperit, încet încet, că sunt capabilă să fac un spectacol singură, deși am o vârstă și o experiență care nu mi-ar fi servit prea mult de fapt. Sigur, tinerețea poate fi un avantaj într-o profesie cum e actoria, dar mai depinde și ce faci cu avantajul ăsta, ce faci după ce primești un rol. Oamenii trebuie să știe că ești serios, că îți vezi de treabă. E important să gestionezi bine treaba asta cu tinerețea actoricească. Există și varianta să fii tânăr și neliniștit și să rămâi așa. Eu, se pare, am prins trenul potrivit. Atât cât am putut. Lumea a început să mă recunoască pe te miri unde. Știi, spectacolul “Fata din curcubeu” se termină cu o replică memorabilă: “Cu cât mai mare e apa, cu atât mai puternică sunt eu”. Zilele trecute eram într-un restaurant și a venit la mine o fată, o necunoscută, care îmi spunea că trece printr-o perioadă mai dificilă și că, nu știu cum s-a făcut, dar că i-a rămas în minte fraza asta rostită de mine și că asta a ajutat-o să meargă mai departe. E o bucurie, după atâtea emoții. După spectacolul ăsta, însă, am învățat să pășesc altfel pe scenă. Am o încredere care îmi lipsea înainte. Nu mai patinez. Sigur, rămân contradicții în fața unui rol, dar nu mai ai frica aia cu aoleu, ce mi se poate întâmpla. Am făcut un spectacol singură. Ceva mai rău de atât nu mi se mai poate întâmpla.

Rep: Până la urmă, ce înseamnă să nu-ți iasă un rol?

Ilona Brezoianu: Deși poate să pară un loc comun, în fiecare rol chiar pui o parte din cine ești tu. În unele cazuri, s-ar putea să nu găsești ușor acea parte din tine care să rezoneze sincer cu un rol și atunci simți o oarecare nemulțumire. E posibil ca publicul să nu vadă asta, dar e suficient că o știi tu. Lucrez acum, ceva mai mult decât de obicei, la un rol pe care îl am în spectacolul “Intriga”, un thriller polițist atipic în regia unui spaniol - Ricard Reguant -, cu o acțiune foarte încâlcită și foarte interesantă. Spectacolul, o producție a Teatrului Avangardia, va avea premiera pe 22 martie, La Cinema Pro. Joacă și Șerban Pavlu, care mai are un proiect cu ei, drama politică “Demnitate”, text și regie Ignasi Vidal, un spectacol în două personaje. Din distribuția noului spectacol mai fac parte Mihai Călin, Medeea Marinescu și Cristi Iacob. Nu trebuie să se aștepte nimeni la ceva gen Agatha Christie, acolo era vorba de o rețetă clasică de thriller. În cazul nostru, se întâmplă mai ales ceea ce nu te aștepți. Totul se învârte în jurul unei mari sume de bani, zece milioane de euro, după care aleargă foarte mulți. Printre aceștia, soția unui tip aflat în faliment, care-și declară moartea pentru a încasa asigurarea. Apar tot felul de complicații, autorul se joacă cu mintea ta, astfel încât să nu mai știi cine e vinovat și cine nu. E o țesătură, o poveste foarte foarte întortocheată, cu mai multe finaluri, cu un text care te păcălește de mai multe ori și te întoarce înapoi, iar când crezi că s-a rezolvat intriga, o iei de la capăt. Lupt puțin cu rolul acesta, pentru că trebuie să joc o asistentă medicală – ceea ce n-ar fi chiar foarte departe de ceea ce am făcut până acum. Chestiunea este că această asistentă se transformă până la final în cu totul și cu totul altceva, iar cu acest nou personaj am puțin de furcă. Nu am descoperit încă personajul, încă lucrez, sper să rezolv asta până la premieră. A, și premiera e sold out și sunt programate și următoarele trei spectacole.

Rep: Cu excepția faimosului Sierranevada, ai jucat destul de puțin în film. Scurtmetrajul Kamasutra? Sigur, faptul că ai evocat “Două loturi” ne amintește că joci teatru, la nivel înalt, încă din vremea facultății. Dacă nu ai fi spus asta, socoteala arată doar trei ani de practică din 2015, momentul în care ai finalizat studiile de master la UNATC. Ești deja faimoasă, iar pentru tine, de fapt, e doar începutul…

Ilona Brezoianu: Kamasutra este un scurtmetraj în regia unuia dintre colegii mei, Cristi Bota, filmul lui de debut, scris în întregime de el. Cristi, care îmi este și foarte bun prieten, spune povestea a două cupluri, iar aceste cupluri suntem chiar noi, cei din viața reală: el și soția lui – pentru că, după ce-a făcut acest film, chiar s-a căsătorit - și eu și prietenul meu, Emilian Marnea. Povestea urmărește, într-o oarecare măsură, cel puțin ca structură, conversațiile pe care le-am purtat, cu diverse ocazii, în această componență. Sigur, temele sunt complet ficționale, însă ni s-a întâmplat să stăm de vorba așa, iar el a vrut să facă un film din asta. Este vorba, deci, despre două cupluri care se întâlnesc și pun în discuție diverse teme legate de viața lor sexuală, care nu funcționează prea bine nici într-o parte, nici în cealaltă. Știu că filmul a fost prezentat într-un festival de categoria A din Canada. Cât despre numărul de filme în care am apărut până acum, sper să compensez anul acesta, când probabil vor fi lansate trei-patru filme la care am lucrat, începând cu “Moon Hotel Kaboul”, aflat acum în post-producție, un film al Ancăi Damian, care semnează, alături de Lia Bugnar, și scenariul. Rolurile principale sunt jucate de Ofelia Popii și de Florin Piersic Jr, iar eu, desigur, joc rolul unei prostituate, de aici, din București. Am mai lucrat un mediu-metraj în regia Anei Agopian, - cea care a scris, împreună cu Oana Răscuceanu, Breaking News, filmul Iuliei Rugină. Am filmat acum doi ani, iar acum este în montaj, nu are încă titlu, dar acolo am preluat rolul unei corporatiste, ceea ce nu-mi dau seama dacă îmi iese foarte bine. Am mai filmat și un scurtmetraj în regia lui Dorian Boguță, care urmeză să fie prezentat, din câte am înțeles, în diverse festivaluri. În acest film, eu joc o asistentă medicală. Din distribuție mai fac parte Ioana Florea, Marian Râlea… este o poveste foarte interesantă, filmată la un azil de bătrâni. Este cam tot ce se poate spune în acest moment despre această poveste. Trebuie să avem răbdare.

Comentarii

loading...