7 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021
AcasăCulturăIași, actorul Victor Rebengiuc, omagiat la Festivalul SFR, în această vară

Iași, actorul Victor Rebengiuc, omagiat la Festivalul SFR, în această vară

„Actorul este invitatul special al ediţiei a 9-a a Serilor Filmului Românesc, iar retrospectiva va conţine filmele în care a avut rolurile de referinţă din cinematografia românească . Cea de-a IX-a ediţie a Serilor Filmului Românesc îi este dedicată maestrului Victor Rebengiuc. Cinefilii ieşeni îl vor putea întâlni pe actorul român de film şi teatru în perioada desfăşurării festivalului, 6-10 iunie 2018. Actorul va fi prezent la gala de deschidere a festivalului, când va fi celebrată întreaga carieră a actorului în prezenţa publicului ieşean şi a altor protagonişti din filmul care va rula atunci”, menţionează un comunicat al organizatorilor SFR, transmis sâmbătă AGERPRES.

Actorul Victor Rebengiuc, invitatul special al ediţiei a 9-a a festivalului SFR, a transmis un mesaj ieşenilor, iubitorilor de film românesc: „Filmele de la SFR vor fi cele în care mi-a făcut plăcere să joc, şi sunt sigur că şi dumneavoastră o să vă facă plăcere să le vedeţi sau să le revedeţi. Faptul că vin la Iaşi, din nou, este pentru mine o bucurie. Iubesc Iaşul, îl cunosc destul de puţin, dar atâta cât l-am cunoscut, m-a cucerit şi aştept cu multă nerăbdare şi cu multă bucurie întâlnirea cu dumneavoastră, dragi ieşeni. Vă urez tot ce e mai bun în lume, şi să avem ocazia să ne strângem mâinile la începutul lunii iunie, la Iaşi, pe malul Bahluiului”, a spus actorul, potrivit comunicatului menţionat.

Alături de actor vor fi invitaţi şi colegi şi prieteni din cinematografia românească, cu care a jucat în filme de-a lungul anilor.

„Ne-am dorit foarte mult ca în acest an să facem o retrospectivă a filmelor în care actorul Victor Rebengiuc a făcut roluri pe care nu le vom uita niciodată. Am decis să anunţăm chiar astăzi invitatul special, când actorul este aniversat. Am ales aceste filme împreună, ajutaţi şi de Ambasadorul nostru, Irina-Margareta Nistor. Cu siguranţă, va fi o ediţie emoţionantă, cu atât mai mult cu cât, la Iaşi, vor veni actori dragi nouă tuturor, actori cu care maestrul a jucat de-a lungul vremii şi care se vor întâlni cu publicul iubitor de film românesc”, a declarat Andrei Giurgia, directorul SFR.

***

Actorul Victor Rebengiuc s-a născut la Bucureşti, pe 10 februarie 1933. Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanţi actori români, iar ceea ce a reuşit să facă în filmul şi teatrul românesc marchează o perioadă importantă a culturii României.

Actorul este recunoscut pentru rolurile din Pădurea spânzuraţilor (Apostol Bologa), Moromeţii (Ilie Moromete) şi Balanţa (primarul satului). Victor Rebengiuc a devenit o figură de o importanţă majoră în cinematografia românească după performanţa sa din Pădurea spânzuraţilor , dar şi după apariţia sa în Moromeţii lui Stere Gulea (1986). Actorul s-a făcut remarcat şi în filmele lui Dan Piţa (Tănase Scatiu, Dreptate în lanţuri, Faleze de nisip, Omul zilei ) şi ale lui Lucian Pintilie ( De ce trag clopotele, Mitică?, Balanţa , Prea târziu, Paradisul ultimelor opriri, Niki şi Flo, Tertium non datur).

Din 1975 este membru al Teatrului ‘Bulandra’, unde a fost şi director, iar pe această scenă a interpretat peste 200 de roluri. Pe scena teatrului, Victor Rebengiuc a jucat în piesele regizate de: Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonsky, Gabor Tompa, Alexandru Dabija şi alţii.

A fost rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘Ion Luca Caragiale’ (UNATC) din Bucureşti , iar în 2008 i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea UNATC.

În 2009, văzând popularitatea lui Victor Rebengiuc în România, Pixar a dorit ca actorul român să asigure vocea personajului Charles Muntz pentru versiunea românească a filmului Up, ceea ce s-a şi întâmplat.

În prezent, Victor Rebengiuc este actor angajat al Teatrului Naţional ‘I. L. Caragiale’ din Bucureşti şi joacă şi alături de actriţa Mariana Mihuţ, alături de care formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din cinematografia românească. De-a lungul ultimelor decenii, a fost răsplătit cu o multitudine de premii şi distincţii.

***

Proiectul Serile Filmului Românesc a fost premiat doi ani consecutiv, (2016-2017) de către Universitatea ‘Al. I.Cuza’ din Iaşi, la deschiderea anilor universitari (2016-2017, 2017-2018), în cadrul concursului de proiecte iniţiate şi organizate de ONG-uri.

Cele mai citite

Africa de Sud se pregătește pentru valul de Omicron

În timp ce lumea se confruntă cu apariția noii variante foarte transmisibile a COVID-19, oamenii de știință din Africa de Sud, unde a fost...

Hala Obor funcționează după ce i-a fost suspendată activitatea

O parte din Hala Obor a fost redeschisă, la câteva zile, după ce inspectorii ANPC au decis că trebuie suspendată activitatea din cauza a...

Poluarea nu se va reduce dacă se interzic centralele de apartament și se măresc taxelor auto

Unele proiecte legate de mediu ridică o serie de semne de întrebare asupra oportunității adoptării lor, iar umaniștii atrag atenția că, în practică, s-ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă