4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăCulturăFestivalul Opera Comică pentru Copii 2018

Festivalul Opera Comică pentru Copii 2018

Timp de șase zile, în curțile interioare și în cele trei săli ale instituției din Calea Giulești, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole, de activități și surprize pregătite special pentru ei cu ocazia Zilei Copilului, de la Aventura Park și expoziții cu pești și fluturi vii până la povești care vor fi citite de artiști, soliști și sportivi renumiți.

În aceste zile copiii vor avea ocazia să vadă spectacole -invitate din Timișoara, Oradea și Iași. Pe 29 mai, cei mici se vor putea întâlni cu frumoasa poveste a lui Aladin în spectacolul „O mie și una de frontiere” a Teatrului Regina Maria din Oradea. Pe 29 și 30 mai, se va juca spectacolul „Sarea în bucate” al Teatrului Național „Mihai Eminescu“ din Timișoara. Pe 30 mai, va fi spectacolul -„Alice în Țara Minunilor” de la Ateneul din Iași.

 

Premiera „Sunetul muzicii”

 

În zilele de 1, 2 și 3 iunie Opera Comică pentru Copii a pregătit unele dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriu, dar și cea mai așteptată premieră a acestei stagiuni: musicalul „Sunetul Muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. Celebrul musical, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, va avea câte două reprezentații pe zi pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii, fiind recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani.

„Când spectatorul intră în sală, trebuie să uite tot, să dea «delete» la tot ceea ce știe despre acest important reper artistic, așa cum e «Sunetul Muzicii». Fiecare producție aduce ceva nou, fiecare spune aceeași poveste, dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanțe artistice unice, irepetabile. Nu e prima dată când lucrez cu copii în cali-tate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuție de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroși când lucrează decât adulții. Știu mult mai bine ce au de făcut și au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut și am niște revelații extraordinare la repetiții, mă simt un norocos”, a declarat Răzvan Mazilu.

Pe 1 iunie, cei mici vor putea vedea spectacolele „Cu Nino în Europa”, „Eliza, micuța florăreasă”, „Sunetul Muzicii” și Gala Școlilor de Balet. Pe 2 iunie sunt programate spectacolele „Viața lui Mozart”, „Mirandolina”, „Sunetul Muzicii”, și Gala Cantus Mundi. Ultima zi a Festivalului Opera Copiilor aduce pe scenele Operei Comice spectacole precum basmul simfonic „Petrică și Lupul”, „Fata babei și Fata moșului” și „Sunetul Muzicii”. Cea de-a șasea ediție FOC se va încheia cu Gala Operei Comice pentru Copii – Muzica Desenelor Animate, unde invitați de onoare vor fi Paula Seling și Orchestra Camerata Regală, dirijor Andrei Tudor.

 

Jocuri și activități distractive la cea de-a patra ediție FOC

 

Pe parcursul întregului Festival Opera Copiilor vor exista o mulțime de activități cu intrarea liberă: jocuri, concursuri și campionate de oratorie, de șah, Kendama, Quoridor sau King Domino, ateliere de pictură și desen. Cei mici se vor putea distra în voie la piscina cu bile și la Aventura Park, cu o tiroliană de 50 de metri, perete de escaladă, 4 tobogane gonflabile și un balon cu aer cald. De asemenea, există două expoziții interactive cu acvarii cu pești exotici și cu fluturi vii, cea din urmă fiind am-plasată pe acoperișul clădirii. Odată ajunși aici, vizitatorii vor putea să privească cerul și stelele cu ajutorul tele-scoapelor profesionale amplasate cu această ocazie pe acoperișul Operei Comice pentru Copii. În cadrul FOC va fi deschis și un târg educațional, cu peste 50 de expozanți, iar în fiecare zi copiii vor putea asculta povești citite de artiști renumiți, printre care soprana Felicia Filip, campioana olimpică, mondială și europeană la spadă Loredana Dinu și dirijorul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Anna Ungureanu. Lor li se vor alătura solistele Margareta Pâslaru, Paula Seling, Lucia și Teodora Buciu, actrițele Marcela Motoc și Camelia Varga și solistul Fang Shuang, care vor citi poveș-tile lor preferate copiilor, într-un spațiu amenajat în Curtea Medievală.

Cele mai citite

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă