„Ef(f)ect-Af(f)ect” este o iniţiativă a Asociației Mise en Scene și a trupei independente de teatru Re-Act, împreună cu Centrul Pentru Identitate și Promovare Culturală. Proiectul îşi propune o formă de teatru educativ, a cărui spectacol are ca temă – ABUZUL SEXUAL; sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul, în urma reprezentațiilor, cu participarea unui psiholog cu rol de moderator.
El constituie o încercare de formare sistematică și organizată a dezvoltării morale și intelectuale. Modul de gândire „la omul care-și vede de treabă nu i se întâmplă” sau ”numai la televizor vezi de-astea” este un mod de autoapărare, de ignorare a gravității situațiilor. Actele de violență sunt ascunse sau tolerate, motiv pentru care nu există statistici care să reflecte într-adevăr cât de gravă este această problemă.
Proiectul reunește o paletă largă de instituții și asociații, de la teatre de stat și instituții media cu renume, la organizații care combat în mod activ violența sexuală și domestică.
Următorul eveniment din cadrul proiectului este o reprezentație a spectacolului „Cirque du vérité”, produs de Teatrul Re-Act, în data de 21 aprilie 2018, ora 19:00, la Cinema Dacia, în Cluj-Napoca, str. Bucegi, nr. 11, bloc 1A.
Depășind această parte „administrativă” a articolului de față, am dori să trecem la subiect: „cum poate modifica arta percepția asupra unui subiect atât de tabu?”. Poate întrebarea este prea cuprinzătoare, așa că încercăm să o împărțim în segmente mai mici: „De ce mergem la teatru?”. Nu există un răspuns universal valabil, dar mergem pentru că suntem curioși, pentru că învățăm ceva nou tot timpul sau, cel puțin, ar trebui să învățăm. Mai mergem la teatru pentru că ne place să îi vedem pe alții cum au aceleași probleme ca noi, pentru că ne place să ne privim problemele din exterior.
Hamlet nu este o operă monumentală pentru că spune povestea a doi tineri de origine nobilă din Anglia secolului al XVII-lea. Hamlet este monumental pentru că ne face să ne gândim la momentele când noi înșine am iubit pe cineva și nu am putut să fim împreună cu persoana respectivă. Oedip rege nu este o capodoperă pentru că ne vorbește despre un bărbat care a săvârșit un act incestuos și și-a ucis tatăl. Oedip rege este o capodoperă pentru că ne aduce aminte de momentele în care noi am fost învinuiți de ceva ce am făcut fără să vrem. Exemplele sunt infinite.
„Ce schimbă teatrul în noi?” Teatrul are această putere pentru că ne permite să ne analizăm din exterior. Să ne imaginăm creierul nostru ca pe un om care vrea să învețe să înoate. Îi este frică să intre în apă, iar această frică îl blochează. Cât de simplu este atunci când el are un profesor care îi arată cum să facă sau să nu facă pentru a învăța să înoate! Aceasta este minunea teatrului: faptul că îți arată o variantă de a proceda, cu care poți fi de acord sau nu, dar care te apropie de adevărul tău propriu.
„Foarte puțini oameni merg la teatru. Cum schimbi o mentalitate generală?”. Deși clișeic, „schimbarea începe cu tine”. Prin asta vrem să spunem că teatrul generează schimbări la nivel individual, dar aceste schimbări nu rămân doar la acest nivel. Vom încerca un alt exemplu pueril: mergem și vedem un spectacol despre faptul că nu e bine să stai cu coatele pe masă când ești la restaurant. Presupunem că suntem de acord cu subiectul piesei și nu mai punem coatele pe masă când mâncăm. Îi spunem și unui prieten, la restaurant, să nu mai facă acest gest. El întreabă care e motivul, iar noi îi explicăm. Cineva, de la masa de alături, aude conversația și face și el același lucru. Informația se propagă, iar odată cu ea și schimbarea.
Să revenim la problemele noastre: abuzurile sexuale. Știm că ele există. Unii din noi știu că există chiar frecvent. Unii din noi citim știri și reportaje și înțelegem că nu e în regulă să fim abuzatori (de orice fel) și nu o facem. Totuși, nu e îndeajuns. „De ce?”. Pentru că avem o problemă extraordinar de gravă și de des întâlnită în cadrul societății în legătură cu care nu facem nimic. „De ce nu facem nimic?” Pentru că nu știm ce să facem. „Ef(f)ect-Af(f)ect îmi spune ce să fac? Nu îmi place când lumea îmi spune ce să fac.”
Corect. Nimănui nu îi place. Nu, proiectul nu vrea să îi spună nimănui ce să facă. Proiectul dorește să scoată această problemă din zona tabu-ului. Dorim ca oamenii să vorbească între ei în speranța că vor găsi soluții, pentru că nimeni (în lume) nu are o soluție în acest sens. Dorim ca oamenii să înțeleagă că victimele nu „și-o caută cu lumânarea”, că abuzatorii nu sunt „niște brute”, că abuzurile nu sunt „cazuri izolate”, că abuzurile nu dispar dacă nu vorbim despre ele, că bărbații pot fi și ei victime și că TOȚI putem fi victime. Nu există niciun criteriu prin care să fii mai predispus la a fi victima unui abuz. În plus, ne-ar plăcea ca fiecare dintre noi să își creeze o definiție a ceea ce înseamnă abuz, pentru că abuz sexual nu e sinonim cu viol.
„De ce să venim la spectacol?” Pentru că putem încerca să înțelegem că victimele și abuzatorii sunt oameni ca și noi și că putem să facem ceva prin simplul fapt că ne informăm. Schimbarea reală pe care proiectul și-o propune este de a îi demonstra societății că abuzurile sunt o problemă a mea, a ta, a noastră, și că, dacă vorbim despre ea și suntem uniți ca societate, putem să o rezolvăm.
„Nu ne-ai convins.” Vă așteptăm la spectacol.
