15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalTelecomanda se lipeşte de mâna microbiştilor

Telecomanda se lipeşte de mâna microbiştilor

Chiar dacă nu am ajuns (din nou!) la masa bogaţilor, şi noi, românii, vom intra în rândul lumii şi, prin intermediul TVR, vom urmări evoluţiile celor 32 de formaţii care, pentru prima oară în istoria fotbalului, merg în Africa pentru cea mai importantă competiţie a balonului rotund. Bogaţi sau săraci, cu sau fără 
palmares de apărat, vedete sau nu, 
adulaţi de toată lumea sau necunos­cuţi pentru mai toţi, cei 736 de fotbalişti, câte 23 în fiecare lot prezent la Mondiale, se pregătesc pentru turneul vieţii.

 

Unii şi-au riscat familia pentru a fi 
în Africa de Sud. E cazul atacantului neo-zeelandez Chris Killen, care s-a căsătorit zilele trecute în Anglia, dar nu pleacă în luna de miere deoarece 
s-a alăturat coechipierilor săi de naţională aflaţi în cantonament în Austria. „Evident că ar fi fost mai bine să mă duc în luna de miere. Doamna mea ar fi fost mulţumită. Însă ea ştie cât de important este pentru mine şi pentru cariera mea Cupa Mondială”, a declarat Killen.

Capello ia cei mai mulţi bani

S-au făcut zeci, poate chiar sute de 
topuri înainte de acest Mondial. Cel mai frumos, cel mai urât, cel mai bun, marii absenţi, cei mai apreciaţi ş.a.m.d., totul în funcţie de inventivitatea autorilor. Nu au scăpat nici antrenorii, ziariştii ajungând la concluzia că selecţionerul Angliei, itali­anul Fabio Capello, are cel mai mare salariu dintre cei 32 de antrenori prezenţi la Cupa Mondială. Capello câştigă un salariu anual net de 8,8 mi­lioane de euro şi este urmat de Marcelo Lippi, selecţionerul Italiei, cu „doar” trei milioane de euro. Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, Bert van Marwijk (Olanda), Ottmar Hitzfeld (Elveţia), Vicente del Bosque (Spania), Javier Aguirre (Mexic) şi Carlos Alberto 
Parreira (Africa de Sud) au salarii cuprinse între 2,5 milioane şi 1,6 
milioane de euro.

Neaşteptat de departe se află Diego 
Armando Maradona, selecţionerul Argentinei, care ocupă locul 12, cu 800.000 de euro, la fel ca Takeshi Okada (Japonia), Carlos Dunga (Brazilia) şi Ricki Herbert (Noua Zeelandă). Cel mai prost plătit selecţioner este Kim Jong Hun, din Coreea de Nord, cu 170.000 de euro. Aceste sume nu includ prime de obiectiv sau contracte de publicitate.

Revoluţia 3D

La 80 de ani de la prima ediţie a Mondialului asistăm şi la o revoluţie în ceea ce priveşte transmiterea meciu­rilor. Pe lângă zecile de camere TV care vor fi amplasate pe stadioane, ne confruntăm şi cu o altă premieră: meciurile de la Cupa Mondială vor fi transmise în direct în sistem 3D în cinematografele din Coreea de Sud, pentru a atrage lumea la spectacol. Marile lanţuri de cinematografe, precum GCS, Lotte Cinema şi MegaBoxd, au ajuns la un acord cu SBS, deţinătorul drepturilor exclusive de transmitere a meciurilor în statul asiatic, pentru difuzarea în direct în sistem 
3D pe sute de ecrane din ţară. „Oricum, lumea nu vine la spectacole când Coreea de Sud are meciuri, aşa că 
ne-am decis să transmitem partidele pe ecranele noastre, iar acesta este cel mai bun mod de a urmări un eveniment sportiv”, a anunţat responsabilul de presă al GCS, Park Hye-Young.

Sub ameninţarea armelor

Din nefericire, ediţia din acest an stă şi sub semnul ameninţărilor teroriste. Pe tot mai multe canale apar informaţii privind atentate de proporţii, dar autorităţile locale spun că nimeni nu trebuie să îşi facă vreo grijă. „Au existat mai multe articole despre planurile unor grupuri pentru a perturba 
Cupa Mondială. Aceste rapoarte sunt nefondate. Serviciile noastre de informaţii lucrează cu agenţiile internaţionale de securitate pentru a preveni orice ameninţări la adresa securităţii Cupei Mondiale. Dar ar fi o greşeală prostească pentru orice ţară să se creadă imună la atacuri teroriste. Cu toate acestea, toate măsurile de precauţie au fost luate împotriva ameninţărilor teroriste, atât la nivel local cât şi internaţional”, a declarat 
ministrul de Interne sud-african, Nathi Mthethwa, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Johannesburg.

Africa de Sud, cu una dintre cele mai mari rate ale criminalităţii din lume, cu 50 de crime pe zi, a implementat 44.000 ofiţeri suplimentari în nouă oraşe-gazdă ale Cupei Mondiale din acest an.
De mâine, începe. Iar balul va fi 
deschis de meciul Africa de Sud-Mexic, jocul în care gazdele speră să facă 
istorie.

Zakumi

Leopardul Zakumi este mascota oficială a ediţiei din Africa de Sud. Numele său pro­vine de la „Za”, abrevierea folosită la nivel internaţional pentru Africa de Sud şi „kumi”, un cuvânt care înseamnă „zece”, în mai multe limbi africane. Culorile sunt, evident, cele folosite în echipamentul tradiţional al selecţionatei gazdă.

Cântecul oficial este „Waka Waka” şi este interpretat de Shakira împreună cu formaţia sud-africană Freshlyground. El este inspirat dintr-un cântec tradiţional de luptă numit „Zangalewa”. Mingea cu care se va juca este numită „Jabulani”, un termen care înseamnă „a aduce bucurie pentru toată lumea” în Zulu, una dintre cele 11 limbi oficiale din Africa de Sud, o limbă vorbită de un sfert din populaţia ţării.

Acest cântec şi multe alte pot fi ascultate azi într-un concert de trei ore dedicat Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2010. Alicia Keys, Black Eyed Peas, John Legend, Juanes, Shakira, Tinariwen 
sunt doar câteva dintre vedetele care 
vor fi prezente în acestă seară pe scena 
de la Johannesburg.

>> Concertul va fi transmis, în direct 
de TVR 1, joi 10 iunie, ora 21.00.

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă