13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalMuzică live şi animaţii bizare

Muzică live şi animaţii bizare

Anim’est, cel mai important festival de film de animaţie din România şi singurul de acest gen din Capitală, continuă cu două evenimente deosebite dedicate unor altfel de animaţii.

Pe 14 octombrie, în Club Control, va avea loc secţiunea de „Videoclip & Advertising” a competiţiei. Cele mai bune videoclipuri animate au fost selecţionate pentru acest segment al festivalului, iar printre artiştii a căror muzică au inspirat aceste animaţii se află Massive Attack, Tom Waits, Basement Jaxx şi mulţi alţii. Intrarea costă 25 de lei.

„Creepy Animation Night”, aflat la cea de a doua ediţie, va oferi spectatorilor cele mai bizare creaţii din lumea desenelor animate.

23 de scurtmetraje şoc, provenind din 17 ţări, vor oferi senzaţii tari ama­torilor. Printre acestea se numără şi creaţii deja foarte bine cunoscute în lumea animaţiilor, precum „The Origin of Creatures” (R: Floris Kaayk, Olanda, 2010) (foto), „MRDRCHAIN” (R: Ondrej Svadlena, Cehia-Franţa, 2010) şi „The Twins from Sunset Street” (R: Marc Riba, Anna Solanas, Spania, 2010).

În afară de scurtmetraje, publicul va avea parte de muzică şi de animaţii live. Cunoscutul Dj Matze va „anima” spectatorii cu ritmuri de muzică electronică experimentală, în timp ce artistul Andrei Fântână va desena „decorul” vizual, care va fi proiectat în timp real pe ecran. Cei dor artişti vor interveni de două ori, timp de câte 45 de minute, între proiecţiile cinematografice. Evenimentul, care va începe la ora 23.00 şi va ţine o noapte întreagă, va avea loc la Cinema Patria, iar biletele costă 25 de lei.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă