21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalCine sunt noile staruri ale muzicii

Cine sunt noile staruri ale muzicii

Trupa americană Lady Antebellum a câştigat cinci trofee Grammy, duminică seară, la Los Angeles, în timp ce vedetele Eminem şi Lady Gaga au plecat acasă cu premii de consolare.

Trioul american Lady Antebellum, nominalizat la şase categorii, a fost recompensat cu cinci premii Grammy, inclusiv pentru „cântecul anului” şi „single-ul anului”: „Need You Now”. Grupul de pop country s-a inspirat în alegerea numelui formaţiei din stilul american de arhitectură, ai cărui fani sunt cei trei membri, Hillary Scott, Dave Haywood şi Charles Kelley. Hillary Scott, fiica cântăreţei de country Linda Davis, a participat în trecut la două preselecţii ale popularului concurs televizat „American Idol”, însă a fost respinsă de fiecare dată. Încă de la lansare, în august 2009, single-ul „Need You Now” a cucerit topurile şi, ca o ironie a soartei, în aprilie 2010 Lady Antebellum au fost invitaţii galei „American Idol”.

Lady Gaga a „eclozat” dintr-un ou uriaş

Marii perdanţi ai premiilor Grammy au fost consideraţi Lady Gaga şi Eminem. Excentrica solistă, care şi de această dată a mizat pe o apariţie-şoc „eclozând” dintr-un ou uriaş, a câştigat doar trei trofee, printre care şi „cel mai bun album pop” („The Fame”).

La rândul său, Eminem a obţinut doar două premii din nu mai puţin de 10 nominalizări: cel mai bun album rap al anului („Recovery”) şi cea mai bună interpretare rap solo („Not afraid”). Americanul a concurat şi la categoria „cel mai bun album al anului”, însă acest trofeu a revenit trupei canadiene de indie rock Arcade Fire, recompensată pentru cel de-al treilea material discografic de studio, intitulat „The Suburbs”.

„Copilul-minune” Justin Bieber, detronat de preferata preşedintelui Obama

O altă surpriză de proporţii s-a înregistrat la categoria „cel mai bun artist debutant”, unde Esperanza Spalding l-a învins pe „copilul-minune”, canadianul Justin Bieber, devenind primul muzician de jazz care câştigă acest trofeu.

Esperanza Spalding are 27 de ani, cântă la diferite instru¬mente abordând un repertoriu variat, de la jazz la bossa nova. În 2009, preşedintele american Barack Obama a ales-o pentru a susţine un recital la Oslo la decernarea premiilor Nobel pentru Pace.

Eminem a obţinut doar două premii din nu mai puţin de 10 nominalizări: cel mai bun album rap al anului („Recovery”) şi cea mai bună interpretare rap solo („Not afraid”).

Cele mai citite

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...

Probleme pe aeroportul din Dubai. Zbourile au fost deviate

Aeroportul Internațional din Dubai a deviat temporar zborurile la sosire marți, 16 aprilie 2024, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice, au anunțat oficialii, adăugând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă