Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti Lansarea ediţiei 2012-2013

Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă, cu sprijinul Agenţiei AD Media Consult, anunţă continuarea programului Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti prin lansarea ediţiei 2012-2013. Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti ...

Share

Rl online 0 comentarii

05.09.2012 - 17:06

Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă, cu sprijinul Agenţiei AD Media Consult, anunţă continuarea programului Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti prin lansarea ediţiei 2012-2013.

Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti reprezintă un program de încurajare şi facilitare a pregătirii profesionale şi se adresează jurnaliştilor care doresc să capete o expertiză profesională în problematica europeană. Acest program îi ajută pe participanţi să aprofundeze înţelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcţionarea instituţiilor, relaţionarea între Statele Membre, precum şi maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.

Programul „Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti" cuprinde trei etape de pregătire profesională:
- un training specializat, susţinut în România de către specialişti în relaţii europene;
- o călătorie de studii, de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliştii vor avea ocazia să se întâlnească şi să discute cu oficiali ai Uniunii Europene;
- stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene.
La încheierea fiecărei faze sunt selectaţi jurnaliştii care vor participa la faza următoare.

Şi la ediţia 2012-2013 sunt aşteptaţi să aplice la programul de Burse Europene JTI atât jurnalişti din România, cât şi din Republica Moldova, din presa scrisă, radio, TV şi on-line, specializaţi în domeniile social, politic şi economic, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
• Experienţă profesională de minim 3 ani
• Vârstă de până în 35 de ani
• Abilităţi de comunicare în limba engleză (cunoaşterea limbii franceze reprezintă un avantaj)

Dosarul de înscriere va cuprinde:
• Curriculum Vitae
• Formular de înscriere disponibil pe site-ul Euromonitor (www.euromonitor.ro)
• Fotografie color tip paşaport
• Portofoliu (două materiale de presă relevante pentru domeniile enunţate)
• Trei scrisori de recomandare, de preferinţă una de la superiorul direct sau managerul instituţiei la care lucrează.

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 10 OCTOMBRIE 2012 (inclusiv), toate înscrierile având menţiunea « Pentru Bursele Europene JTI ».

Preselecţia candidaţilor se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecţia pe baza unui interviu.

Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti a fost lansat în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, ca o continuare a programului de stagii iniţiat de National Forum Foundation/Freedom House în anii '90, cu sprijinul Guvernului SUA, iar ulterior, începand cu anul 2000, cu finanţarea JTI.
Încă de la început, obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor tinerilor jurnalişti, prin expunere la realităţile democraţiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse şi practică profesională specializată, mai intâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.


Dosarele de înscriere se vor depune la: Ad Media Consult srl,
Adresa: Str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila I-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190
Persoană de contact: Irina Apostol, Tel : 0744584620, fax : 0318164770
e-mail: [email protected]

Pentru detalii suplimentare vă puteţi adresa Fundaţiei Euromonitor pentru Excelenţă, la adresa: Calea Floreasca, nr. 167, et.4, sector 1, Bucureşti; Tel/Fax: +4021 211 66.41, persoană de contact: Violeta Jianu, Tel: 0726305859, e-mail: [email protected]

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...