15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalAxl Rose la Romexpo

Axl Rose la Romexpo

Vara aceasta publicul român a avut parte de o serie de concerte de neuitat. Astfel, fanii au avut ocazia de a-i asculta în premieră în România pe AC/DC, Cranberries, Aerosmith, Ram­mstein, Korn, Gary Moore şi mulţi alţii. Anotimpul cald a luat sfârşit, dar surprizele, continuă. Pe 21 septembrie la Romexpo, în Bucureşti, fanii muzicii rock vor avea ocazia să-i audă pe cei de la Guns N’ Roses la primul concert pe care formaţia îl susţine la noi în ţară.

Formaţia de hard rock şi heavy metal, care până în prezent a lansat şase albume, a luat naştere în 1985, prin colaborarea unor membri ai formaţiilor Hollywood Rose şi L.A. Guns. De-a lungul celor 25 de ani, trupa a cu­noscut numeroase schimbări în rândul membrilor, Axl Rose, solist şi fondator al grupului, fiind singurul membru care a rămas din componenţa originală.

La concertul din Ro­mânia, fanii îi vor putea auzi pe Ron „Bumblefoot” Thal şi Dj Ashba la chitară solo, Richard Fortus la chitară ritm, Tommy Stinson la bass, Dizzy Reed şi Chris Pitman la clape şi pe Frank Ferrer la tobe. În deschidere va cânta formaţia canadiană de rock’n’roll Danko Jones.

Evenimentul începe la ora 19.00 şi face parte din turneul „Chinese Democracy World Tour”. Biletele pot fi achiziţionate la preţurile de 127,8 lei, respectiv 191,7 lei, din magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi din librăriile Humanitas şi Cărtureşti, iar online de pe www.eventim.ro.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...
Ultima oră
Pe aceeași temă