21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternațional"Hobbitul" aduce tehnologia HFR în România, la Grand Cinema Digiplex

“Hobbitul” aduce tehnologia HFR în România, la Grand Cinema Digiplex

Simultan cu premiera filmului “Hobbitul: O călătorie neaşteptată”, Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City dotează una din sălile sale principale cu tehnologia HFR, ce va permite un nou mod de vizionare a filmelor. Alegerea nu este întâmplătoare, “Hobbitul: O călătorie neaşteptată” fiind primul film din lume realizat şi în versiune HFR, potrivit unui comunicat remis romanialibera.ro.

“Suntem nerăbdători să vedem impactul pe care acest nou mod de a trăi acţiunea unui film îl va avea asupra spectatorilor. Standardul HFR va fi o revelaţie în experimentarea unui film datorită clarităţii extraordinare a detaliilor şi preciziei şi acurateţii desăvârşite a acestora în momentele de mişcare. Niciodată nu aţi simţit o secvenţă de acţiune atât de realist”, a declarat John Younis, Entertainment Business Unit General Manger în cadrul Grand Cinema Digiplex.

Filmele HFR (high-frame-rate) proiectează imaginile la o viteză dublă (48 de cadre pe secondă)
sau mai mare faţă de ceea ce se vede în cinematografe la ora actuală. Astfel, spectatorii vor vedea o imagine mult mai clară, mai realistă, o fluiditate mai mare a obiectelor şi a personajelor. O imagine mai luminoasă, mai vie. Filmul nu este, aşa cum pare, o înregistrare fluidă, continuă, a realităţii ci dimpotrivă, este o înregistrare secvenţială; o suită de poze, surprinse consecutiv. Imperfecţiunile ochiului uman transformă această suită de ipostaze statice într-o mişcare continuă. De aceea, calitatea mişcării depinde direct de numărul de poze surprinse. Cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât mişcarea pare mai fluidă, lipsită de efectul de “blur” (neclaritate). Fenomenul se observă cel mai bine la mişcările rapide.

În cazul filmului 3D stereoscopic,
filmarea HFR mai aduce un câştig: fiecare dintre ochi primeşte mai multă informaţie şi cu o frecvenţă mai mare. Astfel, spectacolul 3D va fi mai confortabil de privit, mai credibil şi mai captivant.

“The Hobbit, O călătorie neaşteptată” este o adaptare a romanului scris de J.R.R.Tolkien iar acţiunea este plasată înaintea evenimentelelor prezentate în trilogia “Stăpânul Inelelor”. Aventura urmăreşte călătoria lui Bilbo Baggins, care ia parte la o expediţie de proporţii epice, pentru a redobândi de la fiorosul dragon Smaug regatul pierdut al gnomilor, Erebor.

Peter Jackson, regizorul filmului The Hobbit, a vorbit într-un interviu de experienţa ce ţi-o oferă această tehnologie: “Cred că HFR este nemaipomenit. Ca cineast, încerc să realizez filme care să-l absoarbă pe spectator cu totul. Vreau să-l ridic de pe scaun şi să-l arunc direct în aventură. Experienţa HFR 3D este diferită, se va simţi cu totul altfel faţă de filmele pe care le vedeai până acum. Trăim într-o eră în care cinema-urile concurează cu sistemele de home entertainment. Cred că este extrem de important ca regizorii să folosească tehnologiile curente pentru a îmbunătăţi spectaculozitatea, imersivitatea pe care o sală de cinema ar trebui să le ofere. Am realizat The Hobbit în HFR pentru că vroiam ca publicul să cunoască cât de impresionantă poate fi o experienţă la cinema.”

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă