14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăCulturăCorul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, invitat la Mozarteum, Salzburg

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, invitat la Mozarteum, Salzburg

În prima parte a concertului din 27 ianuarie 2021, care se va desfășura în impunătoarea sală Stiftung Mozarteum – Großer Saal, orchestra va interpreta Simfonia nr. 36 în Do major K. 425 „Linzer“, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart în anul 1783. În partea a doua a evenimentului, alături de Orchestra Simfonică și soliștii Universtății Mozarteum din Salzburg, va urca pe scenă Corul Madrigal, pentru una dintre cele mai maiestoase capodopere ale muzicii sacre – Missa solemnis în Do minor Waisenhausmesse, K. 139, compusă și dirijată chiar de Mozart la Viena, în 1768, la numai 12 ani. Waisenhausmesse (Orphanage Mass/ Mesa Orfanilor) reprezintă prima compoziție religioasă a geniului mozartian și a fost aclamată încă de le premieră pentru frumusețea și grandoarea sa. 

Mozarteum – Großer Saal

„În lumea muzicii clasice, Festivalul Mozartwoche de la Salzburg nu are nevoie de vreo prezentare. Este o întâlnire a celor mai mari muzicieni, dedicată in exclusivitate  muzicii lui Mozart. Sunt onorat de această invitație. Atât programul cât și întâlnirea dintre Orchestra Simfonică a Universității Mozarteum și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” reprezintă o punte intre generații, prilejuită de geniul mozartian. Concertul va avea exact în ziua în care se sărbatoresc 265 de ani de la nașterea lui Mozart” – a declarat Ion Marin, Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi.

 Ion Marin

Onoranta selecție a Corului Madrigal, o premieră pentru România, se înscrie în seria de concerte, spectacole și prezențe artistice din cadrul prestigiosului Festival Mozartwoche, organizat de reputata Mozarteum Foundation Salzburg. În fiecare an, din 1956, în jurul datei de 27 ianuarie, orașul Salzburg îl celebrează pe Wolfgang Amadeus Mozart prin Mozartwoche, un festival cu o reputație mondială, care atrage cei mai buni artiști din lume, precum și audiențe pe măsură. Ediția din 2021 va fi coordonată de celebrul tenor și om de cultură Rolando Villazón, care continuă o colaborare de succes începută în 2019. Mozartwoche 2021 va reuni, între 21 și 31 ianuarie, nume faimoase din lumea muzicii instrumentale, operei, dar și a coregrafiei sau artei interpretative, cum ar fi: Sir András Schiff, Daniel Barenboim, Martha Argerich, Marianne Crebassa, Andreas Heise sau Magdalena Kožená.

 

„Participarea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” la Mozartwoche 2021 este o mare șansă pentru a arăta întregii lumi, încă o dată, că România are ca principală „ambasadă” în lume, cultura.”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de cameră „Madrigal – Marin Constantin”

 

Personalitate fascinantă a scenei muzicale internaționale, dirijorul Ion Marin este unul dintre puținii dirijori care se manifestă la cel mai înalt nivel atât în domeniul muzicii simfonice, cât și în cel al operei. Este invitat frecvent să dirijeze pe marile scene ale lumii și a condus majoritatea orchestrelor importante, cum sunt Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, London Symphony Orchestra, Philharmonia, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Academiei Santa Cecilia din Roma, Orchestra Simfonică din Hamburg, Orchestra Filarmonică din St. Petersburg, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Beijing etc.

Pe plan național și european, maestrul Ion Marin este o personalitate recunoscută în mod oficial pentru serviciile deosebite aduse culturii, artei și imaginii României în lume, precum și pentru dimensiunea socială a impactului său. Ion Marin este Directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și, de asemenea, Președintele fondator al Programului Național Cantus Mundi România, instituit în 2011 la inițiativa domniei sale. Din ianuarie 2019, odată cu înființarea Orchestrei Uniunii Europene, când România a preluat președinția rotativă a CE, Maestrul Ion Marin a fost numit manager si director artistic al acestui amplu proiect de diplomație culturală.

 

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Dirijorul principal al Corului Madrigal este Anna Ungureanu, important discipol al Maestrului Marin Constantin.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

În 2019, partidele de voci feminine (sopran și alto) ale Corului Madrigal, alături de Orchestra Simfonică din Hamburg au susținut un excepțional concert vocal-simfonic sub bagheta maestrului Ion Marin, la Laeiszhalle, în Hamburg. Anul acesta, pe 15 mai,  Madrigal va concerta alături de Boulez Ensemble, în celebra Pierre Boulez Saal a Barenboim-Said Akademie din Berlin, într-un eveniment special dedicat muzicii lui Igor Stravinsky.

 

Biroul de presă

Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”

Programul Naţional Cantus Mundi

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă