14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăCulturăCorbul a câştigat primul sezon „Masked Singer România”

Corbul a câştigat primul sezon „Masked Singer România”

Primul sezon al emisiunii-concurs „Masked Singer România” de la Pro TV a fost câstigată de către actorul Mugur Mihăescu, iar ediţia de vineri seară a fost lider de audienţă, cu peste 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional.

Vineri seară, ultimele patru măşti şi-au arătat adevărata identitate, iar în urma votului venit din partea detectivilor şi a publicului, Corbul a câştigat primul sezon al show-ului de televiziune, actorul Mugur Mihăescu fiind cel care s-a aflat sub mască.

În urma primului duel, Panda şi Leoaica au fost primii eliminaţi din competiţie. Dacă sub masca ursului Panda s-a ascuns Mircea Radu, cea care i-a dat viaţă Leoaicei a fost cântăreaţa Karmen.

Lupta pentru marele trofeu s-a dat însă între Căpcăun şi Corb. Înainte de a descoperi cine s-a ascuns în masca învingătoare, Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc şi Horia Brenciu au fost surprinşi să afle că sub masca de Căpcăun a fost Irina Rimes.

„M-am imaginat direct la mine, la ţară, la Sadova, unde mă jucam ca nebunul pe dealurile alea. A fost ca o întoarcere în timp. Dacă m-aţi pune acum să mai stau încă zece zile pe papainoagele astea, aş sta cu plăcere. Nu am eu cea mai bună voce din lume, pentru că acesta nu e un concurs de talente, e un concurs de nebunie, iar dacă voi aţi ales nebunul de mine în seara asta, eu vă mulţumesc din suflet”, a spus Mugur Mihăescu.

Finala „Masked Singer România” a fost lider de audienţă. În intervalul orar 20:28 – 22:30, Pro TV a înregistrat 8,9 puncte de audienţă şi 25% cotă de piaţă, în rândul publicului comercial format din persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, din mediul urban, în timp ce televiziunea de pe poziţia secundă a înregistrat 5,9 puncte de rating şi 16,6% share.

La nivel naţional, peste 1,5 milioane de telespectatori au urmărit marea demascare, iar în minutul de aur, la ora 22:22, aproximativ 2 milioane.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă