„Auzim din ce în ce mai apăsat, în ultima vreme, că epoca în care tocmai intrăm este una a post-adevărului, a „faptelor alternative”, a demitizării adevărului obiectiv și a denunțării sale drept superstiție și vestigiu mitologic al unei culturi opresive și alienante. O epocă a caracterului iluzoriu al dovezilor factuale și al rolului experților, în contrast cu dreptul suveran al fiecăruia și fiecăreia dintre noi de a exprima opiniile sau “adevărurile sale subiective” etc. Ideea a primit și o consacrare îngrijorătoare, căci, „după multe discuții, dezbateri și cercetări, cuvântul post-truth a fost declarat Cuvântul Anului 2016 de către Oxford Dictionaries – un adjectiv definit drept “relating to or denoting circumstances in which objective facts are less influential in shaping public opinion than appeals to emotion and personal belief” – (Oxford Dictionary) Dar să existe, oare, în mod real post-adevăr și fapte reale alternative, alături de adevăr și de faptele lumii obișnuite?
Pentru mine, toate aceste tribulații denotă un gen de alethofobie (fobie sau teamă de adevăr) și sunt modalități de a fugi de răspunderea de a cunoaște, simptome ale unor periculoase confuzii culturale. Care sunt rădăcinile epistemice, morale și politice ale acestei ciudate și periculoase răsuciri în dezbaterile și războaiele culturale ale epocii noastre?
Conferința “Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze” va urmări sistematic și succint câteva episoade ale unei fenomenologii a adevărului, delimitând, pe un continuum gradabil de la domenii speculativ-teoretice la domenii ale reflexiei morale și ale vieții politice, câteva “patologii” ale acestui concept-valoare cardinal pentru orice cultură și pentru specia umană: “frica de cunoașterea teoretică”, paradoxurile logice ale adevărului, confundarea adevărului cu certitudinea, a adevărurilor obiective cu un prezumtiv adevăr absolut, a falsei idei că relativitatea cunoașterii ar împiedica obținerea de adevăruri obiective și multe altele. În acest periplu, voi insista asupra relației adevărului cu metoda științei și cu cunoașterea, dar și asupra legăturilor sale cu morala, politica, religia și cu istoria viitoare, în încercarea de a schița remedii la aceste maladii culturale”, spune academicianul Mircea Dumitru.
