12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăCulturăCel mai mare iconostas ortodox din lume, la Catedrala Mântuirii

Cel mai mare iconostas ortodox din lume, la Catedrala Mântuirii

Catapeteasma Catedralei Naţionale a fost realizată sub conducerea pictorului Daniel Codrescu, în 2018.

Iconostasul cuprinde 45 de icoane realizate în stil bizantin şi aşezate pe patru registre. Mozaicul este realizat din tesere fabricate în atelierul Orsoni din Veneţia.

Catapeteasma va fi acoperită cu mozaic pe ambele părţi, însumând un total de 800 de metri pătraţi de pictură.

Academia Recordurilor Mondiale menţionează că, după ce catedrala va fi pictată integral, va deţine cea mai mare colecţie interioară de picturi în mozaic.

Pe absida altarului este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului (Platytera) din România, cel puţin, având 16 metri de la bază până la vârful aureolei.

Catedrala Naţională a fost sfinţită la 100 de ani de la Marea Unire şi are hramurile Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor şi Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Înaltă de 120 de metri, catedrala va fi dotată cu opt lifturi.

Clopotele catedralei au o greutate totală de 33 de tone şi se află la o înălţime de 60 de metri.

Catedrala Naţională are 28 de uşi de bronz cu reprezentări iconografice, acestea urmând a fi coordonate de un sistem computerizat care va comanda deschiderea automată în caz de alarmă. De asemenea, catedrala are un total de 392 de ferestre.

În Altar, în piciorul Sfintei Mese este aşezată o listă cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuţi, dar şi fragmente din moaştele Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi ale Mucenicilor de la Niculiţel.

Peste 110 milioane euro au fost investiţi în construcţia “la roşu”.

În prezent, se fac lucrări de pictură în interior, tencuiri şi placări cu piatră la exterior. Se lucrează la subsoluri şi la spaţiile exterioare ale catedralei, mai informează Basilica.

 

Cele mai citite

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă