Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Căutători de comori, prinşi cu detectorul de metale într-un sit arheologic din Timiş

Doi bărbaţi au fost prinşi cu detectorul de metale într-un sit arheologic, în comuna Remetea Mare, de lângă Timişoara. Cei doi riscă închisoare de la 3 luni la 6 ani.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 17.01.2020 - 19:02

Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al Direcţiei de Cultură a judeţului Timiş, cei doi bărbaţi foloseau ilegal detectoare de metale în situl arheologic Gomila lui Gabor.

”În urma controlului pe teren efectuat pe raza localităţii Remetea Mare de o echipă din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş, au fost identificate două persoane care utilizau în perimetrul sitului arheologic, un detector de metale. Fapta lor este infracţiune şi se pedepseşte cu până la 3 ani de închisoare. I-am sesizat pe colegii noştri de la Biroul de combatere a infracţiunilor contra patrimoniului, de la IPJ Timiş, care au deschis un dosar penal sub aspectul accesului cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zone cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă prevăzută de lege”, a declarat Andreea Medinschi, responsabil Comunicare DJC Timiş.

”Gestul celor doi este cu atât mai grav cu cât s-a produs într-un sit foarte important, înscris atât în Lista Monumentelor Istorice, cât şi în Repertoriul Arheologic Naţional. Vorbim despre „Gomila lui Gabor”, unul din siturile reprezentative ale primei epoci a fierului (Hallstatt) şi un punct arheologic deosebit de important pentru cunoaşterea evului mediu timpuriu şi dezvoltat de pe teritoriul Banatului de câmpie”, spune şi Victor Bunoiu, consilier Arheologie la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş 

În judeţul Timiş există în momentul de faţă peste 200 de utilizatori de detectoare de metale autorizaţi. Aceştia nu au însă permisiunea de a prospecta terenuri aflate în situri arheologice. În plus, ei sunt obligaţi prin lege să predea bunurile descoperite care pot face parte din patrimoniul cultural naţional, la primăriile pe raza cărora s-a produs descoperirea sau la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş.

În 2019, au existat doar 4 astfel de cazuri.

În urma controalelor periodice desfăşurate de DJC Timiş în colaborare cu IPJ Timiş, în ultimii şapte ani, au fost identificate urmele utilizării detectoarelor de metale în situri arheologice emblematice ale Banatului: Situl arheologic de la Corneşti-Iarcuri, Tell-ul neolitic de la Parţa, Cetatea medievală Jdioara, Cetetea medievală Maşloc, Aşezarea şi biserica fortificată de la Mănăştur, Tumulul funerar de la Susani – Grămurada de la Jupani, Tumul funerar de la Leucuşeşti.

Au fost deschise cinci dosare penale.

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...