Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Lucrarea "Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii", lansată mâine

Joi, se lansează două lucrări despre relaţia părintelui Arsenie Boca şi a teologului legionar George Racoveanu cu Securitatea, în cadrul Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă. Lucrările "Părintele ...

Share

Avram Eliza 0 comentarii

30.10.2013 - 13:17

Joi, se lansează două lucrări despre relaţia părintelui Arsenie Boca şi a teologului legionar George Racoveanu cu Securitatea, în cadrul Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă.

Lucrările "Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii", coordonată de dr. Florian Bichir, Romeo Petraşciuc, Raluca Toderel şi "Când satana îţi dă târcoale... George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu în Dosarele Securităţii", scrisă de dr. Florian Bichir vor fi lansate mâine, la Sibiu, la ora 19.00.

"S-a scris mult despre părintele Arsenie Boca, de la volume hagiografice până la unele cu atitudini de inchiziţie, care-i reproşau Părintelui o anumită afinitate politică în tinereţe. Câteodată, de la Zenit la Nadir nu-i decât un pas... Este meritul prestigioasei Edituri Agnos, care în urma unui protocol de colaborare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis publicarea integrală a Dosarului de Securitate al Părintelui Arsenie Boca. De data aceasta, Editura Agnos a decis să pună la dispoziţia istoricilor, cercetătorilor şi, de ce nu, a cititorilor dosarul de securitate al celui denumit cu dragoste Sfântul Ardealului, fără a omite sau a eluda vreun document. Pentru prima oară, iată, avem la dispoziţie un opis complet, pentru că cercetarea academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor", a spus dr. Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS.

Cele două volume au apărut în parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi în Pedagogia şi Metodologia Religiei (CADCO) din cadrul Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu.

După lansare, va avea loc deschiderea expoziţiei "Părintele Arsenie Boca şi Securitatea".

 

 

 

Joi 31 octombrie, la Sibiu, ora 19.00, în cadrul Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (Biblioteca ASTRA Sibiu, corp B) va avea loc lansarea cărţilor „Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii”, vol. I (coordonatori Dr. Florian Bichir, Romeo Petraşciuc, Raluca Toderel), respectiv „Când satana îţi dă târcoale... George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu în Dosarele Securităţii” de Dr. Florian Bichir.

„Volumele acestea fac parte dintr-un demers curajos şi – nădăjduim noi –longeviv articulat al Editurii Agnos, acela de a publica o serie de documente aflate în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cu privire la dimensiunea mărturisitoare a unor personalităţi-reper ale Ortodoxiei româneşti.
Mulţumim Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) pentru sprijinul acordat în derularea acestui proiect. Gândurile noastre de preţuire se îndreaptă Colegiul CNSAS, dar şi către întreaga echipă logistică a Consiliului, co-părtaşă la editarea acestor volume” a menţionat dl. Romeo Petraşciuc, cercetător extern CNSAS şi directorul editurii Agnos.


La eveniment au confirmat participarea Înalt Prea Sfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului; Prea Sfinţitul Daniil, Episcop de Dacia Felix; Prea Sfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, respectiv Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...