12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialLiteratură şi vise la Bookfest

Literatură şi vise la Bookfest

Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte, eveniment ce va avea loc între 1 şi 5 iunie la Romexpo, le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele.

Pornind de la motto-ul ales pentru a promova prezența Israelului la Bookfest – „Never Stop Dreaming” –, organizatorii au ales să construiască standul sub forma unei fabrici de vise: vizitatorii sunt invitați să își aștearnă gândurile pe hârtie, pentru ca apoi, printr-un mecanism secret, acestea să fie lansate în aer.

„În cei 68 de ani ai săi, Israelul modern nu a încetat să viseze. Aceasta este moștenirea pe care vrem să o transmitem: indiferent de cât de utopic ar părea un vis, acesta poate fi mai aproape de realitate decât ne-am aștepta. Cheia stă în a nu te opri vreodată din visat. Iar scriitorii israelieni ştiu cel mai bine cum să ne provoace să visăm, deoarece au adus cu sine în Israel cele mai frumoase povești ale lumii din «portofoliul» reveriei”, a mărturisit Shelly Hugler Livne, șef adjunct de Misiune Diplomatică în cadrul Ambasadei Israelului în România.

Aproximativ 30 de evenimente au pregătit organizatorii programului țării invitate pentru iubitorii de carte care vor vizita standul Israel, situat în pavilionul C 4 al Romexpo: lansări de carte, mese rotunde, dezbateri, evenimente profesionale, precum și o serie de evenimente dedicate copiilor. 

Cititorii sunt invitați să nu rateze întâlnirea cu cei 6 oaspeți de onoare din Israel:

Zeruya Shalev – una dintre cele mai importante scriitoare israeliene ale momentului, un nume care s-a impus cu succes şi pe piaţa de carte din România, romanele sale traduse la Editura Polirom fiind primite cu entuziasm atât de critici, cât şi de cititori.

Fania Oz-Salzberger – istoric, una dintre cele mai respectate personalități israeliene de astăzi, atât din sfera culturii, cât și din cea a spațiului politic, cunoscută publicului românesc datorită volumului “Evreii şi cuvintele” (ediţia în limba română, Humanitas Fiction), semnat împreună cu tatăl ei, marele scriitor Amos Oz.

Meir Shalev – un autor de succes şi unul dintre cele mai respectate nume din jurnalismul israelian contemporan; cea mai cunoscută carte a sa, Roman rusesc (ediţia în limba română, Editura Univers) se află pe lista celor mai bine vândute 5 romane israeliene ale tuturor timpurilor.

Sdror Mishani – cunoscut autor de romane poliţiste, editor, traducător şi literat, specializat în istoria literaturii poliţiste, cunoscut fanilor acestui gen datorită ediţiei în limba română a romanului său de debut, Dispariţia, publicat de Editura ”Trei”.

Gil Hovav – personalitate media, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti culinari, apreciaţi nu doar în Israel, ci în toate ţările în care cărţile sale au apărut în traducere și Rony Oren – artist unic, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai premiaţi animatori din lume: autor a peste 500 de filme de animaţie, difuzate în peste 80 de ţări, în reţele cunoscute precum PBS, ABC, Disney Channel, BBC sau Channel 4.

Participarea Israelului se va desfăşura sub motto-ul „Never Stop Dreaming“ şi va prilejui publicului român întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii israeliene contemporane. Standul Israelului, realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din Israel şi al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel, va fi amplasat în Pavilionul C4. La stand, cei interesați vor putea găsi o bogată ofertă de cărți în limba ebraică, arabă și engleză, precum și ediții în limba română ale unor cărți israeliene cunoscute.     

Zeruya Shalev este una dintre cele mai importante scriitoare israeliene ale momentului, un nume care s-a impus cu succes şi pe piaţa de carte din România, romanele sale traduse la Editura Polirom fiind primite cu entuziasm atât de critici, cât şi de cititori.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă