Interviu cu Pascal Bruckner: „De slin te umplu, strada mea de jeg“

 Renumitul scriitor Pascal Bruckner s-a aflat de curând în România pentru lansarea noii sale cărţi, „Casa îngerilor”, apărută de curând la Editura Trei, în ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

08.04.2013 - 21:00

 Renumitul scriitor Pascal Bruckner s-a aflat de curând în România pentru lansarea noii sale cărţi, „Casa îngerilor”, apărută de curând la Editura Trei, în traducerea lui Doru Mareş. Aceasta e un soi de călătorie în măruntaiele murdare ale Parisului ce reprezintă, de fapt, lumea întreagă şi jegul pe care aceasta îl lasă în urma sa.

Slinul, jegul şi murdăria fizică în general sunt în cartea lui Bruckner incomparabil mai puţin letale decât mirosul de suflet în putrefacţie pe care îl aruncă neruşinat în faţa lumii  îmbogăţiţii cu pretenţii stângiste, cei care în loc să-i ajute pe sărmani preferă să-i ucidă.

Despre bogăţia săracilor şi despre sărăcia bogaţilor am povestit şi noi cu Pascal Bruckner.

Cartea dumneavoastră este ca un poem, ca un imn adus gunoiului. Personajul principal trece de la statutul de maniac al ordinii la cel de boschetar. Este ceea ce s-ar putea numi o relaţie de love & hate a societăţii de consum cu cerşetorii ei, mai mult sau mai puţin pitoreşti?

Da. Personajul meu face drumul de la ură la compasiune. Iar societatea de consum este, cred eu, perfect exprimată prin Paris. Pe de o parte avem Parisul strălucitor, glamuros, pe care, şi-l doresc turiştii şi pe care ”vânzătorii” îl livrează acestora, şi, pe de altă parte, Parisul autentic, care este un oraş extrem de trist şi de mizer. Cartea mea este un omagiu adus acestui Paris adevărat, care nu se diferenţiază cu nimic de celebra Curte a Miracolelor de pe lângă Notre Dame, unde toţi cerşetorii, toţi hoţii de buzunare, toţi ciungii, toţi criminalii şi toate curvele bătrâne pline de bube de la bolile venerice şi-au făcut veacul. Este o poezie fabuloasă a acestei lumi. ”De slin te umplu, strada mea de jeg”, spunea Jacques Prevert.

Este volumul dvs. un omagiu adus Parisului lui François Villon, unde oropsiţii sorţii erau îngeri?

Absolut. Un omagiu adus lui Villon, lui Victor Hugo şi, desigur, lui Charles Dickens, care a scris atât de mult despre oamenii sărmani. E o poezie a gunoiului.

Aceşti cerşetori, aceşti dezmoşteniţi ai sorţii sunt Parisul?

Nu doar Parisul, ci chiar Europa.

Oraşul Luminilor este, de fapt, un oraş al întunericului?

Al întunericului, al umbrelor, al nuanţelor cu siguranţă. De fapt Parisul are trei straturi. Mai întâi e Parisul de la etajele superioare, cel strălucitor, din ghidurile turistice, al catedralelor, al palatelor, al luxului, al caselor de modă, al bijuteriilor scumpe şi al parfumurilor, apoi e Parisul de la parter, cel al locuitorilor lui, provenind, să  le spunem, din middle class, şi urmează măruntaiele, underground-ul, subteranele, catacombele. Acest din urmă Paris mă fascinează pe mine.

Şi mintea parizianului are trei straturi diferite?

Da, clar. Şi parizienilor le place să se joace cu aceste straturi. Sunt bogaţi  care merg cu metroul doar pentru plăcerea de a intra fizic în măruntaiele oraşului. Pe vremuri doar servitorii locuiau la mansarde, acum e cool să stai la cel mai înalt etaj, ca la New York. Rolurile se inversează.

Faceţi în cartea dvs şi un pic de mişto de asociaţiile de caritate şi de celebra stângă franceză.

Păi, pentru că, teoretic, dacă eşti de stânga, vrei să îi ajuţi pe cei mai neajutoraţi. Dar de fapt, în Franţa, stângiştii privesc lumea cerşetorilor de la altitudine, din luxoasele lor mansarde. Facem ceea ce a făcut de curând Papa Francisc. I-a spălat pe săraci pe picioare. Aşa, şi? Ce rezolvăm cu asta? Când, în mod normal, orice părinte trebuie să-şi înveţe copiii să se spele singuri pe picioare, noi le transmitem săracilor mesajul că e în regulă să rămână în postura de asistaţi. Nu, acest mesaj e complet greşit. Săracii nu au nevoie să-i spele Papa pe picioare, ci ca guvernele din ţările lor să le facă bune politici sociale, să creeze locuri de muncă pentru ca săracii să-şi cumpere din banii câştigaţi de ei în mod cinstit săpunul cu care să se spele pe picioare. Asociaţiile de caritate îşi fac treaba cât pot de bine, dar fără o politică serioasă, facerea de bine nu rămâne decât o utilă tehnică de PR, o ”demonstraţie”, un show.

Acum nu ştiu câţi cerşetori autohtoni mai aveţi, cert este că ţările din Estul Europei, cu voia dvs., România fiind prima pe listă, vă trimit serioase ”întăriri”.

Parisul este cosmopolit şi din această privinţă. Primim cerşetori din toată lumea. Sunt, pe de o parte, faimoşii ”clochards”, băieţii noştri, dar, în plus, îi avem pe cerşetorii africani, deloc puţini la număr, nota de plată de pe când Franţa avea pretenţii de imperiu, şi, mai nou, cerşetorii Uniunii Europene, printre care se numără, desigur, şi cei din ţările fostului bloc sovietic.  Cu toţii însă, indiferent de origine, au nevoie de politici sociale serioase şi nu doar de acte de caritate. Bănuiesc că ştiu să se spele singuri pe picioare.    

Citește totul despre:

Comentarii