Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Interviu cu Bogdan Suceavă. Ce ar face oamenii daca ar putea trăi la nesfârşit?

Bogdan Suceavă este matematician şi scriitor. Locuieşte în prezent în Statele Unite ale Americii, unde predă matematica la California State University la Fullerton. A publicat volume de proză şi poezie, printre care ...

Share

Rl online 0 comentarii

07.11.2013 - 12:26

Bogdan Suceavă este matematician şi scriitor. Locuieşte în prezent în Statele Unite ale Americii, unde predă matematica la California State University la Fullerton. A publicat volume de proză şi poezie, printre care Venea din timpul diez, (Polirom, 2004; 2010), Miruna, o poveste (Curtea Veche Publishing, 2007; 2008) Distanţe, demoni, aventuri (Editura Tritonic, 2007); Noaptea când cineva a murit pentru tine (Polirom, 2010); Memorii din biblioteca ideală (Polirom, 2013). La Curtea Veche Publishing a apărut romanul SF „Vincent nemuritorul”, un roman care pune o întrebare interesantă: ce ar face oamenii daca ar putea trăi la nesfârşit? În carte, oamenii au găsit soluţia prin care intelectul poate fi transferat pe un dispozitiv virtual, numit SAW, unde existenţa continuă sub formă non-fizică, de intelect pur. Însă persoanele transferate pe modulul SAW descoperă curând “efectele secundare” ale nemuririi. L-am invitat, aşadar, pe Bogdan Suceavă să ne acorde un scurt interviu despre câteva dintre întrebările cele mai interesante pe care le ridică volumul.

Romanul Vincent nemuritorul începe cu o dezbatere a dihotomiei suflet-trup, luând în calcul puncte de vedere diverse: de la cel al Bisericii Catolice până la filosofii clasici greci – Aristotel, Platon –, şi până la cel al Bisericii Episcolpale etc. Dar autorul ce crede? Putem separa raţiunea de emoţii?

Atunci când am scris romanul am încercat să-mi imaginez ce puncte de vedere ar putea adopta diverse organizaţii, diverse biserici peste trei decenii. E prea puţin important că autorul nu poate separa raţiunea de emoţii în viaţa lui personală şi că îşi îngăduie luxul să le amestece. Important era ca romanul să propună o punere în scenă credibilă a tensiunii din jurul unei teme esenţiale pentru realitatea din anul 2036. Iar faptul că şi în acest viitor apropiat se discută cu textele clasicilor pe masă, nu reprezintă oare o ipoteză credibilă din punct de vedere literar? Cred că asta e tot ce contează.

În “Vincent nemuritorul” aflăm că nici în existenţa pe modulele SAW nu scăpăm de boala secolului XXI, depresia - cei care sunt transferaţi suferă de „depresie post-transformare”. Te îngrijorează problema bolilor psihice galopante în societatea modernă?

Cred că problema echilibrului psihic în condiţii de stress şi de presiune e foarte serioasă, şi cred că va reprezenta o dificultate crescândă în deceniile ce vor urma, în special în anumite straturi ale societăţilor vestice unde schimbările standardelor relative de viaţă vor fi resimţite ca o serioasă apăsare. Orice modificare a locului pe care o societate îl are în lume în raport cu alte societăţi poate fi resimţită în cel mai profund mod de fiecare dintre cetăţenii ei. N-ar trebui să ezităm să discutăm despre asta, pentru că deceniile viitoare asta vor aduce. Nu e vorba de îngrijorare, ci mai degrabă de luciditate. Lumea se schimbă şi prezenţa depresiei nu e lucru de glumă.

Credeţi că presiunea vieţii într-un mediu atât de competititv cum este cel american i-ar putea şi în realitate tenta pe oameni să apeleze la o asemenea dublă-fugă: de realitate şi de neant?

În toate culturile există strategii de eludare a presiunii. Oamenii recurg la iluzie în forme variate, se întâmplă asta şi azi, s-a întâmplat dintotdeauna. E adevărat că modulele SAW pot fi interpretate şi ca o metaforă a evitării confruntării cu realitatea. Cred că romanul admite şi o cheie diferită de lectură.

Eşti matematician. În ce măsură crezi că ai tratat subiectul cărţii ca pe o problemă matematico-etică, „de rezolvat”. Credeţi că există dezlegare la întrebările ridicate de carte?

Nu toate întrebările admit un răspuns şi nu toate problemele admit neapărat o soluţie. E dificil să acceptăm asta, dar n-ar trebui să ezităm să o spunem. Cât despre întrebarea despre analogia dintre problemele literare şi cele matematice, anul acesta mi-a fost publicat un volum, intitulat Memorii din biblioteca ideală, unde am discutat pe larg despre analogiile de natură logică dintre abordările din matematică şi cele din literatură. Discuţia e destul de complexă. E posibil ca unele dintre răspunsurile pe care le-am dat să pară mai neobişnuite; nu ştiu cât de comune sunt astfel de explorări, în literatura română sau în alte literaturi. E adevărat că perspectiva mea e particulară: sunt un scriitor a cărui cea mai importantă experienţă personală a fost întâlnirea cu matematica, după cum alţi scriitori au fost exploratori, filologi, artişti de circ sau soldaţi. Ar fi imposibil ca experienţele noastre formative şi profesionale să nu ne marcheze. În sensul acesta, da, fiecare istorie mi se pare o problemă pentru care autorul trebuie să găsească o cea mai bună formă de a o reda.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...