Zvonurile despre implicarea dictatorului cubanez în organizarea acestui asasinat îi macină pe americani de aproape o jumătate de secol, de când simpatizantul comunist Lee Harvey Oswald l-a împuşcat pe preşedintele SUA în timpul călătoriei acestuia în Dallas, potrivit stirileprotv.ro.
Brian Latell a fost angajat al CIA în anii 1960 pe post de analist al afacerilor SUA în relaţia cu Cuba şi, ulterior, a devenit şef al filialei CIA pentru America Latină. El susţine că este sigur de faptul că Fidel Castro ştia, cel puţin, că atacul urma să se producă.
În dimineaţa zilei de 22 noiembrie 1963, când Kennedy a fost ucis, Castro le-a ordonat ofiţerilor de securitate din Havana să nu mai monitorizeze comunicaţiile banale ale CIA şi să se concentreze, în schimb, asupra „oricărui detaliu, oricât de mic, care provine din Texas”. Patru ore mai târziu, pe undele radio a venit ştirea că preşedintele american a fost omorât. Cel puţin aşa susţine Brian Latell în cartea sa, care va fi lansată în aprilie, „Secretele lui Castro – CIA şi Maşinăria de Informaţii a Cubei”.