Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

După 368 de ani, apare din nou Cartea românească de învăţătură a mitropolitului Varlaam

Editura Roza Vânturilor a editat, în ajunul sărbătorii de 1 Decembrie, Cartea românească de învăţătură a Mitropolitului Vaarlam,  lucrare ce a fost tipărită pentru prima oară la Iaşi, în 1643. ...

Share

Rl online 0 comentarii

01.12.2011 - 18:42
Editura Roza Vânturilor a editat, în ajunul sărbătorii de 1 Decembrie, Cartea românească de învăţătură a Mitropolitului Vaarlam,  lucrare ce a fost tipărită pentru prima oară la Iaşi, în 1643.

 

Ţin în mână volumul proaspăt ieşit din tipografia „Semne", a domnului Ştefan Dulu, şi conţinând Cartea românească de învăţătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, celebra „Cazanie" - cum o ştim cu toţii de la şcoală, considerată a sta la temelia unităţii noastre naţionale. În ajunul sărbătorii din 1 Decembrie, ea apare în cea mai impunătoare ediţie de la aceea patronată de domnul Moldovei Vasile Lupu, în 1643. Urmează să fie însoţită curând de un Studiu al dumneavoastră, într-un volum separat. De ce nu l-aţi publicat împreună cu textul, aşa cum se obişnuieşte?

Dan Zamfirescu: Se obişnuieşte, dar sunt şi excepţii. Când învăţatul olandez W. van Eeden a editat, în 1985, Învăţături preste toate zilele (1642), a intitulat un prim volum de 497  de pagini Introduction et étude linguistique, iar al doilea volum Texte, index des mots, glossaire et fac-similes. Numerotarea era în continuare, până la pagina 811, după care cele 116 pagini conţinând reproducerea facsimilată integrală nu mai sunt numerotate. Deci, împreună, cele două volume au 927 de pagini. Studiul meu depăşeşte singur acest număr de pagini, iar ediţia, realizată în principal de doamna Stela Toma, dar la care am contribuit în anumite limite specificate în prefaţă, are 420 de pagini. Lor li s-a adăugat reeditarea, după 127 de ani, a Muceniciei Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, cu care începe literatura română în prima jumătate a secolului al XV-lea, tradusă din slavonă de episcopul Melchisedec Ştefănescu, un eminent slavist. Traducerea sa a fost revăzută după original de regretatul academician Gheorghe Mihăilă, cel mai mare slavist român de la Ioan Bogdan încoace. După cum se ştie, prima versiune românească a fost aceea dată de Mitropolitul Varlaam în cartea sa.

Dar de ce a fost nevoie de un asemenea volum-mamut, fără precedent în studiile noastre filologice?

D.Z.: Pentru că am fost obligat să răspund la o sumă de întrebări la care filologia şi istoriografia literară românească şi-au declarat şi demonstrat incapacitatea de a răspunde timp de un secol! În primul rând, la cele două întrebări de care au depins toate celelalte: pe ce izvoare a lucrat Mitropolitul Varlaam şi cum a făcut-o? Adică în ce constă partea sa de contribuţie, în afară de traducerea unor texte adunate „din toţi tâlcovnicii Bisericii noastre", cum singur o spune. Aceste probleme au apărut o dată cu comunicarea academică din 22 mai 1912 în care Silviu Dragomir a publicat scrisoarea Mitropolitului Varlaam către ţarul Mihail Feodorovici.

În această scrisoare îl ruga să-l ajute la tipărirea traducerii „cărţii Sfântului Calist de cuvântări la Evanghelie". Căutarea acestei cărţi nu se terminase nici acum doi ani, când a apărut cea mai recentă istorie a literaturii noastre vechi, iar cele două întrebări au rămas fără răspuns. Dacă deschideţi tratatul academic de Istoria literaturii române, coordonat de G. Călinescu şi al cărui prim volum, consacrat folclorului şi „literaturii române în perioada feudală (1400-1780)", s-a publicat în 1964, şi reeditată în 1970, veţi citi sub semnătura eminentului filolog care a fost Liviu Onu această declaraţie: „Contribuţia lui Varlaam este incontestabilă, deşi nu poate fi determinată în mod precis".

Acelaşi scrisese în 1958: „Cercetările întreprinse în acest moment n-au putut stabili care este contribuţia personală a lui Varlaam în redactarea lucrării şi ce aparţinea izvoarelor utilizate de el, deoarece izvoarele principale pe care le-a folosit mitropolitul moldovean n-au fost încă identificate". În 1993, neuitatul şi marele Mitropolit Antonie Plămădeală considera că „cineva ar trebui să i se dedice o viaţă întreagă, pe care să şi-o petreacă în biblioteci şi în arhive, reuşita depinzând de identificarea adevăratelor surse ale lui Varlaam şi de o migăloasă cercetare comparativă. Şi de ce nu, străduinţa noastră ar dori să insufle cuiva o astfel de cercetare care şi-ar câştiga un titlu de glorie în istoria culturii române". Dar trecuseră deja cinci ani fără să se găsească cineva pentru asta, când, în 1999, regretatul Dan Horia Mazilu constata în a sa Recitind literatura română veche, volumul II, p. 342, că „literatura adunată în jurul acestei cărţi tipărite cu 350 şi mai bine de ani în urmă este de-a dreptul impresionantă, fără ca aspectele cele mai importante legate de apariţia ei să fie elucidate".

Mărturisesc şi eu că, deşi am predat un deceniu istoria literaturii române la Universitatea „Valahia" din Târgovişte, abia în 2004 am îndrăznit să încep explorarea acestei „noi probleme homerice a literaturii române", cum a numit-o Mitropolitul Antonie Plămădeală. Adunând materialele, am avut norocul prieteniei cu „hasdeologul" emerit de la Chişinău Pavel Balmuş, care s-a făcut luntre şi punte şi a adus de la Petersburg microfilmul unei cărţi bănuite de Dan Horia Mazilu a fi unul din aceste izvoare neidentificate, dar inaccesibil la noi: Evanghelia învăţătoare sau  Cazania celui mai mare predicator ucrainean, Kiril Trankvilion-Stavroveţki. Ea a fost tipărită în 1619 la Rohmaniv, cu banii prinţesei Irina Vişneoveţki, fiica fostului domn Ieremia Movilă. Am putut identifica astfel originalul Cazaniei de la Govora din 1642, căutat zadarnic timp de un secol, precum şi unul dintre cele trei principale izvoare din care şi-a împletit (acesta e termenul!) Mitropolitul Varlaam cartea sa. Un al doilea izvor, Comoara lui Damaschin Studitul, îl identificase în 1970 învăţatul Pandele Olteanu, student al lui Nicolae Cartojan şi eminent slavist. Dar concluziile la care ajunsese, şi anume negarea oricărei originalităţi a Mitropolitului Varlaam, nu se pot susţine. Al treilea izvor principal, contestat de trei învăţaţi - P. P. Panaitescu, Ştefan Ciobanu şi Pandele Olteanu -, dar care se demonstrează a fi fost folosit realmente, este Omiliarul patriarhal din Bizanţ, tradus şi completat în slavonă şi tipărit în 1569 la Zabludovo.

Tipăritura a fost adusă de Ivan Feodorov la Târgovişte şi dată Mitropolitului Serafim. De la acesta a fost procurată de Coresi şi tradusă de preoţii din Scheii Braşovului, popa Iane şi popa Mihai, fiind tipărită în 1581. Dan Horia Mazilu, care era la bază ucrainist, şi deci cunoscător specializat al culturii vecine, a constatat că în tipăritura lui Feodorov nu existau pericopele evanghelice. Ideea de a le adăuga în fruntea tâlcurilor le-a venit lui Coresi şi colaboratorilor săi. Ea va fi preluată ulterior în toate reeditările ucrainene ale tipăriturii de la Zabludovo, până la Cazania lui Petru Movilă din 1637. La fel va proceda şi Kiril Trankvilion-Stavroveţki în cartea sa. Am reuşit să demonstrez categoric faptul că Mitropolitul Varlaam a avut pe masa de lucru atât una din ediţiile ucrainene care-i atribuiseră cartea - fără nici un temei - Patriarhului Calist al Constantinopolului (de unde şi ceea ce-i scrisese ţarului, precum şi mitul «vestitului tâlc al lui Calist», cum l-a calificat N. Iorga), cât şi versiunea românească tipărită de Coresi. Aşa încât, în materie de limbă română, putem spune că mitropolitul a pornit de acolo unde ajunsese diaconul.

Ce rezultat au avut aceste descoperiri pentru răspunsul la a doua problemă: contribuţia Mitropolitului Varlaam?

D.Z.: Tocmai spre a ajunge la acest rezultat  mi-au trebuit 600 de pagini din volumul cu studiul. Am demonstrat, urmărind rând cu rând pe izvoarele odată ştiute şi pe care le-am mai sporit pe drum cu câteva, că acela care a intuit adevărul a fost marele nostru poet Ioan Alexandru, când l-a caracterizat „întâiul nostru mare scriitor de limbă românească". Varlaam se dovedeşte un geniu în mânuirea şi făurirea limbii române - cel mai mare înaintea lui Mihail Eminescu -, dar şi prin crearea unei opere româneşti care a sintetizat trei mari tradiţii şi „şcoli" în propovăduirea adevărurilor creştine: cea bizantină, cea neogreacă şi cea slavo-ucraineană.

El a dat întâia expresie monumentală în limba română gândirii noastre teologice, după ce Neagoe Basarab o făcuse în limba slavonă, având însă norocul unui traducător pe care Nicolae Iorga l-a socotit egal cu Varlaam în mânuirea limbii române. Istorici literari de prestigiu şi cu foarte mult spirit critic, precum Nicolae Manolescu, îl consideră întâiul nostru mare povestitor, strămoşul lui Creangă, din acelaşi ţinut nemţean din care, conform ultimelor cercetări, provenea şi mitropolitul-scriitor. „Un mare scriitor" l-a decretat şi Valeriu Anania, Mitropolitul Bartolomeu. Dar demonstraţia concretă se face abia în acest volum, pagină cu pagină, pentru toate cele 75 de predici ale Cărţii româneşti de învăţătură.

Mitropolitul Antonie Plămădeală vedea necesară o viaţă întreagă pentru a ajunge la asemenea rezultate. Cum de aţi reuşit într-un timp atât de scurt?

D.Z.: V-am spus că încă din 2004 am început să adun materialul documentar şi bibliografia, iar în 2006 prietenul şi colegul de breaslă Pavel Balmuş a reuşit să mă înzestreze cu ceea ce nimeni nu mai avusese până atunci la noi şi de aceea nu se putuse duce până la capăt investigaţia. Dar ceea ce a decis finalizarea tuturor acestor eforturi de aproape un deceniu a fost hotărârea din vara trecută a preşedintelui Societăţii ASTRA-ASIGURĂRI-REASIGURĂRI, domnul Dan Grigore Adamescu, de a mă soma în modul cel mai categoric şi irezistibil să las totul la o parte şi să mă consacru zi şi noapte acestei lucrări, ţinând  seamă că vârsta nu-mi mai permite amânări.

Mi-a garantat sprijinul material ca să-mi asigure liniştea în acest timp de criză. De unde şi faptul că ambele volume consemnează acest act de cultură al Societăţii ASTRA-ASIGURĂRI-REASIGURĂRI, un act de cultură menit să contribuie la asigurarea dăinuirii neamului nostru, într-o vreme când, aşa cum scria Vintilă Horia, numai neamurile care nu-şi vor pierde sufletul vor rezista şi supravieţui. Aş îndrăzni să vă declar în încheiere, cu acel orgoliu specific nouă, truditorilor de pe tărâmul culturii, care l-am dat pe Horaţiu cu al său Exegi monumentum aere perennius, că peste tot atâtea secole câte au trecut din 1643 până acum, de va mai fi un popor român (şi eu mă număr printre cei ce luptă şi se trudesc pentru aceasta), memoria ctitorilor de azi, domnul Dan Grigore Adamenscu şi colaboratorii Domniei Sale, va rămâne legată de această carte, precum a domnului Vasile Lupu de ediţia princeps din 1643. 

A consemnat Mihai Hâncu

---

"Am reuşit să demonstrez categoric faptul că Mitropolitul Varlaam a avut pe masa de lucru atât una din ediţiile ucrainene care-i atribuiseră cartea - fără nici un temei - Patriarhului Calist al Constantinopolului (de unde şi ceea ce-i scrisese ţarului, precum şi mitul «vestitului tâlc al lui Calist», cum l-a calificat N. Iorga), cât şi versiunea românească tipărită de Coresi."

"Literatura adunată în jurul acestei cărţi tipărite cu 350 şi mai bine de ani în urmă este de-a dreptul impresionantă, fără ca aspectele cele mai importante legate de apariţia ei să fie elucidate."

 

"Concluziile la care ajunsese, şi anume negarea oricărei originalităţi a Mitropolitului Varlaam, nu se pot susţine."
---

Dan Zamfirescu, 78 ani

 Dan Zamfirescu a urmat cursurile lnstitutelor Teologice din Sibiu (1952-1954) şi Bucureşti (1954 - 1956), continuând la cel din urmă cursurile de doctorat - specialitatea Bizantinologie (1956-1959), apoi Facultatea de Limbi slave din Bucureşti (1961-1966), care i-a conferit doctoratul în 1971.

 A Iucrat în redacţia revistelor Patriarhiei şi la Biblioteca Patriarhiei (1959-1960), la Asociaţia Slaviştilor (1961-1968), în redacţia revistei „Contemporanul" (1968-1973).

 Din 1990 este director al Editurii „Roza Vânturilor", în care au fost editate lucrările unor scriitori precum Nichifor Crainic, Mircea Eliade şi alţii. În 1994 devine profesor la Facultatea de Teologie-Litere a Universităţii din Târgovişte.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...