Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

De ce scriu nordicii romane poliţiste

De la Stieg Larsson, care şi-a vândut romanele post-mortem în aproape 50 de milioane de exemplare, literatura poliţistă de extracţie scandinavă a devenit un fenomen în sine. Scriitoarea islandeză Yrsa Sigurdardottir  ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

06.03.2011 - 18:27
De la Stieg Larsson, care şi-a vândut romanele post-mortem în aproape 50 de milioane de exemplare, literatura poliţistă de extracţie scandinavă a devenit un fenomen în sine. Scriitoarea islandeză Yrsa Sigurdardottir  a participat la Bucureşti la o dezbatere pe tema literaturii poliţiste nordice.

 

Moderatorul dezbaterii, criticul Dan C. Mihăilescu, a făcut o introducere spumoasă în lumea „crime fiction"-ului scandinav. „Nu ştiu de ce, la noi, romanul poliţist este considerat un gen minor, deşi în dictatură evadam pe verticală citind romane de călătorii, de aventuri pe mare, iar fascinaţia pentru cărţile poliţiste era dublă pe atunci. Era ca un fel de copcă pe care o făceam în gheaţă şi prin care evadam. Genul policier a mai apus apoi în anii '90 pentru ca în anii 2000 să apară, iată, acest şoc dat de valul de autori nordici."

Pivniţa cu cadavre din spatele vitrinei

Încercând să răspundă la întrebarea de ce tocmai nordul Europei a scos la iveală atât de multe romane poliţiste de valoare, Dan C. Mihăilescu a făcut o scurtă analiză a societăţii din aceste ţări. „Totul acolo este perfect, ca într-o vitrină. Nu există sărăcie, nu există criminalitate, nu vezi niciodată gunoaie, totul e curat şi sclipitor, ce mai, e Paradisul pe pământ. Aşa se face că până şi Ion Iliescu a fost multă vreme fascinat de modelul suedez.

De aceea, este surprinzător că tocmai acolo au apărut aceste cărţi care reprezintă un soi de revoltă a subsolurilor, a răului din noi. Este ca în serialul «Midsomer Murders», unde viaţa este idilică, toată lumea trăieşte fără griji, dar îndărătul ştaifului există mai mereu câte o «pivniţă» plină cu cadavre. Într-un astfel de loc, unde totul e suspect de bine, bănuieşti mai mereu coada de drac din spatele acestei stări de prea mult bine, unde oamenii ajung să facă crime «just for fun». Aşa se petrec lucrurile şi la autorii nordici care fac un fel de exorcizare a societăţii lor dubios de perfecte.

Din acest punct de vedere, Stieg Larsson este cel mai complex autor care poate sta oricând alături de Stephen King şi-i poate fi un bun vecin. Dacă testiculul ar fi unitatea de măsură dramatică, Stieg Larsson ar avea patru. Pe lângă el, au apărut însă şi o serie de autoare care reprezintă modelul feminin din literatura nordică: Anne Holt, Liza Marklund şi, cea mai feminină dintre ele, Yrsa Sigurdardottir". Prezentând-o pe Yrsa Sigurdardottir, criticul a pus accent pe rafinamentul şi delicateţea scriiturii ei.

„Sigur, găsim şi aici nişte cadavre, un om decapitat, un penis tăiat şi îndesat pe gâtul cuiva, chestii drăgălaşe, dar tonul povestirii este foarte echilibrat, iar detectivul este unul atipic: o femeie timidă, şovăitoare, chiar nesigură pe sine. Thora, personajul Yrsei, nu mai are nimic din detectiva virilă, bătăioasă, care deschide uşile cu bocancii, înjură şi conduce jeep-uri 4x4. Thora este o avocată care îmbină foarte bine personajul pasionat de detectivistică din romanele poliţiste englezeşti cu cel aplecat mai mult spre psihologie, spre biopsia morală a societăţii, din policier-ul franţuzesc."

Inginer ziua, scriitor noaptea

Luând de jos mănuşa aruncată lui de Dan C. Mihăilescu, care l-a invitat să vorbească despre societatea nordică şi despre nopţile ei lungi înmuiate, ruseşte, în vodcă, Toader Paleologu, fost ambasador al României în Danemarca şi în Islanda, a vorbit despre importanţa literaturii în istoria Islandei. „Se poate spune că adevărata coloană vertebrală a Islandei este literatura. La Rejkiavik sunt biblioteci şi librării mai bune decât la Berlin şi toată lumea citeşte. Într-o ţară cu 300.000 de locuitori, tirajele cărţilor tind să atingă cifra populaţiei înseşi. De aceea nu este deloc de mirare că un inginer ca Yrsa Sigurdardottir merge ziua la serviciu, iar noaptea scrie romane poliţiste şi le scrie foarte bine."

„Islanda, o ţară fără crime"

Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, prezent la dezbatere în calitate de pasionat cititor de romane poliţiste, şi-a exprimat surprinderea că o ţară fără criminalitate ca Islanda poate produce atât de multe crime „scrise". „Într-adevăr", i-a răspuns autoarea islandeză, „rata criminalităţii este de 1,3 crime pe an", avem deci o ţară aproape fără crime. În plus, nu avem armată pentru că nu am purtat niciodată nici un război, iar arme nu are nici măcar poliţia. De aceea, trebuie să fii nespus de inventiv ca scriitor de romane poliţiste când «omori» un personaj. Nu numai că este un pas uriaş în sine, acela de omorî pe cineva, fie chiar şi-un personaj fictiv, dar trebuie să te gândeşti bine cum să o faci ca să fie credibil. În Islanda, cum spuneam, nu poţi împuşca pe cineva aşa de uşor ca-n America pentru că nu ai cu ce. Din realitate nu te poţi inspira pentru că acea unică crimă care apare în Islanda pe parcursul unui an, de obicei, se întâmplă când doi bărbaţi morţi de beţi se încaieră şi unul dintre ei este omorât accidental. Ăsta nu este material nici măcar pentru o povestire mai ca lumea, darămite pentru un roman. Aşa că trebuie să ne punem serios minţile la contribuţie," a explicat, cu umor, autoarea de best-seller-uri poliţiste.

„Noi le trimitem criminalii, iar ei să le scrie poveştile"

Pornind de la afirmaţia scriitoarei, Dan C. Mihăilescu a remarcat că în România până şi crimele reflectă statutul nostru de popor amărât. „La noi, ba scoate unul cuţitul şi-l înjunghie pe celălalt, ba îi dă cu scaunul în cap, ba sparge sticla din care a băut şi-i taie unuia gâtu'. Crima românească e mai ciobănească, mai primitivă, pistoalele sunt mult prea sofisticate şi prea scumpe pentru noi." Mai în glumă, mai în serios, criticul a remarcat că nici literatura noastră poliţistă nu se simte prea bine şi că am putea în acest sens să facem un parteneriat cu islandezii: „Noi le trimitem criminalii, iar ei să le scrie poveştile."

"La Rejkiavik sunt biblioteci şi librării mai bune decât la Berlin şi toată lumea citeşte. Într-o ţară cu 300.000 de locuitori, tirajele cărţilor tind să atingă cifra populaţiei înseşi." TOADER PALEOLOGU, fost ambasador în Danemarca şi în Islanda

Citește totul despre:

Comentarii

loading...