"America a fost creată ca un antidot la Europa"

Alexandra Ares este o scriitoare americană născută în România care se bucură de un mare succes în Statele Unite. Ca dovadă că aşa stau lucrurile, cartea ei, „My Life on Craigslist", a fost finalistă la ...

Share

Gabriela Lupu 0 comentarii

29.07.2012 - 19:53

Alexandra Ares este o scriitoare americană născută în România care se bucură de un mare succes în Statele Unite. Ca dovadă că aşa stau lucrurile, cartea ei, „My Life on Craigslist", a fost finalistă la USA Best Books 2011.


De curând, această carte a fost tradusă şi publicată şi în ţara noastră, la Editura Polirom, sub titlul „Viaţa mea pe net".  Despre romanul ei, dar şi despre  America privită prin ochii unui român am vorbit şi noi cu Alexandra Ares.

Alexandra, ai reuşit să devii un scriitor şi un scenarist de succes în Statele Unite, şi nu oriunde, ci la New York. Poţi spune, după ce ai trăit pe pielea ta, că faimosul „vis american" există?

Visul american înseamnă mai multe lucruri, pentru mai multă lume. Visul american înseamnă că orice om care vine în SUA şi munceşte din greu îşi poate cumpăra o casă şi realiza o viaţă confortabilă, ceea ce e din ce in ce mai dificil după 9/11.  Visul american înseamnă şi că inovaţia şi succesul sunt răsplătite cu sume enorme de bani ceea ce face ca cea mai mare parte a inovaţiei mondiale din ultimele decenii, internetul, computerul, Apple, Microsoft, Facebook, Google şi multe altele, să vină tot din SUA, în ciuda unui anume declin. Cred aşadar că visul american există, după cum cred că şi visul românesc există, în multe nuanţe.    

Dacă există, din ce plămadă este făcut acest vis american?

Din foarte mult efort şi tot la fel de multă ambiţie, din optimism şi deschidere la nou.  Ceea ce cred că e interesant la New York este existenţa unui contract social tacit de care toată lumea e conştientă că trebuie să-l respecte pentru a avea succes. De la modul în care newyorkezii merg la sală cu religiozitate pentru a fi în cea mai bună formă fizică posibilă la perfec­ţionismul în muncă şi la ama­bilitate,modestie şi spirit de echipă pe plan social.

Vorba cântecului „New York, New York", „if you can make it there, you make it anywhere". Ce este atât de special în spiritul New York-ului?

Fiecare centimetru de succes la New York se cucereşte foarte greu şi este efemer. Există atât de mult talent din toată lumea şi din toată America, încât New Yorkul este un oraş deseori demoralizant de competitiv. Dar această competiţie acerbă stimulează şi îi face pe oameni să dorească să dea tot ce au mai bun în ei.    

Cartea ta „Viaţa mea pe net" a apărut în traducere la Polirom în colecţia chick-lit. Eşti pe o listă prestigioasă, alături de scriitoare care au format, dacă nu un trend, măcar un alt mod de a privi femeia şi feminitatea la început de secol XXI, dacă e să ne gândim doar la „Sex and the City". Care dintre „colegele" tale de colecţie îţi place cel mai mult şi, evident, de ce?

Helen Fielding pentru romanul „Jurnalul lui Bridget Jones", pentru umor, şi Candace Bushnell pentru colecţia de povestiri „Sex and the City" (pe baza căreia s-a dezvoltat ulterior scenariul serialului), care e scrisă într-un stil impecabil unde umorul sec se împleteşte foarte original cu o minunată acuitate de observaţie a relaţiilor din societatea Manhattanului.  Nu am citit toate autoarele din colecţie, dar, ca orice gen, îmi imaginez că are lucruri mai bune şi mai puţin bune.  

Deşi la o privire superficială poate părea un gen mai uşurel, în realitate bună parte din cărţile ce intră în categoria chick-lit vorbesc foarte senin despre lucruri extrem de serioase. Tu cum vezi acest gen de literatură?

E greu să fac generalizări, mai ales că nu am citit decât cele mai bune romane din acest gen, precum cele menţionate mai sus, care mi-au plăcut, m-au destins, şi nu mi s-au părut uşurele.  Sunt cărţi care vorbesc despre condiţia umană a fetelor şi femeilor din ziua de azi într-un mod plin de umor. Cum am spus la lansarea de la Librăria Dalles, în America e vopsit gardul şi înăuntru-i leopardul şi am vrut să scriu un roman despre o tânără care vine la New York şi descoperă leopardul.  Deseori, despre lucrurile serioase americanilor le place să vorbească în glumă, aşa că am ales în acest roman satira şi câteva convenţii ale genului cum ar fi finalul fericit. În următorul roman pe care l-am scris, şi care a fost şi el premiat pentru cea mai bună nuvelă, (miniroman), pe piaţa indie, am schimbat total stilul, tocmai pentru că nu doresc să mi se pună etichete de nici un fel, pentru că s-ar crea aşteptări care mi-ar stingheri libertatea de creaţie.  

Îţi împarţi timpul între America şi România. De ce crezi că americanii sunt „programaţi" pentru succes, în timp ce noi, românii, avem parcă în ADN eşecul? Să fie de vină atitudinea noastră tipică de resemnare?  Şi în acest sens, cum ai compara cowboy-ul american cu ciobanul din „Mioriţa"?

Ce întrebare interesantă! America a fost creată ca un antidot la Europa şi toţi cei care au vrut altceva au emigrat aici. Este o cultură unde cel mai tare supra­vieţuieşte ca în westernuri şi unde lamentările şi slăbiciunile, chiar şi metafizice, sunt privite cu dispreţ. Motiv pentru care majoritatea americanilor sunt pe antidepresive şi cu zâmbetul pe buze. Nu cred că românii au în ADN eşecul, ci lamentarea continuă. Istoric, americanii sunt un popor de cuceritori, de oameni care au cucerit Vestul sălbatic şi au trăit experienţa dură a emigraţiei, a luatului de la zero fără nici un ajutor.  În ultima mie de ani românii au fost sub papucul diverselor puteri şi s-au înjunghiat pe la spate pentru diverse favoruri şi avantaje şi acest lucru s-a imprimat în mentalul colectiv şi continuă şi azi.  Din fericire, românii sunt foarte individualişti şi creativi. Prind repede din zbor valorile universale ale globalizării şi au făcut progrese frumoase în ultimii ani.

Consideri că aparţii mai mult culturii române/europene sau celei americane?

Simt că aparţin în egală măsură ambelor culturi.

Ştiu că eşti şi scenaristă. Cât e de greu să pătrunzi în cinematograful american, lucru ce pare aproape imposibil pentru un cineast român?

Am scris un singur scenariu, „Man Heaven", la care lucrez să-l transform într-un film.  Nu e uşor. Sper ca în viitor să scriu mai multe. Succesul comercial este infinit mai dificil decât succesul de festival. Filmul de festival trebuie să cucerească un juriu de sub 10 persoane, în general intelectuali rasaţi care caută experimentul. Filmul comercial trebuie să cucerească milioane de oameni, din toate ţările şi toate etniile. Este greu pentru cineaştii români, şi chiar mult mai greu pentru americanii get beget. Când vii dintr-o ţară mică competiţia e mică şi e mai uşor să te faci remarcat. Într-o ţară mare ca SUA, avantajele de care se bucură cineaştii români  nu există , - de pildă, finanţări nerambursabile de la CNC, sprijinul ICR-ului, şi competiţie între doar 10 alte filme pe an (mai mult sau mai puţin) pentru a avea filmul selecţionat ca reprezentant al României la premiile Oscar etc. În SUA doar piaţa dictează şi totul se realizează prin iniţiativă privată, unde nimeni nu riscă un cent dacă nu îi aduce profit.

Cât este de vizibilă cultura română la New York?

Filmul este cel mai vizibil pentru că a fost prezent în multe festivaluri şi retrospective care au avut în general un bun succes la critică, dar un succes la public moderat. Nu avem încă un Pedro Almodovar pe film, care să facă săli pline în circuitul comercial şi „wide theatrical release", sau un Paul Coelho, Garcia Marquez ori Murakami, care să fie tradus în zeci de limbi nu prin subvenţii ICR pentru traducere şi publicare, dar prin cererea reală a pieţei internaţionale de carte şi a fanilor. Poate că Nae Caranfil o să spargă această barieră cu viitorul lui film, „Closer to the Moon"...Evident, avem o Herta Müller care a luat premiul Nobel, dar din Germania. Este un drum lung, dar sunt sigură că până la urmă unii românii îl vor parcurge cu brio. Informaţia circulă azi cu mare uşurinţă şi un elev de liceu şi de facultate din România are acces la aceeaşi informaţie ca un elev din Manhattan sau din Beverly Hills. Pe vremea mea nu era aşa, deci generaţia de azi are un mare avantaj. Informaţia este cărămida din care se construieşte orice succes şi din acest punct de vedere cred că în epoca globalizării toată lumea, (inclusiv românii), are şanse egale.     

Citește totul despre:

Comentarii

loading...