13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăCulturăBraşov: Muzeul Naţional Bran va funcţiona într-o pensiune

Braşov: Muzeul Naţional Bran va funcţiona într-o pensiune

”Muzeul Naţional Bran a fost relocat din clădirea Vămii Medievale după încheierea contractului dintre Ministerul Culturii şi proprietarii Castelului, în 24 mai 2018. Pensiunea în care s-a mutat Muzeul Naţional Bran are un spaţiu mult mai generos decât vechiul spaţiu, iar acum lucrăm la amenajarea expoziţiei permanente. Clădirea a fost închiriată pentru o perioadă de trei ani. După aceea, vom vedea. Oricum, există spaţiu suficient pentru cele peste 8.000 de piese ale Muzeului Naţional Bran. Am dori să amenajăm şi nişte spaţii pentru specialiştii în domeniu şi pentru studenţii care doresc să realizeze o serie de studii. Vom vedea peste trei ani dacă se va găsi o altă soluţie sau vom rămâne în continuare în acest spaţiu. Am dori ca luna viitoare să redeschidem Muzeul Naţional Bran pentru vizitatori”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Naţional Bran, Mihai Gorgoi.

Viceprimarul comunei Bran, Nicolae Nilă, a precizat, pentru AGERPRES, că administraţia locală încearcă să reabiliteze o clădire mai veche din zonă în care să se mute Primăria, iar în locul instituţiei, care se află lângă intrarea în Castelul Bran, să se mute Muzeul Naţional Bran.

”Noi dorim să reabilităm o clădire din Bran cu fonduri europene, în care să mutăm primăria, dar proiectul a fost respins. Fonduri pentru construirea unui spaţiu nou pentru Muzeul Naţional Bran nu avem. Deocamdată s-a găsit această soluţie provizorie prin mutarea într-o pensiune, care este în zona Parcului Central, aproape de Castelul Bran”, a afirmat viceprimarul.

Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, a declarat, pentru AGERPRES, că varianta mutării într-o fostă pensiune este una potrivită, având în vedere că şi condiţiile de păstrare şi depozitare a exponatelor sunt mult mai bune.

”Spaţiul este mult mai generos decât ce era la Muzeul Vămii, iar condiţiile de păstrare şi depozitare a exponatelor sunt destul de bune. (…) Este o soluţie provizorie deocamdată. Se lucrează la amenajarea expoziţiei permanente. Să sperăm că se poate deschide luna viitoare, pentru că este mult de lucru”, a spus istoricul Nicolae Pepene.

Purtătorul de cuvânt al Castelului Bran, Bogdana Balmuş, a precizat, pentru AGERPRES, că spaţiul în care a funcţionat Muzeul Naţional Bran va deveni parte integrantă a activităţilor care se desfăşoară la castel şi va contribui la îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferă vizitatorilor.

”Cel mai probabil, reamenajarea şi reabilitarea spaţiului va începe anul viitor având în vedere că trebuie aprobate mai multe documente în acest sens. Acesta nu va primi altă destinaţie, ci va fi parte integrantă a activităţilor care se desfăşoară la Castelul Bran, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim vizitatorilor. Va fi un spaţiu de recreere pentru ghizii externi, un spaţiu pentru mama şi copilul, ateliere pentru activităţi creative, săli de conferinţă etc. De asemenea, va fi reamenajat traseul dintre Castel şi acest spaţiu. Va fi o investiţie serioasă care se va face, aşa cum s-a întâmplat cu toate investiţiile făcute până acum la Castelul Bran, prin efortul propriu. În niciun caz această clădire nu va căpăta o altă destinaţie. Acum, clădirea este păzită şi întreţinută pentru a nu se degrada”, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Muzeul Bran s-a înfiinţat în anul 1957, moment în care a fost amenajată o expoziţie de artă şi istorie medievală. Mai târziu, prin anii ’60, s-a început amenajarea unui muzeu al satului brănean cu titulatura Secţia Etnografică Bran. În toată această perioadă, Muzeul Naţional Bran a fost în administrarea Consiliului Popular Judeţean Braşov. În anul 1987 s-a deschis secţia Vama Medievală, amenajată în clădirea de la baza Castelului, imobil care a aparţinut administraţiei vamale austro-ungare până în anul 1918.

La momentul 1990-1991, când s-a făcut trecerea la Ministerul Culturii, existau trei secţii la Bran: secţia Castel, secţia Vama Medievală şi secţia Etnografie. După retrocedarea Castelului în 2009, s-a desfiinţat secţia Castel şi toate piesele au fost transferate la Muzeul Vămii într-un spaţiu mult mai mic, unde s-a încercat reconstituirea unor interioare din Castel. Tot după retrocedare, între Ministerul Culturii şi moştenitorii Castelului Bran s-a semnat un contract de închiriere a spaţiului pentru care Ministerul a plătit o chirie lunară de câteva mii de euro.

Cele mai citite

SUA va prelungi un program de supraveghere electronică și telefonică în străinătate

Senatul SUA a aprobat sâmbătă prelungirea unui program de supraveghere electronică şi telefonică în străinătate, utilizat pe scară largă de serviciile de informaţii americane,...

Economia UE va suferi dacă va intra într-o „cursă a subvențiilor” cu SUA și China

Economia Uniunii Europene va fi afectată dacă va intra într-o ”cursă a subvențiilor” cu Statele Unite(SUA) și China, avertizează un oficial din cadrul Fondului...

Spălătoriile auto, automatele de cafea și sucuri vor trebui să elibereze bon fiscal. Amenzi de peste 8.000 de lei

Automatele de cafea, sucuri sau sandvișuri, precum și spălătoriile auto vor trebui să elibereze bon fiscal, anunță Autoritatea Națională de Administrare Fiscală. După data...
Ultima oră
Pe aceeași temă