13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăCulturăBookStaţia sau proiectul care aduce lectura mai aproape de tine

BookStaţia sau proiectul care aduce lectura mai aproape de tine

Acestea vor putea fi găsite, începând din luna ianuarie 2020, pe rafturile bibliotecilor ce vor fi amenajate în Piaţa centrală din municipiu, precum şi în mai multe staţii de autobuz din oraş.

“Dorim să vă mulţumim pentru sprijinul acordat până acum şi pentru contribuţia dvs. la proiect prin donarea de cărţi. Suntem încântaţi că în cutiile din punctele de colectare se adună din ce în ce mai multe cărţi, astfel că acum putem număra aproape 700 de volume donate. De asemenea, având în vedere interesul mare pentru proiectul nostru, prelungim termenul de colectare şi pentru montarea rafturilor până la 18 ianuarie 2020. Rafturile vor fi realizate manual într-un atelier de echipa noastră împreună cu proiectantul, acţiunea care va necesita mai mult timp. Vă asigurăm însă că merită să aşteptaţi până la sfârşitul lunii ianuarie pentru bibliotecile noastre gratuite în aer liber, deoarece veţi găsi lecturi interesante pe rafturile noastre”, au menţionat iniţiatorii, într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Proiectul a fost iniţiat de un grup de tineri de la liceele “Szekely Miko” şi “Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe şi se înscrie în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul proiectului tematic “Anul elevilor”.

“‘BookStaţia’ este, în primul rând, un proiect de promovare a lecturii (…) Iniţiativa are şi rolul de a îi deconecta pe trecători de la tehnologia de care suntem din ce în ce mai dependenţi, convingându-i să îşi ia ochii din telefoane şi de la reţelele sociale şi să răsfoiască o carte în timpul în care aşteaptă autobuzul. Disponibile în permanenţă, aceste ‘biblioteci’ gratuite în aer liber încearcă să readucă în actualitate plăcerea lecturii, oferind în acelaşi timp o experienţă comunitară”, menţionează echipa Basement.

Donaţiile pot fi făcute la cafenelele Szimpla şi Tein, bufetele din incintele teatrelor “Andrei Mureşanu” şi “Tamasi Aron”, la liceele şi bisericile din oraş, la Casa de Cultură Municipală, precum şi la Biroul de Imagine al Primăriei Sfântu Gheorghe.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă