Alături îi vor fi colegii de la Teatrul Național de Opereta și Musical “Ion Dacian”, dar și spectatorii ce se vor bucura de cea mai nouă producție a Teatrului – “Gala Extraordinară a Operetei Românești” – un spectacol de colecție, dedicat Centenarului Marii Uniri.
Cu peste 35 de ani dedicați operetei, Bianca Ionescu-Ballo, a urmat cursurile Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu”, la clasa de canto a Artei Florescu și este, din 2005, doctor în muzică, în domeniul operetei românești.
Ca prim-solist al teatrului liric a apărut în numeroase spectacole ale Teatrului Național de Operetă, în roluri principale — Denise din „Mam’zelle Nitouche”, Adela din „Liliacul”, Franzi din „Sânge vienez”, Anina din „O noapte la Veneția”, Arsena din „Voievodul țiganilor”, Bella Giretti din „Paganini”, Vallencienne din „Văduva veselă”, Mi-Tzu-Ti din „Secretul lui Marco Polo”, Maria din „Poveste din Cartierul de Vest”, O Lia San din „Victoria și-al ei husar”, Manja din „Contesa Maritza”, Elena din „Frumoasa Elena”, Brigitte din „Vila cu iluzii”, Martha din „Lăsați-mă să cânt”, Edyth van Hopper din musicalul „Rebecca”. Repertoriul său include și roluri în spectacolele „Bal la Savoy”, „Rosemary”, „Floarea din Hawaii”, „Logodnicul din lună”, „Paris, mon amour”, „London A New Story”, „Călătorie în lumea filmului și a musicalului”. Discografia sa include: „Muzică din filme” (vol. I — 1984 și vol. II — 1989), „S-a născut o stea” (1998), „Hai acasă, puișor” (1999) și „Tea Time” (2011). A jucat în filmele „Cucoana Chirița” (1986) și „Chirița în Iași” (1987), regizate de Mircea Drăgan.