12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialS-au luptat ca în anul 360 d.Hr. Bătălie între daci şi romani...

S-au luptat ca în anul 360 d.Hr. Bătălie între daci şi romani la Castrul Roman de la Barboşi

La Galaţi a avut loc prima ediţie a Festivalului Antic „Antiquitas Rediviva”, în cadrul căreia a fost reconstituită o bătălie dintre daci şi romani pe promontoriul  Castrului Roman de Barboşi, pe care în sec IV î.Hr. exista o davă dacică şi unde a existat, de la cucerirea Daciei de către romani şi până în anul 360 d.Hr., o aşezare daco-romană. Potrivit directorului Direcţiei pentru Cultură (DJC) Galaţi, Cătălin Negoiţă, festivalul a fost organizat în colaborare cu Primăria şi Consiliul Municipal Galaţi, dar bugetul de aproximativ zece mii de lei a fost acoperit exclusiv din sponsorizări, nefiind cheltuit nici un leu din bani publici.

„Proiectul «Antiquitas Rediviva» are scopul de a readuce în circuitul istoric, cultural şi turistic acest sit arheologic, acest castru roman, care timp de 25 de ani a fost abandonat”, a precizat iniţiatorul festivalului, Marius Mitrof, consilier în cadrul DJC. Au fost prezentate uniformele şi armele cu care erau dotaţi militarii romani şi daci şi a fost reconstituită o bătălie între daci şi romani de către membrii a două asociaţii de reconstituire istorică din Constanţa, Asociaţia „Danais” (dacii) şi filiala constănţeană a Asociaţiei „Terra Dacica Aeterna” (romanii).

Festivalul a continuat sâmbătă după-amiază pe Faleza inferioară cu o prezentare a modului de viaţă al dacilor şi romanilor, de către membrii celor două asociaţii. Sute de gălăţeni au avut ocazia să îmbrace şi să se pozeze în uniforme romane sau costume dacice şi au urmărit lupte „unu la unu” între legionari romani şi oştenii daci, în timpul cărora le-au fost oferite explicaţii despre armele folosite şi ce rost avea fiecare element al uniformei.

„Dacii” au reconstituit meşteşugurile epocii şi au improvizat un atelier de fierărie, la care au confecţionat arme de luptă, un atelier la care au confecţionat opinci şi un atelier de olărit, la care copiii au confecţionat străchini şi căni din lut. “Romanii” au gătit linte cu carne, iar “dacii” mazăre cu carne, ambele fiind  preparate după reţetele tradiţionale, gălăţenii fiind invitaţi să guste din cele două feluri de mâncare de acum aproape două mii de ani. Festivalul „Antiquitas Rediviva” a fost unul dintre cele mai reuşite evenimente organizate la Galaţi în ultimii ani, chiar dacă nu a beneficiat nici măcar de un buget comparabil cu cel al unui concert cu trupe autohtone de la „Sărbătorile Galaţiului”.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă