23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialRomânia are, de luni, galerie privată de arte în Viena

România are, de luni, galerie privată de arte în Viena

Singura galerie privată românescă de arte din Viena, Fiveplus Fine Art, s-a deschis luni, în clădirea Schönthaler Haus, situată la numai câteva minute distanţă de Palatul Belvedere.

Galeria este înfiinţată de investitorul român Valentin-Norbert Tarus şi este dedicată, în egală măsură, artiştilor din România, dar şi celor dinafara ţării care se identifică cu civilizaţia şi cultura românească.

”Prioritatea demersului artistic îl reprezintă artiştii conectaţi la dialogul intercultural în artă plastică, vizuală şi aplicată. FIVEPLUS Fine Art  reprezintă totodată o platformă cross border care invită la reflecţie şi dezbatere şi promovează conţinuturi actuale şi expresii interdisciplinare”, potrivit unui comunicat de presă al galeriei.

Galeria a fost inaugurată cu expoziţia ”Travelling Lights” a artiştilor Silviu Oravitzan şi Ioan Nemţoi, două personalităţi marcante ale artei contemporane româneşti. Expoziţia ”Travelling Lights” va rămâne deschisă până în februarie 2014 şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 14.00-19.00, sau cu programare prealabila.

Cele mai citite

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă