Judetul Buzau este unul dintre cele mai bogate in monumente, e singurul din tara unde se afla un muzeu al chihlimbarului si, pe deasupra, este inzestrat cu fenomene naturale de genul focurilor vii, flacari albastre care ard in crapaturile solului sau al vulcanilor noroiosi. Intre satul Alunis – comuna Colti si satul Nucu – comuna Bozioru, la nord de Depresiunea Patarlagele, se afla “asezarile rupestre”, folosite in trecut ca lacasuri de cult si refugii.
Templele getice
Se stie ca in teritoriul cucerit romanii au distrus toate templele si palatele inaltate de geto-daci, ridicand altele, care si ele aveau sa fie facute una cu pamantul de popoarele migratoare. Ce a mai ramas din lacasurile de cult ale stramosilor nu e de anvergura, acestea fiind sapate in piatra, ramanand ascunse ori neinteresandu-i pe barbari. Printre ele se afla chiliile de la Orheiu Vechi, din Basarabia, Pestera Sfantului Andrei, din comuna Ion Corvin, judetul Constanta, bisericutele de creta de la Basarabi-Murfatlar, acelasi judet, si lacasurile de cult dintre Alunis si Nucu. Cel mai accesibil din judetul Buzau este cel de la Alunis, la cele de la Nucu ajungandu-se, pe un drum dificil, numai cu un ghid.
Se pare ca si templele getice aveau altare, ca bisericile, doar ca e mai greu de stabilit daca se aflau numai spre rasarit sau si in alte puncte cardinale, in functie, poate, de divinitatea careia ii erau destinate. Astfel, in biserica de la Alunis, o firida sapata inspre miazanoapte ar fi putut fi un altar inchinat unei divinitati nocturne, iar cel actual, dinspre rasarit, sa fi fost sapat ulterior, de unde a ramas si o legenda a locului, relatata mai la vale.
In legenda, ctitorii ar fi doi ciobani
Conform scurtului istoric al bisericii, aceasta a avut si are hramul “Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul” si este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult crestine de pe teritoriul Romaniei, datand din anul 1274, fiind una dintre putinele biserici cu aceasta vechime in care se mai savarsesc sfintele slujbe.
Potrivit legendei, biserica a fost sapata in stanca de doi ciobani, Vlad si Simion, care-si pasteau turmele prin aceste locuri. Zice-se ca unul dintre ciobani a auzit in timpul somnului un glas care il indemna sa sape in stanca, deoarece va afla icoana Sfintei Fecioare Maria. Om credincios, ciobanul a facut intocmai si a gasit, intr-adevar, icoana. Acest fapt l-a determinat sa sape incaperea bisericii, impreuna cu celalalt cioban si cu ajutorul nemijlocit al satenilor. S-a zamislit astfel sfantul lacas, iar numele celor doi ciobani se gasesc, daltuite in piatra, in inscriptia din altar, in stanga, langa Proscomidiar.
De-a dreapta si de-a stanga bisericii se afla trei incaperi, sapate de asemenea in stanca; ele au servit drept chilii pentru calugarii bisericii, care in vechime a fost schit. La aproximativ 4 km departare de Alunis se afla culmea Zboiu, in care sunt sapate in stanca niste galerii si un put, folosite de bastinasi in vremurile navalirilor barbare.
Povestea schitului
In timpul ce a trecut de la intemeierea schitului Alunis, acesta a fost destul de bine cunoscut. Drept dovada sta dania Doamnei Neaga, aceea care, la leatul 1578, a improprietarit schitul cu o mosie. Intre anii 1840 si 1850, la intrarea in biserica, perpendicular pe aceasta, s-a construit un pridvor de lemn, deasupra caruia se afla clopotnita cu turla mica. Aceasta constructie anexa, de lemn, a fost ridicata prin stradaniile staretului Antonie Ciolaneanu.
Biserica propriu-zisa, in piatra, are forma de nava, cu tavan boltit. Absida altarului este mica, prevazuta cu Sfanta Masa, Proscomidiar, firide pentru vase cultice, precum si cu fereastra. Si naosul are fereastra, pentru iluminarea stranei cantaretului si pentru aerisire. Dimensiunile bisericii din piatra sunt: 8,80 m lungime, 4 m latime si 2,80 inaltime.
In anul 1870 s-a pus o catapeteasma din lemn de stejar, cu icoane din tabla de zinc, de catre ieromonahul Eftimie Ciolaneanu. Pridvorul-pronaos este impodobit cu picturi, tot pe tabla de zinc.
Vandalii orisiunde cresc
Biserica Alunis este situata intr-un cadru natural deosebit de frumos si, fiind un monument de un gen mai aparte, atrage multi turisti romani, ba chiar si straini. Din pacate, drumul pana la ea, asfaltat, s-a prabusit, nu a fost inca reparat, iar accesul e destul de greu. Pe de alta parte, lumina electrica dauneaza originalitatii ei ca monument istoric.
Ca aici a fost intai un templu getic o demonstreaza o inscriptie care, pe langa slovele chirilice, ulterioare, este intr-un alfabet inca nedescifrat. Foarte grav, chiar obscen, alaturi de inscriptia straveche sare in ochi una cu litere latine: “Bogdan Pompiliu 1957”. Daca mai traieste si citeste aceste randuri, pesemne ca Pompilica
nu-si mai incape in piele de mandrie. Mai sunt si alte autografe neghioabe, dar, desigur, cel al lui Pompi, prin apropierea de inscriptia antica, este primul intr-un eventual top al prostiei.
