4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialManifestul teatral al lui Liviu Ciulei

Manifestul teatral al lui Liviu Ciulei

În iunie, anul acesta, se împlinesc 60 de ani de la apariția în revista „Teatrul” a eseului „Teatralizarea picturii de teatru”, scris de Liviu Ciulei. Articolul cu „valoare de manifest” a atras o mulțime de dezbateri. Cu acest articol, Ciulei redeschidea calea școlii regizorale românești, iar el însuși devenea conducătorul ideatic al generației sale.

 „A teatraliza scenografia“, subli­nia Liviu Ciulei (în numărul din iunie 1956 al revistei Teatrul, cu un an înainte de apariția televiziunii și a teatrului de televiziune) „înseamnă a reda realitatea cu imagini specifice artei scenice. Nu arhitectura înghesuită şi minimalizată pe o scenuţă, nu clădiri sau peisaje reproduse cu efort inutil din carton, ci imagini scenice, poetico-dramatice, concretizate în decoruri“.

 „Eram încă student în anul IV la arhitectură şi preocupat şi fascinat de arhitectura de interior şi exterior americană. Am încercat s-o reproduc pe scenă şi primele mele decoruri au avut căutare fiindcă înlocuiau cu o construcţie fermă obişnuitele decoruri din pânză pictată – un fel de verism arhitectural“, scria Liviu Ciulei. „Formaţia mea de arhitect m-a ajutat în cariera scenografică, dar în acelaşi timp a fost şi un obstacol în căutările mele de a găsi în decor un limbaj specific teatral care să evite imitaţia naturii. Realitatea în Teatru este alta decât cea cotidiană. Este o realitate abstractă, artificială, care doar sugerează Viaţa. Abstracţiunea decorului lasă loc imaginaţiei spectatorului să o completeze cu memoria sa vizuală, cu experienţa sa”.

Cu această ocazie, TVR 2 vă propune să vizionaţi azi de la ora 20.10 spectacolul „Gin Rummy“, montat de Liviu Ciulei care a semnat şi scenografia, la Teatrul Bulandra. Piesa a fost scrisă în 1976, de Donald Coburn. În 1978 „The Gin Game“ (titlul original al piesei) a fost distinsă cu Premiul Pulitzer, însă premiera oficială a avut loc cu un an înainte, pe Broadway, în regia lui Mike Nichols, cu Jessica Tandy şi Hume Cronyn în distribuţie. 

În România, „Gin Rummy“ de Donald Coburn a fost jucat în premieră pe 28 februarie 1980, în regia lui Liviu Ciulei, cu Clody Bertola şi Petre Gheorghiu în rolurile celor doi protagonişti.  

 

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă