8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialLupta dintre Tintin, monstri 2D, DJ si Edith Piaf

Lupta dintre Tintin, monstri 2D, DJ si Edith Piaf

» Foarte multi tineri au luat cu asalt, in noaptea de 22-23 iunie, cele 10 institute straine din Bucuresti.

» Noaptea Institutelor Culturale a fost un mix de filme clasice, benzi desenate celebre sau petreceri tehno.

O singura zi a despartit noaptea Institutelor Culturale bucurestene de Noaptea de Sanziene. Totusi tinerii bucuresteni au ales sa raspunda in numar mare invitatiei celor zece centre culturale participante. Avand ca initiator Centrul Cultural al Republicii Maghiare si stimulati de succesul Noptii Albe a Muzeelor, organizatorii au ales totusi o noapte cu semnificatie speciala, adica noaptea cea mai scurta a anului din punct de vedere astronomic. Prima editie a Noptii Institutelor Culturale din Bucuresti s-a dovedit un surprinzator succes. Putem spune ca tinerii s-au imbulzit sa calce pragul catorva din centre (10-2) – Institutul Polonez a fost gazduit de Centrul Cultural Maghiar, iar Delegatia Wallonie-Bruxelles de ICR –, sedii de centre culturale, pentru a profita de ofertele culturale si artistice speciale. Asa cum se exprima una dintre tinerele prezente la ICR, unde s-au deschis manifestarile, "poate in felul acesta mai uita tinerii de baruri si discoteci" si au prilejul sa savureze si o actiune artistica de calitate.
Succesul actiunii a fost dat atat de buna promovare anterioara – sa nu uitam nici orizontul de asteptare creat de cele doua Nopti Albe ale Muzeelor de pana acum si de recenta Noapte Alba a Galeriilor de Arta –, cat si de mijloacele specifice prin care fiecare institut in parte a stiut sa-si atraga publicul.

Silent Party la Consiliul Britanic
Astfel, dupa ora 22.00, la intrarea British Council de pe Calea Dorobantilor, trecatorii erau atrasi in curtea interioara, practic erau "trasi de maneca", cum se spune, de miscarea fasciculelor de reflectoare, care creau impresionate jocuri de lumini. Era doar semnalul pentru asa-numita "Silent Party", intretinuta de britanicul DJ Tom Wilson si de valahul DJ Rock, care a durat pana la 6 dimineata. Tot aici, cinefilii, dar si iubitorii de muzica britpop si indie au fost atrasi de excelentul film "24 Hour Party People", realizat de regizorul britanic Michael Winterbottom acum cativa ani. Este povestita istoria clubului La Hacienda, unul dintre cele mai faimoase din intreaga lume, este trasata evolutia scenei muzicale din Manchester din anii ’70 si ’80, prin intermediul istoriei trupei Joy Division, una dintre cele mai influente ale rockului britanic din ultimele trei decenii, si a solistului epileptic si sinucigas al acesteia, Ian Curtis. Winterbottom transforma povestea lor si a casei Factory Records, esentiala pentru rockul britanic, intr-una filosofica, despre suferinta si redemptiune, folosind o maniera experimentala care-ti taie rasuflarea. "Love Will Tear Us Apart", una dintre cele mai iubite "anthems" ale tuturor timpurilor, a rasunat astfel si in gradina de pe Dorobanti.

Edith Piaf si videoclipuri la francezi
Nici Institutul Francez nu s-a lasat mai prejos si, dupa miezul noptii si dupa filmul "La vie en rose", despre viata iconului galic Edith Piaf, le-a oferit melomanilor si cinefililor rezistenti peste 20 de videoclipuri realizate de Michel Gondry, practic un geniu vrajitor al acestui gen artistic, autor de capodopere si in lungmetraj ("Eternal Sunshine of the Spotless Mind"). Saptamana aceasta va intra in cinematografe si "The Science of Sleep". Beck, Bjork, The Chemical Brothers, Daft Punk, The White Stripes, Massive Attack, numele spun totul cunoscatorilor, nu mai au nevoie de vreo recomandare…

Tintin si documentare romanesti la ICR
Tonul evenimentelor a fost dat insa de Institutul Cultural Roman, unde, la ora 19.30, a fost vernisata expozitia de banda desenata "Aventurile lui Tintin", in organizarea Delegatiei Wallonie-Bruxelles. Au fost lansate si ultimele doua albume din seria traducerilor in romaneste: "Insula neagra" si "Urechea rupta". Astfel a fost sarbatorit centenarul nasterii lui Herge, belgianul creator al lui Tintin, reporterul care, de peste 50 de ani, ramane cel mai iubit personaj de benzi desenate. Tot aici, in continuare, s-au dat "Filme NexT", avand drept cap de afis cele doua productii romanesti: "Dimineata", noul film al regizorului Radu Jude, multipremiat pentru scurtmetrajul sau "Lampa cu caciula", si "Acasa" de Paul Negoescu. Amandoua au drept personaj principal cate un sofer de taxi (Andi Vasluianu, respectiv Gabriel Spahiu!), amandoua sunt doua "felii de viata" care radiografiaza "starea de fapt". Dupa ora 23, petrecerea s-a incheiat, in Gradina ICR-ului, cu un concert de jazz sustinut de Cristian Soleanu Quartet.

Vocea inimii la Institutul Italian
Momente interesante, mai ales de ordin cinematografic, au fost oferite si de alte institute culturale. De exemplu, Institutul Italian i-a chemat pe cinefili, in sediul sau din Aleea Alexandru, sa vizioneze "Vocea lunii", ultimul film, realizat in 1990, al legendarului regizor italian Federico Fellini. In rolul principal: comicul Roberto Benigni, binecunoscut la acea vreme in Peninsula, dar mai tarziu autor al unui succes monstru cu oscarizatul "La vita e bella". Prin intermediul odiseei nocturne a candidului Ivo Salvini, indragostit de Luna precum, altadata, Quijano de Dulcineea lui, Fellini descrie, intr-un film foarte poetic, pierderea poeziei in epoca moderna, inlocuirea lumii "vrajite", plina de vis si mister, cu una hipertehnologizata, in care abunda sunetele, dansurile si urletele…
Institutul Cervantes a prezentat, in gradina sa din Marin Serghiescu, cel putin doua lungmetraje de referinta (fara sa mai vorbim de scurtele din interior): clasicul "Corbii" al lui Carlos Saura (incizie cruda in lumea Spaniei franchiste) si "Intacto", thriller metafizic din 2001, cu o idee stranie si unicat: exista oameni care le fura norocul altora, ajungand sa capitalizeze cantitati uriase de sansa pozitiva.

Scurtmetraje cu continut interzis
Cea mai inedita a fost oferta filmica propusa de Centrul Ceh: "Freaka" (video, videoclipuri si arta vizuala in epoca fricii); curatori: cunoscutul artist plastic stefan Tiron si, din partea ceha, Evzen Liska. Selectia de scurtmetraje "cu continut interzis", romanesti si cehesti cuprinde atat creatii ale studentilor scolilor de film, cat si productii realizate de amatori. Astfel, de la aventurile candide ale copilarosului detectiv Tintin, pentru care trebuie sa ai un suflet de copil ca sa le iei in serios, pana la monstrii 2d care au populat spatiile Centrului Ceh, spectatorii au avut un spectru destul de larg de alegeri in aceasta prima Noapte a Centrelor Culturale.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă