5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFinal de stagiune la Filarmonică

Final de stagiune la Filarmonică

După dificilele motete de Bach, cutremurătoarea liturghie de Rahmaninov și turneul cu totul aparte de la Istanbul pentru spectacolul „Norma“ de Bellini, Corul academic al Filarmonicii „George Enescu“, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, a decis să încheie  stagiunea cu un vesel și proaspăt program alcătuit din lucrări  celebre și foarte îndrăgite de marele public, semnate Johann Strauss, Joseph Haydn, Franz Schubert și Johannes Brahms.

Corul Filarmonicii „George Enescu“ reprezintă, de mai bine de o jumătate de secol, al doilea pol de anvergură al instituţiei muzicale bucureştene. Printr-o activitate neobosită şi variată – oratorii, misse, motete, concerte à capella – ansamblul vocal a interpretat toate capodoperele genului, de la Monteverdi la Bach, de la Haydn la Brahms, până la cele mai avangardiste opusuri ale muzicii contemporane. Începând cu 1990, Corul Filarmonicii „George Enescu“ a luat parte la manifestări extraordinare din viaţa muzicală românească. Ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze, în 1995, cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki, iar în 1998 a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France şi Lawrence Foster o variantă de concert a operei „Oedipe“ de George Enescu, în ca­drul Festivalului Internaţional ce poartă numele marelui compozitor român. 

Din 1997, Corul Filarmonicii este condus de dirijorul şi pia­­nistul Iosif Ion Prunner, membru şi continuator al unei familii renumite de muzicieni şi oameni de cultură din România. Acesta încurajează atât explorarea continuă a literaturii muzicale vocale din toate epocile, cât şi prezenta­­rea de recitaluri de lied, susţinute de membri ai Corului şi acom­paniate la pian, nu de puţine ori, de dirijorul însuşi. 
Intrat de mulţi ani în circuitul european, corul Filarmonicii realizează regulat turnee in­­ternaţionale, remarcându-se în săli de concert din Spania, Franţa, Italia, Bulgaria şi Grecia.   

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă