13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialConcert extraordinar al Operei Braşov în Piaţa Sfatului

Concert extraordinar al Operei Braşov în Piaţa Sfatului

Opera Brașov se pregătește de inaugurarea celei de-a 65-a stagiuni din istoria instituției! Programul de spectacole din septembrie cuprinde titluri îndrăgite de operă și operetă, de la „Traviata” de G. Verdi – tradiționala deschidere de stagiune din fiecare an, la cea mai recentă premieră, „Voievodul țiganilor” de J. Strauss, pentru ca luna să se încheie cu tulburătoarea „Carmen” de G. Bizet. Luna octombrie este dedicată, în întregime, celei de-a XV-a ediții a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet, care vă așteaptă cu numeroase evenimente de excepție și, totodată, cu multe surprize.

În preambulul deschiderii stagiunii 2017 – 2018, Opera Braşov organizează sâmbătă, 9 septembrie 2017, de la ora 19.00, în Piaţa Sfatului, tradiţionalul Concert extraordinar intitulat „Farmecul Operei”, care şi anul acesta este dedicat Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea oraşului, anunță newsbv.ro.

În această călătorie muzicală sunteţi invitaţi să parcurgeţi, împreună cu soliştii, corul şi orchestra instituţiei braşovene, pagini muzicale celebre compuse de G. Verdi – „Bal mascat” (mult aşteptata premieră din toamna acestui an), „Rigoletto”, „Il Trovatore”, G. Donizetti – „Don Pasquale”, G. Bizet – „Carmen”, P. Mascagni – „Cavalleria Rusticana”, J. Strauss – „Voievodul ţiganilor”, E. Kalman – „Silvia” sau „Contesa Maritza”, dar şi musical şi creaţii româneşti de o deosebită popularitate.

În cadrul acestui spectacol îi veţi asculta pe soliştii Operei Braşov: Nicoleta Chirilă, Corina Klein, Simona Mărcan, Valentina Mărgăraş, Ioana Mărgărit, Maria Petcu-Catrina, Anda Pop, Cristina Radu, Lăcrămioara Schuller, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Ştefan Schuller. La pupitrul Orchestrei Operei Braşov se va afla maestrul Traian Ichim.

Intrarea este liberă.

Cele mai citite

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Cresc importurile de electricitate din Ucraina după atacurile rusești

Importurile zilnice de electricitate din Ucraina vor atinge cel mai ridicat nivel din acest an, după ce o serie de atacuri cu rachete rusești...

România va avea o echipă în finala EHF European League! Gloria Bistrița și Dunărea Brăila se duelează în penultimul act

Formațiile CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi HC Dunărea Brăila vor fi adversare în semifinalele EHF European League, conform tragerii la sorţi efectuate astăzi la...
Ultima oră
Pe aceeași temă