13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăCulturăAnsambluri din 10 ţări participă la Festivalul Internaţional de Folclor "Carpaţi"

Ansambluri din 10 ţări participă la Festivalul Internaţional de Folclor “Carpaţi”

Deschiderea oficială a festivalului a avut loc vineri, la Grădina de vară din Piteşti. A urmat o paradă a grupurilor folclorice participante, desfăşurată în zona centrală a municipiului Piteşti, seara fiind încheiată de un spectacol susţinut pe scena amenajată în Piaţa Vasile Milea.

La ediţia din acest an participă ansambluri folclorice din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, China, Georgia, Grecia, Moldova, Serbia, Spania, Turcia şi România.

Următoarele parade şi spectacole se vor desfăşura la Mioveni (11 august), Topoloveni (12 august), Curtea de Argeş (13 august), Câmpulung Muscel (14 august) şi din nou la Piteşti pe 15 august, când va avea loc şi festivitatea de premiere.

Festivalul “Carpaţi” a debutat în anul 1975 la Curtea de Argeş, iar din 1990 are caracter internaţional. Manifestarea, ajunsă la ediţia cu numărul 35, este organizată de Consiliul Judeţean Argeş şi Centrul Cultural Judeţean.

Evenimentul marchează în acest an debutul ediţiei a douăsprezecea a “Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, ansamblu de manifestări cultural-artistice programate să se desfăşoare între 10 şi 18 august.

Programul sărbătorilor mai include Tabăra Internaţională de Meşteşuguri “Tradiţii Argeşene” de la Piteşti, spectacole de teatru şi muzică, concursul de ciclism montan “Dracula Bike” sau festivalul “Dracula Fest” de la Cetatea Poienari, urmând să se încheie pe 18 august cu reuniunea fiilor şi fiicelor Argeşului şi Muscelului de la Muzeul Goleşti.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă