Până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, regiuni întregi din Europa şi Asia au devenit ruine. Graniţele au fost redesenate, iar o parte dintre prizonierii de război se întorceau acasă.
Însă uriaşul efort pentru reconstrucţie era abia la început.
Când Al Doilea Război Mondial a izbucnit la sfârşitul anilor ’30, populaţia lumii era de aproximativ 2 miliarde de oameni. Din 1939 şi până în 1945, confruntarea armată dintre Aliaţi şi puterile Axei a cauzat moartea a aproximativ 80 de milioane de oameni în întreaga lume, conform publicaţiei The Atlantic.
Liderii ţărilor învingătoare au încercat să demonteze puterea militară a celor învinşi. Mii de persoane au fost acuzate de crime de război şi au fost condamnate la închisoare sau executate.
Urmările războiului s-au făcut resimţite timp de zeci de ani după încheiera celei mai mari conflagraţii mondiale din istoria omenirii. Statul german a fost împărţit în Germania de Est şi Germania de Vest, Peninsula Coreeană s-a împărţit în Coreea de Nord şi Coreea de Sud, iar Israelul şi-a declarat independenţa în 1948.
Tensiunile dintre Occident şi Blocul Sovietic au escaladat şi au dus la izbucnirea Războiului Rece, iar omenirea a fost cuprinsă de groaza pe care a oferit-o perspectiva unui război nuclear.
Galeria de mai sus conţine o serie de imagini incredibile, uneori şocante, realizate la scurt timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Daţi click pe imagini pentru a le mări şi pentru a citi toate informaţiile!