7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăCultură10 cărți pe care să le iei cu tine în vacanță

10 cărți pe care să le iei cu tine în vacanță

Străinul de lângă mine – Irina Binder, Eu încă te iubesc – Cristina Chiperi, Carte de identitate – Sanda Nicola sau Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc sunt câteva dintre titlurile semnate de autori români care au ajuns în bagajul de vacanță al românilor în această vară. Acestora li se alătură cărți de dezvoltare personală, cum ar fi Puterea extraordinară a subconștientului tău – Joseph Murphy, dar și cărți de beletristică, precum Eu, și totuși alta – Jojo Moyes.

În ceea ce privește lectura copiilor, printre cele mai citite sunt poveștile din celebra serie Harry Potter, alături de Aventurile lui Habarnam, sau volumele semnate de Roald Dahl, dintre care Charlie și Fabrica de ciocolată este cea mai populară.

“Trendul de a pune în bagajul de vacanță un volum sau două, pentru a le parcurge pe îndelete în zilele liniștite de concediu este tot mai vizibil și este, desigur, îmbucurător. Lectura devine parte din programul obișnuit, semn că timpul alocat cititului este perceput din ce în ce mai mult ca un timp de calitate, pe care fiecare cititor și-l alocă pentru sine. Este ceea ce încurajăm și prin proiectul nostru #RespectYourself, prin care prezentăm lectura drept o formă de respect pentru propria persoană, iar faptul că cititul începe să fie un obicei permanent al mai multor români este extraordinar”, a declarat Laura Țeposu, director de dezvoltare Libris.ro.

 

 

Top 10 cele mai vândute cărți (mai –iulie):

Străinul de lânga mine – Irina Binder                                                               
Eu, și totuși alta – Jojo Moyes          
Sapiens. Scurtă istorie a omenirii – Yuval Noah Harari
Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine – Lise Bourbeau
Eu încă te iubesc – Cristina Chiperi           
Homo deus. Scurtă istorie a viitorului – Yuval Noah Harari                                         
Puntea viselor – Lesley Downer  
Puterea extraordinară a subconștientului tău – Joseph Mmurphy                                       
Carte de identitate – Sanda Nicola     
Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc

 

10 titluri noi, pe val:

Fiica negustorului de mătase – Dinah Jefferies
Bărbatul care n-a mai sunat – Rosie Walsh
Femeia din Orient Express – Lindsay Jayne Ashford
Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina
Silver Bay – Jojo Moyes
Dincolo de iarnă – Isabel Allende
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – Nikolai Nosov
Grădina de sticlă – Tatiana Tibuleac
Istoria iubirii – Nicole Krauss
Mâța Vinerii – Doina Ruști

Top 10 cele mai vândute cărți pentru copii (mai –iulie):

Erus și Valea Răbdării – Alec Blenche
Bufnița care se temea de întuneric – Jill Tomlinson
Lămâi, cărți și prieteni – Jo Cotterill
Erus și Valea generozității – Alec Blenche
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – Nikolai Nosov
Pisicuța care voia să ajungă acasă – Jill Tomlinson
Vacanța pofticioșilor – Ioana Chicet-Macoveiciuc
Călătorie în interiorul corpului uman
Charlie și fabrica de ciocolată – Roald Dahl
Harry Potter și piatra filozofală – J. K. Rowling
 

Top 10 cele mai vândute cărți pentru adolescenti –Young Adult (mai –iulie):

Endgame. Jocul Final: Cheia Cerului – James Frey, Nils Johnson-Shelton
De veghe în lanul de secară – J.D. Salinger
Povești de seară pentru fete rebele
Sub aceeași stea – John Green
Daca aș rămâne – Gayle Forman
Vampirii din Morganville
Căutând-o pe Alaska – John Gree
Hobbitul – J. R. R. Tolkien
Silmarillion – J.R.R. Tolkien
Absolut tot – Nicola Yoon

 

 

Cele mai citite

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...

Claudiu Târziu (AUR): „Aberant, un elev român este amendat pentru patriotism!”

Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), se declară revoltat de cazul unui elev de liceu din...
Ultima oră
Pe aceeași temă