18.5 C
București
miercuri, 28 septembrie 2022
AcasăCoronavirusVirgil Popescu, ministrul Energiei, are COVID și s-a izolat la domiciliu

Virgil Popescu, ministrul Energiei, are COVID și s-a izolat la domiciliu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, miercuri, că are rezultat pozitiv pentru COVID-19. Popescu are o formă ușoară de boală și s-a izolat la domiciliu.

„De dimineață nu m-am simțit foarte bine, așa că am decis să fac un test rapid. Rezultatul a fost pozitiv. În urmă cu câteva minute am primit și rezultatele la testul RT-PCR, care a confirmat că sunt infectat cu COVID – 19”, a anunțat, miercuri seara, Virgil Popescu, transmite observatornews.ro.

Ministrul energiei a scris pe Facebook că are o formă ușoară a bolii, este izolat la domiciliu și ia tratamentul prescris de medici.

„Am făcut mai multe teste în ultima perioadă, ieri (marți – n.r.) am avut test negativ”, a mai spus Popescu.

Virgil Popescu nu este prima oară testat pozitiv la COVID-19

Virgil Popescu a mai fost infectat cu Covid-19 în noiembrie 2020, înaintea unei vizite oficiale în Israel. La fel ca în 2020, ministrul spune că are simptome ușoare și că este izolat la domiciliu.

El le-a transmis românilor sănătate, să aibă grijă de ei și de cei dragi, să păstreze regulile de distanțare socială, să poarte mască și să se protejeze.

De asemenea, Popescu recomandă în continuarea vaccinarea și afirmă că este încrezător că în acest fel vom reuși să scăpăm de acest virus.

Virgil Popescu a participat marți, la ședința de Guvern, iar apoi la conferința de presă unde a prezentat ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale.

Vestea că Virgil Popescu este infectat cu COVID-19 vine în contextul în care social democrații cer demisia sa din fruntea ministerului, în scandalul facturilor uriașe la energie și gaze.

PSD nu este mulțumit pe deplin cu forma ordonanței de urgență pe care Guvernul a adoptat-o în scopul limitării creșterii facturilor la energie și gaze. Miniștrii PSD au propus o soluție juridică prin care compensarea facturilor să se aplice încă de la 1 ianuarie, variantă pe care miniștrii PNL ai Energiei și Justiției au respins-o, din păcate, fără o justificare solidă, se arată într-un comunicat remis de Partidul Social Democrat.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cetățenii ucraineni vor primi consultaţii medicale gratuite în România

Locuitorii din Ucraina aflați pe teritoriul României vor primi consultaţii medicale gratuite în România, anunță un comunicat de presă transmis de Crucea Roșie a...

Suntem pro-Europa, dar împotriva eurocrației!

Prin impunerea sancțiunilor împotriva Rusiei, europenii s-au împușcat în picior, zicea în vară Viktor Orbán. “Rusia nu a căzut în genunchi, europenii au devenit...

Pentru încăperi moderne și eficiente, alege covorașele profesionale!

Cu toate că de multe ori este trecută cu vederea importanța acestui obiect, covorașul joacă un rol foarte important în asigurarea unui confort angajaților...
Ultima oră
Pe aceeași temă