15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCoronavirusPrimul vaccin de prevenire a malariei a fost aprobat de OMS

Primul vaccin de prevenire a malariei a fost aprobat de OMS

Malarie versus Covid-19

În timp ce lumea s-a concentrat pe pandemia de Covid-19, cercetătorii au anunțat o performanță istorică – primul vaccin de prevenire a malariei, boala care ucide de milenii în special copii.

 După aproximativ un secol de cercetare, oamenii de știință au reușit să găsească serul care să prevină malaria. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că serul cu denumirea RTS,S, care și-a dovedit eficiența în timpul testelor, în urmă cu 6 ani, a fost oficial aprobat. Programe-pilot de imunizare s-au realizat în Ghana, Kenya și Malawi, iar specialiștii recomandă acum vaccinul în toată Africa Subsahariană.

Primul vaccin anti-malarie

Acesta va fi administrat în 4 doze, începând cu vârsta de 15 luni, iar o ultimă doză de rapel este necesară în jurul vârstei de 18 luni. Vaccinul anti-malarie este considerată una dintre cele mai mari realizări în domeniul medicinei. Serul nu este doar o premieră în cazul malariei, dar este și primul dezvoltat pentru o boală parazitară.

Primele cazuri de malarie au apărut în urmă cu mii de ani, cei mai afectați fiind copii, în primii ani de viață. Potrivit unei statistici OMS, în anul 2019 erau înregistrate deja 229 de milioane de decese cauzate de parazit, în întreaga lume, majoritatea victimelor fiind copii sub vârsta de 5 ani (67%). Finanțarea totală pentru combaterea și eliminarea malariei a atins aproximativ 3 miliarde de dolari în 2019. Contribuțiile guvernelor din țările endemice s-au ridicat la 900 milioane dolari, reprezentând 31% din finanțarea totală.

Dr. Pedro Alonso, directorul Programului Global al Malariei din cadrul OMS, a declarat: „Dintr-o perspectivă științifică, aceasta este o descoperire masivă, din perspectiva sănătății publice, aceasta este o ispravă istorică. Căutăm un vaccin împotriva malariei de peste 100 de ani acum, acesta va salva vieți și va preveni bolile în rândul copiilor din Africa”.

„Dintr-o perspectivă științifică, aceasta este o descoperire masivă, din perspectiva sănătății publice, aceasta este o ispravă istorică. Căutăm un vaccin împotriva malariei de peste 100 de ani acum, acesta va salva vieți și va preveni bolile în rândul copiilor din Africa”, Dr. Pedro Alonso, directorul Programului Global al Malariei din cadrul OMS

Malarie versus Covid-19

Cu toate că malaria este una dintre cele mai grave boli din lume, ultimii 2 ani au fost umbriți de pandemia de coronavirus. În decembrie 2019, un nou coronavirus a fost identificat ca fiind responsabil pentru multe cazuri de pneumonie în Wuhan, un oraș din provincia Hubei din China. Numărul de cazuri a crescut apoi extrem de mult în China și apoi în întreaga lume provocând o pandemie.

Potrivit datelor OMS, peste 4 milioane de persoane au murit infectate cu Covid-19, dintr-un număr total de 219 milioane de infectări. Inițial, cele mai vulnerabile persoane erau cele cu probleme de sănătate și vârstnicii, însă noile mutații s-au răspândit către celelalte categorii de oameni.

Malaria și infecția cu Covid-19 pot avea simptome similare precum febră, dificultăți în respirație, oboseală și cefalee cu debut acut, care pot duce la diagnosticarea greșită a malariei pentru COVID-19 și viceversa, anunță specialiștii. S-a constatat că rata de infectări din Africa este mult mai scăzută decât se aștepta.

Africa înregistrează mai puține cazuri de Covid-19

Spre deosebire de continentul european, care a înregistrat până în prezent peste 59 de milioane de cazuri de Covid-19, în Africa au fost raportate aproximativ 8 milioane. Pe de altă parte, specialiștii explică această observație care ar putea fi atribuită capacității limitate de testare, instrumentelor de atenuare adoptate și obiceiurilor culturale.

Infecțiile cu Covid-19 au atras atenția populației de la multitudinea de cazuri de malarie, iar vaccinul împotriva coronavirusului a devenit o prioritate. Marile companii farmaceutice au lucrat la capacitate maximă la dezvoltarea unui ser și au primit finanțări uluitoare. Americanii au alocat în total 11 miliarde de dolari în planul de vaccinare ce cuprindea partea de dezvoltare și avansul pentru milioanele de vaccinuri.

De ce a durat atât de mult dezvoltarea vaccinului anti-malarie

OMS a explicat că de ce a durat atât pentru găsirea unui vaccin împotriva malariei, având în vedere că rapiditatea cu care au fost create vaccinurile anti-Covid. Astfel, OMS a precizat că malaria este cauzată de un parazit mult mai insidios și mai sofisticat decât virusul care provoacă Covid.

„A le compara este ca a compara o persoană și o varză”, a transmis OMS.

Conform OMS, parazitul malariei a evoluat pentru a se sustrage sistemului imunitar. Acesta are un ciclu de viață complicat în două specii (oameni și țânțari) și chiar în interiorul corpului uman se transformă între diferite forme, deoarece infectează celulele hepatice și celulele roșii din sânge.

RTS, S este capabil să vizeze doar forma sporozoită a parazitului – aceasta este etapa dintre a fi mușcat de un țânțar și parazitul care ajunge la ficat. Acesta este motivul pentru care vaccinul are o eficiență de „numai” 40%. Cu toate acestea, serul este un succes remarcabil și deschide calea pentru dezvoltarea de vaccinuri încă mai puternice, susțin reprezentanții OMS.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă