2.9 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăCoronavirusOMS: Pandemia de Covid-19 este departe de a se încheia

OMS: Pandemia de Covid-19 este departe de a se încheia

La aproape doi ani de când a fost declarată oficial pandemia de Covid-19 de către Organizația Mondială a Sănătății, specialiștii spun că este departe de a se încheia.

Varianta extrem de transmisibilă Omicron a devenit dominantă în lume în câteva săptămâni de la descoperirea sa. Deși este mai puțin probabil să provoace boală severă decât variantele anterioare de coronavirus a condus la speculații puternice.

Pandemia de Covid-19 este departe de a se încheia

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a clarificat speculațiile referitoare la sfârșitul pandemiei. „Această pandemie nu s-a încheiat nici pe departe”., a transmis oficialul, potrivit CNN.

Omicron continuă să infecteze lumea cu o viteză uluitoare. Peste 18 milioane de cazuri au fost raportate doar săptămâna trecută, potrivit OMS. Numărul pacienților cu Covid în Statele Unite este la un nivel record și continuă să crească, copleșind spitalele. Din Australia până în Germania, infecțiile cresc la niveluri nemaivăzute până acum, punând o presiune semnificativă asupra sistemelor de sănătate.

„Omicron poate fi mai puțin sever, în medie, desigur, dar narațiunea că este o boală ușoară este înșelătoare, dăunează răspunsului general și costă mai multe vieți. Nu vă înșelați, Omicron provoacă spitalizări și decese și chiar și cazurile mai puțin grave inundă unitățile de sănătate. Virusul circulă mult prea intens, cu mulți încă vulnerabili.”, a spus Tedros.

Anthony Fauci, despre pandemia de Covid-19

Același mesaj a fost repetat cu o zi mai devreme de dr. Anthony Fauci, principalul consilier medical al președintelui american Joe Biden. Fauci a fost întrebat la Forumul Economic Mondial online dacă este posibil ca anul viitor virusul să treacă de la un nivel pandemic la unul endemic.

„Aș sper că așa este, dar așa ar fi doar dacă nu vom obține o altă variantă care eluda răspunsul imun”., a spus Fauci.

Fauci a adăugat că lumea se află încă în prima dintre ceea ce el a descris drept cinci faze de pandemie: „faza cu adevărat pandemică”, în care lumea este „foarte afectată negativ”, care este urmată de decelerare, control, eliminare și eradicare.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...

Donald Trump amenință teroriștii palestinieni: „preţul de plătit va fi teribil”

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii...

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...
Ultima oră
Pe aceeași temă