17.2 C
Bucharest
Tuesday, 30 May 2023
HomeCoronavirusNoua Zeelandă pune capăt restricțiilor COVID

Noua Zeelandă pune capăt restricțiilor COVID

Noua Zeelandă a renunțat luni la regulile privind purtarea măștilor și la obligativitatea vaccinării, punând capăt celor mai stricte restricții din lume privind pandemia COVID-19, la aproximativ doi ani după ce au fost puse în aplicare.

Prim-ministrul Jacinda Ardern a declarat, în cadrul unei conferințe de presă săptămânale, că a sosit momentul să întoarcă pagina în ceea ce privește gestionarea COVID-19 în această țară și să se renunțe la măsurile extraordinare pe care le-a folosit anterior, notează Reuters.

“În sfârșit preluăm înapoi controlul”, a declarat Ardern.

“Pentru prima dată în ultimii doi ani, putem aborda vara cu certitudinea de care au nevoie neozeelandezii și mediul de afaceri, contribuind astfel la creșterea activității economice, esențială pentru redresarea noastră economică”, a adăugat ea.

Toate cerințele privind purtarea măștilor au fost eliminate, cu excepția unităților de îngrijire medicală și a celor de îngrijire a persoanelor în vârstă. Doar persoanele pozitive la COVID-19 vor trebui să se izoleze timp de șapte zile, a precizat guvernul.

Guvernul va elimina, de asemenea, toate cerințele de vaccinare pentru călătorii care sosesc în țară și pentru echipajul aerian.

Urmărește RomâniaLiberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
00:00:21

Biden spune că a vorbit cu Erdogan despre avioanele de luptă F-16 și Suedia

Președintele american Joe Biden a declarat, într-un apel de luni (29 mai), că președintele turc Tayyip Erdogan a repetat dorința Ankarei de a cumpăra...

MAE a transmis la Parlamentul României solicitarea de audiere pentru șase candidați pentru poziția de ambasador

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a transmis către Comisiile de specialitate din Parlamentul României, în conformitate cu reglementările și practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 461: Nou atac masiv asupra Kievului

Cel puţin o persoană a fost rănită în noaptea trecută în timpul unui nou "atac masiv" al dronelor ruseşti asupra Kievului, a anunţat primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă