14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialTrei state din UE, acuzate de Comisia Europeană că nu și-au respectat...

Trei state din UE, acuzate de Comisia Europeană că nu și-au respectat angajamentele privind cotele de refugiați

Comisia Europeană a acuzat, marți, Ungaria, Polonia și Austria că nu și-au respectat obligațiile legale, ca parte a schemei Uniunii Europene privind relocarea a mii de refugiați între statele blocului comunitar, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

„Ungaria, Polonia și Austria rămân singurele state membre care nu au primit prin relocare nici măcar o singură persoană. Aceasta este o încălcare a obligațiilor lor legale, a angajamentelor asumate față de Grecia și Italia și față de împărțirea justă a responsabilității", a precizat Comisia Europeană într-un comunicat.

Conform raportului lunar al CE, 2.078 de persoane au fost relocate luna trecută: 1.368 din Grecia și 710 din Italia.

Ungaria și Slovacia susțin că regulile procedurale au fost încălcate în timpul procesului de adoptare a cotelor de relocare și vor ca decizia să fie anulată de Curtea Europeană de Justiție.

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă