14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialJurnalistul Dan Andronic, despre care s-a vehiculat că s-ar fi întâlnit anterior...

Jurnalistul Dan Andronic, despre care s-a vehiculat că s-ar fi întâlnit anterior cu Sebastian Ghiţă, la Belgrad: A fost prins sau s-a lăsat prins?

Jurnalistul Dan Andronic, audiat pe 24 martie de poliţişti în legătură cu dispariţia lui Sebastian Ghiţă, după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o întâlnire pe care ar fi avut-o cu fostul deputat, susține, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că există posibilitatea ca el să se fi lăsat prins, joi seara, la Belgrad, potrivit Mediafax.

 „A fost prins sau s-a lăsat prins. L-au arestat pe Sebi Ghiţă. Numai că înţeleg că până atunci Ghiţă s-a plimbat prin toată Europa (Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa). Cred că l-au aşteptat să ajungă la Belgrad ca să aibă o telenovelă completă", a scris Dan Andronic pe pagina sa de Facebook.

Totodată, jurnalistul a precizat că nu s-a întâlnit cu Sebastian Ghiţă la Belgrad.

"Revenind la vremurile noastre: 1. Nu m-am întâlnit cu Ghiţă la Belgrad. 2. M-am întâlnit cu Kovesi la Oprea acasă în noaptea alegerilor din 2009.3. Cred că-i băgată şi mintea lui Coldea în ciorba asta. Acum înţeleg de ce spunea Gabi Oprea că vine marţi la emisiunea lui Gâdea. Îl aştepta pe Ghiţă să ajungă la Belgrad. Bine, măi nene, nu puteaţi sta şi voi în Muntenegru sau Croaţia?", a mai afirmat Dan Andronic.

Pe 24 martie, Dan Andronic a fost audiat de poliţişti în dosarul privind dispariţia lui Sebastian Ghiţă.

„Nu m-am văzut cu Ghiţă în Serbia sau oriunde în altă parte", a scris Dan Andronic, pe pagina sa de Facebook, la acel moment, precizând că poliţiştii l-au întrebat dacă sunt reale informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la o întâlnire între el şi Sebastian Ghiţă, care ar fi avut loc după dispariţia fostului deputat.

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost localizat și reținut de polițiști la Belgrad, în cursul nopții de joi spre vineri. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mediafax, că mogulul IT s-ar fi prezentat drept student din Slovenia și le-ar fi vorbit în limba engleză.

„În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare documente false care prezintă însemnele unui stat din U.E. În prezent se derulează procedura legală în astfel de situații'', a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române, vineri dimineața.

Vineri după-amiază, Digi24 a anunțat că autoritățile din Serbia au decis reținerea pentru 48 de ore a fostului deputat fugar.

Sebastian Ghiță a fost prins după aproape patru luni de la dispariție, timp în care instanțele din România au emis două mandate de arestare în lipsă pe numele lui.

Pe aceeași temă:


 Cine este Alexandru Ghiță, cel care i-a dus pe polițiști la fratele său care se ascundea în Serbia 

Alexandru Ghiță este cel care i-a condus pe polițiști la fratele său, fugarul Sebastian Ghiță, care se ascundea în Serbia, la Belgrad. Alexandru Ghiță este patronul operatorului de telecomunicații 2K telecom, companie pe care a preluat-o în 2015 prin achiția acțiunilor pe care le mai deținea în firma milionarului Vasile Domente, unchiul fraților Ghiță.



 Fostul deputat fugar Sebastian Ghiță, reținut la Belgrad, după ce s-a legitimat cu acte false. Susținea că este sloven. Carmen Dan laudă Poliția Română, deși mogulul a fost prins abia după patru luni. Când va putea fi extrădat 

Omul de afaceri Sebastian Ghita a fost localizat si retinut la Belgrad Sebastian Ghita a fost prins si retinut azi-noapte in Belgrad. Anuntul a fost facut in aceasta dimineata de Politia Romana. In momentul in care a fost gasit, Sebatian Ghita s-a legitimat cu documente false, cu insemne ale unui stat din Uniunea Europeana.

 

 Ministerul Justiţiei confirmă că extrădarea lui Sebastian Ghiţă se poate solicita în baza acordului încheiat la Paris în 1957

Ministerul Justiţiei precizează, referitor la cazul fostului deputat Sebastian Ghiţă, reţinut în Serbia, că extrădarea se poate solicita în baza Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957 şi a protocoalelor sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978, ratificate de România prin Legea nr. 80/1997.



 CRONOLOGIE. Care au fost cele mai importante evenimente declanşate de fuga fostului deputat Sebastian Ghiţă 

România Liberă a punctat cele mai importante evenimente care au avut loc din momentul dispariţiei lui Sebastian Ghiță până la capturarea sa în Serbia.


 Primele reacţii ale familiei şi vecinilor fugarului Sebastian Ghiţă, după aflarea veştii reţinerii lui în Serbia: Nu l-a judecat nimeni, de ce e alergat aşa? 

Soţia fostului deputat Sebastian Ghiţă a refuzat să facă declaraţii cu privire la vestea găsirii şi reţinerii mogulului IT în Belgrad.


Filmul dispariției lui Ghiță din România: O urmărire pe autostradă cu 200 km/ oră, la ceas de seară, după o întâlnire la SRI 

În 23 decembrie 2016, Sebastian Ghiță dispărea de sub nasul polițiștilor, într-o cursă demnă de filmele de acțiune. Fostul deputat era dat apoi, în consemn la frontieră, iar DNA emisese un mandat de aducere a mogulului, din moment ce nu se prezentase în fața procurorilor a doua zi. Din declarațiile de atunci ale șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, Ghiță a scăpat de filajul polițiștilor pe DN1, între București și Ploiești, după ce a plecat de la o întâlnire a membrilor SRI. Atunci el fusese văzut ultima oară în România.



 Cum s-a deghizat Sebastian Ghiță pentru a nu fi recunoscut: S-a ras în cap și și-a lăsat barbă 

Sebastian Ghiță, dat în urmărire internațională, a fost reținut în Serbia în seara de joi. Poliția a făcut publică o fotografie cu fostul deputat, iar în ea se poate observa schimbările pe care le-a făcut pentru a nu fi recunoscut.


Dosarele fostului deputat Sebastian Ghiţă: De la mită și șantaj, la folosirea unor informații clasificate. Pe numele mogulului IT sunt emise două mandate de arestare în lipsă 

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.



 VIDEO. Care au fost cele mai controversate dezvăluiri făcute de fugarul Sebastian Ghiţă la postul de televiziune pe care îl patronează. În urma acestor probe, adjunctul SRI, Florian Coldea, a cerut trecerea în rezervă 

Imediat după fuga sa din ţară, la postul de televiziune pe care îl patronează, România TV, au apărut mai multe înregistrări în care mogulul IT a făcut dezvăluiri despre şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi despre adjunctul SRI, Florian Coldea.


Citește și opinii pe tema prinderii lui Sebastian Ghiță:

Cătălin Prisăcariu, redactor-șef adjunct:  Dacă ai fi Ghiță, ai renunța sau ai denunța? 

Totuși, cetățeanule, azi e mai bine pentru tine ca proaspăt capturatul Sebastian Ghiță să se apuce de rememorat. Va fi dureros și pentru noi, ăia, cetățenii, să aflăm cam cum se făceau și se desfăceau treburile la cel mai înalt nivel în statul român, dar ar fi prima ocazie cu adevărat importantă în care un om de sistem ar devoala cum a fost crescut, educat și implantat de către același sistem unde era nevoie: azi într-o firmă, mâine într-un partid, poimâine într-o comisie de (chipurile) control al SRI și tot așa.


Mihai Duță, senior editor: Prinderea lui Ghiță, bucuria lui Dragnea 

Prinderea lui Ghiță ca un gușter în curtea grădiniței îi vine la fix lui Liviu Dragnea pe fondul răzmeriței din partid conduse de Victor Ponta, dar și a dezvăluirilor din ultima perioadă privind legăturile sale cu serviciile secrete și insituțiile de forță ale statului.

 


 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă