12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialIndicii de praf cosmic provenind din afara Sistemului Solar, detectate de Sonda...

Indicii de praf cosmic provenind din afara Sistemului Solar, detectate de Sonda spațială Cassini

Sonda spaţială Cassini, care se află în jurul planetei Saturn, a descoperit indicii „slabe, dar clare” de praf stelar care provine din afara Sistemului Solar, a anunțat Agenția Spațială Europeană (ESA), citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, sonda a detectat „milioane de particule de praf conţinând mari cantităţi de gheaţă”. „’Majoritatea acestora provin de la Enceladus, un satelit îngheţat, şi formează unul dintre inelele exterioare ale lui Saturn”, dar „36 de particule sunt diferite de celelalte, iar oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că au venit de dincolo de Sistemul nostru Solar”, potrivit unui comunicat al ESA. 

Acest fenomen nu este „total neaşteptat”, întrucât a fost descoperit, pentru prima dată, în anii 1990, de misiunea Ulysses, a ESA şi NASA, şi a fost apoi confirmat nava Galileo a NASA. 

„De la acea descoperire, am sperat mereu că vom fi capabili să detectăm aceşti intruşi interstelari la Saturn, cu ajutorul sondei Cassini: ştiam că dacă ne uităm în direcţia corectă, îi vom găsi”, a declarat coordonatorul proiectului şi principalul autor al unui studiu pe această temă, publicat în revista „Science”, Nicolas Altobelli.

„Spre deosebire de Ulysses şi Galileo, Cassini a efectuat şi o analiză a prafului stelar, care a arătat că acesta era format dintr-un amestec de minerale, şi nu din gheaţă. Toate particulele aveau compoziţie chimică surprinzător de asemănătoare, dominată de elementele principale de formare a rocilor, precum magneziu, siliciu, fier şi calciu în proporţii cosmice medii”, a explicat ESA. „Pe de altă parte, unele elemente cum ar fi sulful şi carbonul erau mai puţin prezente faţă de medie”. 

„Praful stelar se produce atunci când mor stelele, dar, având în vedere numărul mare de tipuri de stele din Univers, în mod normal, ne aşteptam să găsim o gamă uriaşă de tipuri de praf pe o lungă perioadă de timp a cercetării noastre”, a spus Frank Postberg, coautor al studiului, cercetător la Universitatea din Heidelberg. 

„Spre mirarea noastră, particulele depistate nu sunt vechi, imaculate şi cu compoziţie variată ca particulele de praf pe care le-am găsit în foşti meteoriţi”, a afirmat Mario Trieloff, un alt autor al studiului, tot de la Universitatea din Heidelberg. 

Specialiştii presupun că, înainte ca aceste particule să se fi deplasat către Sistemul nostru Solar, praful dintr-o regiune în care se formează stele ar fi putut fi distrus şi recondensat de mai multe ori pe măsură ce era traversat de undele de şoc provenind de la stele care mureau.

Sonda a fost lansată în 1997 și din anul 2004 se află în apropiere de Saturn. Sonda spațială Cassini a fost realizată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), împreună cu Agenţia spaţială americană (NASA) şi cu Agenţia spaţială italiană (ASI). 

 

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă