16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDonald Trump amenință regimul de la Phenian: Voi fi foarte, foarte furios,...

Donald Trump amenință regimul de la Phenian: Voi fi foarte, foarte furios, dacă nu își vede de treabă. Coreea de Nord a anunțat un plan de atac al Insulei Guam. Autoritățile regionale au luat măsuri speciale

Președintele american Donald Trump avertizează Coreea de Nord că va fi „foarte, foarte furios”, dacă Phenianul ia vreo măsură care să vizeze Statele Unite, potrivit BBC News.

El a continuat precizând că regimul lui Kim Jong-un va ajunge într-o situație „în care puține națiuni au mai fost până acum”, în situația în care „nu își vede de treaba sa”. Precezările președintelui american vin după ce Phenianul a anunțat că are în plan să lanseze patru rachete spre Insula Guam, care aparține de SUA.



 

Tensiunile între cele două ţări au escaladat în ultimele săptămâni, după ce nord-coreenii au testat, în iulie, două rachete intercontinentale balistice. Drept urmare, Consiliul de Securitate al ONU a înăsprit sancţiunile economice impuse Phenianului.

La rândul său, Trump a amenințat Coreea de Nord că îi va răspunde cu „foc și furie”, dacă va lansa noi provocări. În replică, Phenianul a respins ameninţările, pe care le-a calificat drept nişte „prostii”.



Măsuri speciale pe Insula Guam

Autorităţile regionale au luat măsuri speciale pentru avertizarea populaţiei de pe Insula americană Guam, în contextul în care o rachetă lansată din Coreea de Nord ar ajunge în doar 14 minute pe acest teritoriu american situat în Oceanul Pacific, informează Mediafax.

„În cazul în care Coreea de Nord ar lansa o rachetă spre Insula Guam, aceasta ar ajunge în 14 minute. Instituţia noastră va fi înştiinţată imediat de armată şi va utiliza toate formele de comunicaţie pentru a transmite mesajul publicului. În cazul în care vor fi auzite sirenele, oamenii trebuie să urmărească imediat anunţurile făcute la radio şi televiziune", a declarat joi Jeann Gaminde, purtătorul de cuvânt al Departamentului regional pentru Securitate.

 Aproximativ 7.000 de militari sunt staţionaţi în bazele americane de pe Insula Guam. De asemenea, pe insulă sunt elemente antibalistice ale Terminalului de apărare de mare altitudine (THAAD). Japonia a anunţat că poate doborî o eventuală rachetă lansată de Coreea de Nord spre Insula Guam. 



 
Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă