7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalMă mut la mama, la Sala Palatului, de Mărţişor

Mă mut la mama, la Sala Palatului, de Mărţişor

Pe 1 martie, sunteţi invitaţi la spectacolul de teatru, „Mă mut la mama, la Sala Palatului din Bucureşti, de la ora 19.00. La eveniment se va organiza şi o tombolă. Fiecare bilet la spectacol va avea o serie, aceasta rămânând la intrarea în sală, în urnă pentru tombolă. După spectacol, urna va ajunge pe scenă, unde va avea loc tragerea la sorţi. Cineva din public va câştiga maşina personală a actorului Gabriel Fatu, un Jaguar, potrivit unui comunicat de presă al Teatrului Mic.  
 
Spectacolul „Mă mut la mama” dezvăluie o poveste veselă, inspirată din viaţă de familie a oricărui om… O călătorie spre idealitate, pe care unii o fac atunci când speranţa îi îndeamnă să trăiască frumos şi să se bucure de fiecare clipă.
 
Vor urca pe scenă alături de Gabriel Fătu, Adriana Trandafir – în rolul mamei şi Andreas Petrescu.
 
Povestea începe atunci când cei doi fraţi decid să se întoarcă acasă, din cauza neînţelegerilor pe care amândoi le întâmpină în viaţa de cuplu. Ambii au vârste apropiate de 30 de ani şi se pare, nu prea au noroc în dragoste, unul dintre ei fiind înşelat de iubită, iar celălalt ” „parasit de cea care îi fusese soţie”. Pentru a uita aceste întâmplări cei doi fraţi decid să se reîntoarcă acasă la mama, pentru a schimba puţin registrul în care se desfăşoară lucrurile, pentru a se apropia mai mult de copilăria pierdută. Dar acasă, surpriză! Mama, care până atunci fusese văduvă, are un iubit! Pe care l-a cunoscut la facultate, pentru că mama nu pierde timpul, ci a decis să se înscrie la facultate! Cei doi băieţi vor fi nevoiţi să o împartă pe mamă nu numai între ei doi, ci şi cu noul iubit al acesteia, acest fapt cauzând grave accente de gelozie.
 
      Spectacolul este în regia lui Gelu Colceag, scenografia fiind asigurată de către Iuliana Gherghescu. Are o durată de 1 oră şi 47 de minute.
 
      Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Sălii Palatului şi pe www.bilete.ro şi au următoarele preţuri: 39 lei – categoria 2, 49 lei – categoria 1, 69 lei – VIP. 

Cele mai citite

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...
Ultima oră
Pe aceeași temă