16.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăAlegeri 2016Sabin Cutaş pledează în faţa CE pentru un venit minim garantat la...

Sabin Cutaş pledează în faţa CE pentru un venit minim garantat la nivel european

Europarlamentarul Sabin Cutaş a pledat astăzi în Comisia Europeană pentru instituirea unui venit minim la nivel european.

„Conform indicatorilor Eurostat, în 2012, 124.5 milioane de persoane – 24.8 % din populaţia celor 28 de state membre UE- se aflau sub risc de sărăcie sau de excluziune socială. În contextul crizei economice şi al politicilor de austeritate, aceste cifre continuă să crească de la un an la altul. Ratele cele mai ridicate se înregistrează în Bulgaria (49,3%), România (41,7%) şi Letonia (36,2%)”, a precizat Sabin Cutaş.

„Având în vedere că inegalitatea socială continuă să se adâncească, creând decalaje nu doar între statele membre, ci şi între regiunile aceluiaşi stat, consider că este datoria Executivului european să iniţieze o consultare, cu scopul de a adopta o iniţiativă legislativă privind un venit minim adecvat la nivel european”, a subliniat deputatul european.

Europarlamentarul român consideră ca garantarea unui venit minim corespunzător este un instrument esenţial în lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, în condiţiile în care un sfert din populaţia UE se află sub riscul sărăciei.

„Încă din octombrie 2010, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie referitoare la rolul venitului minim în lupta împotriva sărăciei şi a cerut Comisiei Europene să formuleze o astfel de propunere. De asemenea, Comitetului Economic şi Social European a adoptat, în 10 decembrie 2013, un aviz prin intermediul căruia evidenţiază nevoia urgentă de a garanta un venit minim corespunzător în Uniunea Europeană”, a mai declarat europarlamentarul român.

„În contextul în care Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează respectarea şi protejarea demnităţii umane (art.1), doresc să ştiu dacă executivul european analizează posibilitatea de finanţare a unui venit minim, inclusiv prin crearea unui fond european în acest sens”, a precizat Sabin Cutaş.

Cele mai citite

De ce este importantă calitatea umpluturii pentru fotoliul tău puf?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Titlurile pot fi achiziţionate de la Trezoreria Statului, între...

Erik Ten Hag, sub presiune! Manchester United continuă seria dezastruoasă în Premier League

Seria de meciuri fără victorie a lui Manchester United sub conducerea lui Erik Ten Hag continuă, echipa a acumulat doar 8 puncte după 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă