32.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăAlegeri 2016Modificare: Voucherele de vacanţă şi tichetele de masă, fără valoare nominală inscripţionată

Modificare: Voucherele de vacanţă şi tichetele de masă, fără valoare nominală inscripţionată

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a republicat proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea reglementărilor necesare emiterii voucherelor de vacanță și a tichetelor de masă, după observaţiile primite în urma procesului de consultare publică, se arată într-un comunicat al instituţiei. Astfel, operatorul economic nu mai este obligat să depună certificatul de atestare fiscală în cazul în care solicită autorizație de funcționare pentru activitatea de emitere de tichete de masă, tichete-cadou, tichete de creșă și, respectiv, vouchere de vacanță. Iar perioada de valabilitate a autorizaţiilor de funcţionare a fost extinsă la doi ani, comparativ cu un an, cât este în prezent.

De asemenea, a fost eliminată obligația privind înscrierea elementelor de individualizare și personalizare, precum și înscrierea valorii nominale pe tichetele-cadou și pe tichetele de creșă, tichetele de masă, respectiv voucherele de vacanță, numai pe teritoriul României, cu scopul creării unui cadru legislativ flexibil care să permită unităților emitente achiziționarea acestui serviciu în condițiile cele mai bune de calitate și preț, inclusiv de la operatori economici din afara României. Pe de altă parte, s-au stabilit măsuri de securitate pe care trebuie să le îndeplinească entităţile care solicită autorizaţie de funcționare ca unități emitente de tichete de masă sau vouchere de vacanţă pe suport electronic.

Reamintim că Parlamentul a adoptat recent Legea tichetelor de vacanţă, care permite angajatorului să acorde salariaților vouchere pentru petrecerea concediului în țară, în limita a 6 salarii medii pe economie. Bugetarii vor primi aceste vouchere, însă pentru companiile private este opțional. Firma  decide dacă acordă sau nu angajatului tichete de vacanță, primă de vacanță sau nici una, nici alta. Angajatul va primi voucherul pe suport de hârtie sau în format electronic (card) şi îl va putea utiliza doar pentru petrecerea vacanţei în ţară, în hotelurile şi pensiunile clasificate de Autoritatea Naţională pentru Turism.   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă