Managerii Spitalului de Urgenţă „Bagdasar Arseni“ din Bucureşti sunt acuzaţi că au îndreptat milioane de euro către firme de familie şi au achiziţionat materiale la preţuri de câteva ori şi chiar zeci de ori mai mari.
Guvernul a sesizat DNA pentru posibile fapte de natură penală constatate la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti, constând în plata unor servicii de consultanţă neprestate, plata a milioane lei către “firme de familie” care nu au lucrat nimic şi cumpărarea de echipamente la suprapreţ, potrivit unui raport al Corpului de Control. Astfel, pentru echipamentele cumpărate, adaosul comercial s-a ridicat şi la 2.637%.
În perioada supusă controlului, spitalul a fost condus de Anca Buliman, manager din iunie 2006.Inspectorii au constatat, de exemplu, că serviciile de curăţenie şi spălătorie au fost externalizate către asocierea formată din firmele Blumarin International SRL Bucureşti şi Cridor Imobiliara SRL Roşiorii de Vede. Controlul a arătat că prima dintre societăţi nu a deţinut echipamente, maşini şi personal calificat pentru executarea serviciilor, acestea fiind făcute, în realitate, de cea de-a doua societate, la un preţ inferior celui plătit de spital. “Prin interpunerea nejustificată între prestatorul efectiv al serviciilor de spălătorie-curăţătorie şi beneficiarul acestora, în perioada 2008-2012, Blumarin International SRL a obţinut un avantaj patrimonial în cuantum de 1.801.825,56 RON, fără a presta, în realitate, vreo activitate”, se arată în document.
Schema ar fi fost repetată şi în 2012, când aceleaşi servicii au fost atribuite, pe patru ani, asocierii formate din Finiserv Global Consulting SRL Ciofliceni – Ilfov (lider de asociere) şi Cridor Imobiliara SRL. Verificările legate de prima companie arată că aceasta desfăşoară activităţi de peisagistică, curăţenie exterioară şi întreţinere parcări şi nu deţinea echipamente, maşini şi personal calificat pentru spălătorie-curăţătorie. Operaţiunile ar fi fost prestate de Cridor Imobiliara. În raport se mai menţionează, tot legat de firma Finiserv, că soţul directoarei de atunci de la „Bagdasar“ era economist la această societate în perioada desfăşurării procedurii de atribuire.
Proceduri formale de atribuire
Corpul de Control al Guvernului menţionează în raport şi faptul că a constatat “favorizarea anumitor operatori economici în obţinerea contractelor de achiziţie publică privind furnizarea de mobilier, dispozitive şi echipamente medicale”.
Astfel, se precizează în raport, în 2011, membrii Comitetului director al spitalului au întocmit un Plan de mobilare a unităţii şi un Plan de dotare a sălilor de operaţie, pe baza datelor transmise, la solicitarea spitalului, de către societăţile Radius Medical SRL Bucureşti (pentru mobilierul şi echipamentele medicale specifice Secţiei de anestezie şi terapie intensivă), Visa SA Petroşani (pentru mobilier de spital) şi Medical Tehnologies International SRL Bucureşti (pentru aparatura şi echipamentele medicale destinate dotării sălilor de operaţii). “Cei trei operatori economici au fost singurii furnizori cărora unitatea spitalicească le-a solicitat, anterior iniţierii procedurilor de atribuire, date concrete cu privire la toate produsele pe care intenţiona să le achiziţioneze (descrieri ale produselor, oferte tehnice, oferte de preţ, pliante, cataloage), pe categorii de produse, respectiv: mobilier medical; mobilier şi echipamente pentru terapie intensivă; aparatură şi echipamente pentru dotarea sălilor de operaţii. Reprezentantii Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti au organizat în mod formal procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică, pentru a da aparenţa de legalitate achiziţiilor”, se precizează în raport.
În document sunt menţionate şi exemple de “adaosuri comerciale excesive” aplicate de către distribuitori preţurilor la care au fost achiziţionate de la producătorii externi articolele de mobilier, dispozitivele şi echipamentele medicale destinate dotării pavilionului A al Spitalului „Bagdasar-Arseni“.
Astfel, pentru un cărucior resuscitare complet echipat, preţul plătit producătorului extern a fost de 4.641,79 lei (fără TVA), iar cel plătit de spital – 127.050 lei, adaosul comercial fiind de 2.637,09%. Pentru un pat cu saltea cu presiune scăzută, autoreglabilă, cu 9 cilindri transversali, preţul plătit producătorului extern a fost de 5.393,53 lei (fără TVA), iar cel plătit de spital – 47.460 lei, adaosul comercial fiind de 779,94%.
Fosta directoare, Anca Buliman, a declarat ieri, pentru Mediafax, că raportul corpului de control al premierului o surprinde, în condiţiile în care ea, ca manager, s-a ferit “ca naiba de achiziţii directe”.
“Mă surprind lucrurile menţionate în raport despre care am auzit. Eu nu am intrat în posesia niciunui document, dar pot să vă spun că m-am ferit ca naiba de achiziţii directe. Am făcut licitaţii”, a declarat Buliman. Întrebată despre faptul că soţul ei era economist la una dintre firmele care au încheiat contracte cu spitalul în mandatul său, fosta directoare a spus că nu vede nici o neregulă.
10.000.000 € ar fi alocat managerii „Bagdasar-Arseni“ pentru mobilier, echipamente şi dispozitive medicale, iar contractele au fost acordate preferenţial.
405.000 € ar fi achitat conducerea spitalului pentru servicii de spălătorie şi curăţătorie care nu au fost efectuate.
21.000 € ar fi plătit spitalul pentru un contract de consultanţă, fără a exista vreun document justificativ care să ateste prestarea activităţii.